PSD susţine că, în mod inexplicabil, la corturile PDL şi cu ocazia înmânării "cadourilor electorale" ale acestui partid, se strâng, alături de semnături, şi datele de identificare ale cetăţenilor, apreciind că acestea ar putea fi folosite pentru falsificarea votului la alegerile locale. "PSD a constatat cu surprindere că la corturile electorale ale PDL şi cu ocazia înmânării cadourilor electorale ale acestui partid se strâng, în mod inexplicabil, alături de semnături, şi datele de identificare (CNP, nr. şi serie buletin, adresă) ale cetăţenilor. Există temeiuri serioase să credem că aceste date de identitate sunt colectate pentru a fi folosite apoi în secţiile de votare pentru a fi introduse în numele acestor persoane, cu ajutorul listelor suplimentare, voturi false în urne", se arată într-un comunicat al PSD remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX. Social-democraţii afirmă că această acţiune, precum şi "alte indicii privind organizarea fraudelor electorale de către PDL" dovedesc riscul sporit de a se înregistra "încercări masive de viciere a rezultatului votului cu ocazia alegerilor locale". "Solicităm instituţiilor abilitate să asigure cu stricteţe corectitudine procesului electoral", se arată în comunicat. În opinia PSD, "pregătirea fraudei electorale de către PDL arată, la fel ca şi recursul la violenţă, că acest partid este disperat constatând că rezultatele votului vor fi departe de aşteptările foarte optimiste ale liderilor PDL". PSD avertizează că va monitoriza cu toată atenţia activitatea din secţiile de votare şi va denunţa orice încercare de fraudare a votului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu