sâmbătă, mai 31, 2008

DNA...


31 mai 2008
Nr. 123/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii LAZĂR IOAN, judecător la Tribunalul Arad – Secţia penală (cu grad profesional de judecător de curte de apel) şi faţă de SABĂU TRAIAN MARIUS, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 14 mai – 29 mai 2008, judecătorul Lazăr Ioan, prin intermediul lui Sabău Marius Traian, a pretins suma de 30.000 de euro din care a primit 25.000 euro de la un denunţător, pentru ca, în calitate de preşedinte al completului de judecată, să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului, într-un dosar penal care se afla la completul său. Dosarul, în care denunţătorul era cercetat pentru înşelăciune cu file cec, fusese soluţionat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu neînceperea urmăririi penale. Ulterior, partea vătămată a făcut plângere împotriva soluţiei dispuse de parchet, cauza fiind repartizată completului de judecată al cărui preşedinte era Lazăr Ioan din cadrul Tribunalului Arad. La data de 29 mai 2008, judecătorul a pronunţat o soluţie favorabilă denunţătorului, după ce, în scopul primirii sumei de bani pretinse, acesta amânase în mai multe rânduri pronunţarea soluţiei.

La data de 30 mai 2008, urmare a încuviinţării date de Consiliul Superior al Magistraturii, procurorii au dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a inculpatului Lazăr Ioan, la aceeaşi dată fiind reţinut şi inculpatul Sabău Traian Marius. La data de 31 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a ambilor inculpaţi pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Niciun comentariu: