miercuri, mai 28, 2008

Apicultorii vor beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat


Apicultorii organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători vor putea beneficia, în 2008, de sprijin financiar de la bugetul de stat şi de la Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru activităţi de obţinere a unor produse apicole de calitate, de profilaxie şi combaterea varoozei şi repopularea şeptelului apicol, informează un comunicat de presă al Executivului, remis AMOS News.
Subventii pentru apicultori
Aceste măsuri sunt incluse în Programul Naţional Apicol pentru perioada 2008-2009, aprobat astăzi de Guvern. Programul Naţional Apicol a fost elaborat împreună cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale apicole legal constituite.
Planul conţine tipurile de activităţi care vor fi finanţate şi condiţiile de acordare a sumelor. Astfel, acţiunile care pot fi finanţate în cadrul Programului sunt: lupta contra varoozei, raţionalizarea transhumanţei, măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol comunitar, măsuri de asistenţă pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii, asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori.
Termen pentru apicultori The image “http://www.terra-multimedialeagricoltura.it/img/primo-piano_api.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.The image “http://www.clipa.com/Image154.gif” cannot be displayed, because it contains errors.
Pentru anul 2008, valoarea sprijinului financiar alocat de la bugetul de stat este de 6.717.150 lei. Comisia Europeană participă la finanţarea acestor măsuri cu până la 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA-ul. Acţiunile incluse în program vor fi finanţate în conformitate prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 67/2006.
The image “http://www.gardianul.ro/pics/size2/111332_pic.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Apicultorii beneficiari ai Programului solicită anual ajutorul financiar prin intermediul formei asociative din care fac parte. Documentele necesare pentru obţinerea sprijinului sunt: cerere, declaraţie pe propria răspundere că nu a mai solicitat sprijin financiar prin intermediul altei forme asociative, copii după actele de identitate, precum şi după documentul de înregistrare/autorizare sanitară veterinară. Crescătorii de familii de albine ecologice vor trebui să depună copii după fişa de înregistrare a producătorului în agricultura ecologică, după contractul producătorului ecologic, după certificatul de atestare ecologică a familiilor de albine. Pentru acţiunile realizate în cursul anului 2008, termenul limită de depunere a cererilor de finanţare şi a documentelor anexe este de 1 august 2008, la sediul formei asociative din care fac parte solicitanţii.
The image “http://www.adevarul.ro/usr/imagini/2216-121685-thpiertp.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
După finalizarea procesului de înregistrare şi verificare a cererilor depuse de formele asociative legal constituite, centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, întocmesc şi transmit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură centralizatorul cu solicitările ajutorului financiar pentru fiecare acţiune în parte, în vederea stabilirii nivelului ajutorului financiar, în limita sumei aprobate prin Decizia Comisiei Europene. În baza situaţiilor centralizatoare transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoţită de situaţia centralizatoare a sumelor solicitate.
The image “http://www.piataagricola.eu/poze/actualitate%207%20nr.%2031.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Strategia de dezvoltare a sectorului apicol în România are ca obiectiv prioritar creşterea numărului de familii de albine, îmbunătăţirea calităţii materialului genetic, precum şi îmbunătăţirea calităţii producţiilor apicole cu impact pentru consumul intern şi disponibilizări pentru export.
Targul apicultorilor
Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 797/2004 privind acţiunile de îmbunătăţire a condiţiilor de producţie şi comercializare a produselor apicole prevede ca fiecare stat membru să stabilească un program naţional apicol pe o perioadă de 3 ani.

The image “http://www.adevarul.ro/usr/imagini/2280-127830-_apicultoriargesistupialbine_pa0043.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

2 comentarii:

Anonim spunea...

lol, ca-n Romania toate mustele fac miere.
Absolut orice ban de la buget este dijmuit de borfasii din aparatul guvernamental. Absolut orice ban.
Si asta din'90 incoace,fara exceptie

Bibliotecaru spunea...

Trăim într-o perioadă în care miniştrii sunt chemaţi frecvent la DNA. Dacă aveţi dovezi în ceea ce spuneţi, vă sfătuiesc să vă adresaţi acestei instituţii.