Lansarea cărţii "Mărturie şi document" de Constantin Ticu Dumitrescu

---

Editura Polirom, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) şi Institutul Cultural Român lansează marţi, 27 mai, la ora 11,00, la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) cartea „Mărturie şi document” (volumul I, părţile I-III) de Constantin Ticu Dumitrescu.

Alături de autor, la eveniment vor lua cuvîntul: Lucia Hossu-Longin, Marius Oprea, Ion Caramitru, Gheorghe Boldur-Lăţescu şi Horia-Roman Patapievici – se arată într-un comunicat al ICR Bucureşti.

Proiectul editorial semnat de Constantin Ticu Dumitrescu reprezintă o încercare de recompunere a istoriei gulagului românesc. Autorul îşi transcrie amintirile şi scoate la lumină documente despre fapte pe care, în mare parte, le-a trăit şi le-a verificat prin propria sa viaţă.

Cel dintîi volum este format din trei părţi (partea I: „Recurs la memorie”; părţile II şi III: „Recurs la documente”). Cel de-al doilea, proiectat să apară tot în trei părţi (subintitulate „Martiri şi eroi”), va putea fi găsit în librării începînd cu toamna acestui an.

Apariţia primului volum a fost sprijinită de Florin Andronescu, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi de către deţinuţii politici din filialele AFDPR Bucureşti, Craiova, Constanţa, Braşov, Argeş şi Târgu-Mureş.
Prima parte a volumului întîi a fost scrisă între anii 1979 şi 1981, „în biroul-dormitor de pe pârâul Tişiţa, în inima munţilor Vrancei, pe când eram şeful unui mic şantier forestier”, după cum mărturiseşte autorul. „Scriam însă printre picături, pentru că munceam din greu ca să pot coordona acel şantier, cu zeci de puncte de lucru dispersate şi greu accesibile”, a ţinut să sublinieze Constantin Ticu Dumitrescu.

Senator PNŢCD până în octombrie 1997 şi membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, între 1992 şi 1996, Constantin Ticu Dumitrescu este preşedintele AFDPR, membru al Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi iniţiator al Legii lustraţiei.
Autorul a intenţionat să publice această carte „imediat după «Revoluţia confiscată» din decembrie…”, însă implicarea în urgenţele momentului (organizarea şi afirmarea AFDPR, precum şi participarea activă la viaţa politică şi parlamentară, începând cu cea din CPUN), nu i-a lasat timpul necesar transcrierii acestei prime părţi a memoriilor sale. „Am fost prezent şi am combătut în schimb, în toţi aceşti ani, în mass-media, prin sute de articole şi interviuri, unele dintre ele referitoare şi la cele petrecute în anchetele, temniţele şi lagărele comuniste de exterminare”, a precizat Constantin Ticu Dumitrescu.
În ultimele două parţi ale volumui întîi, autorul a încercat, în primul rând, să redea pe înţelesul tuturor anumite date şi informaţii referitoare la activitatea aparatului de represiune comunist, în special la cea a Securităţii. Prin sutele de documente fotocopiate din Arhivele Securităţii sau prin fotocopiile unor declaraţii, articole de ziar, scrisori etc., Constantin Ticu Dumitrescu a urmărit, printre altele, să dovedească faptul „că tot ceea ce am scris în memoriile mele şi ceea ce au probat cu suferinţa lor sutele de mii de deţinuţi politici se bazează pe adevăr şi pe suferinţe inimaginabile”.
Spre deosebire de alţi autori care au abordat subiecte similare, autorul volumului a avut posibilitatea să studieze arhivele Securităţii la CNSAS şi la Ministerul Justiţiei, obţinînd legal copii ale unor documente importante. „Astfel mi-am putut legitima aceste memorii cu numeroase documente, de unde şi titlul cărţii”, a adăugat Constantin Ticu Dumitrescu.
„Dacă până la urmă m-am hotărât totuşi să public aceste memorii, am făcut-­o înainte de toate ca o datorie de conştiinţă. Am trecut şi eu prin iadul închisorilor comuniste şi această experienţă de viaţă şi istorie trăită şi asumată poate servi celor care vin după noi, să cunoască şi mai ales să impiedice repetarea unui asemenea trecut. N­am fost eroul unei clipe de entuziasm, ci omul care, de-a lungul a mii de zile de temniţă şi anchete, a rămas dârz şi demn în faţa tuturor încercărilor şi metodelor de anchetare, umilinţă sau compromitere. N-am avut tinereţe, însă am dobândit cel mai paradoxal titlu de nobleţe din istoria umanităţii, cel de deţinut politic. Pentru a-­l fi avut, încercările erau însă atât de grele, încât costau adesea viaţa; cei care l-au primit nu l-au dorit şi nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat nu şi-au dat seama că ne înnobilează, ci au crezut exact contrariul.” (Constantin Ticu Dumitrescu).
(Tudor Cristian)