vineri, mai 30, 2008

Guvernul României...


Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, a folosit, în această dimineaţă, bicicleta pentru a se deplasa la sediul Guvernului.
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, a folosit, în această dimineaţă, bicicleta pentru a se deplasa la sediul Guvernului. Şeful Executivului a dorit, în acest fel, să transmită bucureştenilor un îndemn pentru utilizarea acestui mijloc de transport, ca alternativă la aglomeraţia din trafic.
« Reporter: Ce fel de bicicletă aveţi?
Călin Popescu-Tăriceanu: Este un vehicul hibrid, acţionat cu forţa musculară, dar care are şi o baterie de rezervă, poate să meargă şi în modul electric. Are o autonomie limitată, cu un generator-dinam care îşi încarcă bateriile. Într-o zi foarte călduroasă în timpul verii, când temperatura atinge 36 de grade Celsius, poţi să foloseşti motorul electric pentru a evita efortul maxim.
Reporter: Ce mesaj aţi vrut să transmiteţi făcând acest lucru?
Călin Popescu-Tăriceanu: Ca bucureştean, văd zi de zi densitatea traficului şi îmi dau seama că nu pot să apară, peste noapte, soluţii miraculoase - de genul celor pe care le propun actualii candidaţi la Primărie; cei care se gândesc aşa, se înşeală.
Există un set de măsuri care trebuie luate ca traficul în Bucureşti să fie fluidizat şi să devină civilizat: putem discuta despre intensificarea utilizării transportului în comun, construirea şi extinderea actualei reţele de metrou, despre parcări, nu în ultimul rând despre o rigoare, o disciplină în ceea ce priveşte parcarea maşinilor pe stradă - astăzi sunt parcate de fiecare după bunul plac.
În acelaşi timp, ca în toate capitalele aglomerate, folosirea de către o singură persoană a unei maşini implică imediat aglomerarea traficului. Recurgerea la mijloace mai simple de transport - de genul bicicletei, eventual scutere sau motociclete - va contribui în mod esenţial la descongestionarea traficului. Folosesc şi scuterul - nu foarte des, din cauza obligaţiilor profesionale. Astăzi am venit cu bicicleta pentru a-i îndemna pe bucureşteni să recurgă la acest mijloc de transport şi, pe măsură ce vor exista mai mulţi participanţi la trafic pe bicicletă sau pe scuter, ceilalţi se vor simţi mai obligaţi să-i respecte şi să-i înţeleagă şi va fi spre avantajul tuturor.
Reporter: Aţi avut pistă pentru biciclete pe traseul dvs.?
Călin Popescu-Tăriceanu: Pe traseul meu nu, însă de la Piaţa Victoriei până la Parcul Herăstrău este trasată pistă pentru biciclete. Am mers într-o duminică cu fiul meu cel mare şi a fost foarte plăcut. Foarte mulţi bucureşteni, însă, nu remarcă din păcate că este pistă trasată pentru biciclişti şi se plimbă pe pista pentru biciclişti. Ştiu că există şi în alte zone, cum ar fi pe bulevardul Elisabeta. E un lucru foarte util.
Reporter: Ce obstacole aţi întâlnit în trafic?
Călin Popescu-Tăriceanu: Nu am întâlnit obstacole. Se circulă mult mai bine, pentru că te poţi strecura cu bicicleta printre maşini, la stopuri nu trebuie să rămâi ultimul, poţi ajunge până în faţă. E foarte plăcut.
Reporter: Ştiu şoferii bucureşteni să respecte biciclistul în trafic?
Călin Popescu-Tăriceanu: Chiar biciclistul trebuie să ştie să meargă. Vă dau un exemplu foarte clar. Târâitul acela pe lângă bordură e foarte periculos, pentru că am observat de multe ori şoferii de la autobuze care depăşesc bicicliştii şi presează la bordură, cu consecinţe chiar neplăcute. Trebuie folosit în general un spaţiu suficient, pentru a te feri singur şi a-ţi putea lua, în caz de pericol, o mică măsură de siguranţă.
Reporter: Veţi dispune amenajarea la Guvern a unui stand pentru ţinut biciletele?
Călin Popescu-Tăriceanu: Nu am discutat cu colegii în Guvern. Lucrul acesta îl va face Secretarul General al Guvernului. Vă mulţumesc pentru sugestie, este o idee bună. Dacă mergeţi în străinătate, în marile capitale, veţi vedea că bicicleta este foarte mult folosită, toţi se confruntă cu aceleaşi probleme de trafic. Nu aş spune că este o excepţie în Bucureşti. La noi, după lungi ani în care fiecare şi-a dorit o maşină, şi-a cumpărat-o şi vrea acum să se plimbe cu ea.
Reporter: După scuter, bicicletă ce mai urmează? Rolele?
Călin Popescu-Tăriceanu: Cu rolele aş veni, însă cu rolele nu este indicat să mergi în trafic. Nu îi sfătuiesc nici pe copiii. Merg şi pe role, dar în parc.”






Alocuţiunea Primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la inaugurarea Centrului de design Renault

„Domnule Director din partea grupului Renault,
Domnule Ambasador,

Este un moment important şi am să mă refer la două elemente care mi se par esenţiale pentru dezvoltarea economiei româneşti.
Mi-ar face plăcere să reiau ideea evocată de Christian Esteve care spunea, acum 10 ani, în 1998, când s-a marcat momentul privatizării Dacia, că nu îşi imagina că va asista, la 10 ani după aceea, la deschiderea unui centru de design în România. Eu pot să vă spun că, în momentul 1997, când am început discuţiile cu grupul Renault - condus la aceea dată de Louis Schweitzer - nici nu-mi imaginam că o să ajungem să aducem Renault în România. Astfel, cu atât este mai mare bucuria pe care o trăiesc astăzi, când văd inaugurarea acestui centru de design, care face parte dintr-un lanţ mai amplu, din Centrul de inginerie tehnologică şi de încercări, care deja funcţionează în nordul Capitalei, în Pipera, şi care, aşa cum aţi auzit, spre toamnă îşi va inaugura sediul de la Titu, unde vor lucra nu mai puţin de trei mii de ingineri şi tehnicieni.
Primul lucru pe care doresc să-l subliniez este că, iată, demonstrăm - cu ajutorul partenerilor noştri de la Renault - că în România putem şi trebuie să folosim resursa umană, creativitatea, inteligenţa. Aşa cum am mai spus în câteva rânduri, recent, atu-ul principal al României pe termen lung nu va trebui să fie costul scăzut al forţei de muncă. Vreau ca România, ca o adevărată ţară europeană, să-şi poată pune în valoare capitalul uman.
Al doilea lucru la care doresc să mă refer este că, prin dezvoltarea Centrului tehnologic şi inaugurarea Centrului de design, în România capătă din ce în ce mai multă forţă un proiect la care ţin foarte mult: un pol de competitivitate al economiei bazat pe industria automobilului. Prezenţa industrială a lui Renault, prezenţa lui Renault pe domeniul tehnologiei şi dezvoltării şi inovării, prezenţa lui Ford la Craiova, existenţa unui număr foarte mare de furnizori, de producători de piese şi componente pentru industria automobilului, care au clienţi în România şi pieţele de export, demonstrează cu tărie acest lucru. Acest proiect contribuie şi el la consolidarea acestui pol de competitivitate pe care România începe să-l aibă. Odată cu atingerea parametrilor de producţie pe care Renault şi i-a impus - aproape un milion de unităţi pe an - vom fi ţara cu cea mai mare producţie din Europa de Sud-Est în domeniul construcţiei de automobile. Odată cu intrarea lui Ford, vom ajunge să fim cea mai importantă ţară producătoare din Europa Centrală şi de Sud-Est. Mă bucur pentru acest lucru foarte mult, pentru viitorul economiei şi pentru viitorul României. Ţin încă o dată să le mulţumesc partenerilor noştri pentru încrederea pe care au arătat-o în România şi în capacitatea inteligenţa lor şi forţa creatoare românilor a românilor.
Vă mulţumesc!”




sursa foto: CAPP

2 comentarii:

pescarusul argintiu spunea...

Ia te uita ce mai veste ! Si-nca buna !
Premierul e fan si si practicant al deplasarilor urbane pe bicicleta ;)
La Summitul NATO pe scuter, sa dea exemplu pentru fluidizare de trafic, acum mai pasnic, pe stravechea bicicleta (marca o fi PEGAS ? ca seamana), vrea sa dea exemplu pro ecologist pentru stoparea poluarii si aflam ca e si mare amator de role :) dar numai prin parcuri, departe de nebunia soselelor...
Deci pot fi linistita in aceasta privinta: pot tanji in continuare nestingherita la o pereche de role, chiar daca vremea copilariei a trecut de mult, caci este in trend ! :)

Bibliotecaru spunea...

Este vorba despre o bicicleta specială şi scumpă. Este un model hibrid, având un sistem de propulsie electric.