22 mai a fost proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) ca Zi Internaţională a Biodiversităţii. În acest an, tema principală este „Biodiversitatea şi Agricultura“, vizând acţiuni publice care să sublinieze importanţa dezvoltării unor politici agricole durabile la nivel regional, continental şi global, pentru a asigura resursele necesare de hrană şi un ambient de viaţă pentru întreaga populaţie a Terrei, în secolul al XXI-lea.
Planeta Pământ găzduieşte milioane de specii, foarte multe dintre ele încă necunoscute. Din cele aproximativ 1,7 milioane de specii care au primit un nume şi sunt catalogate, 6% trăiesc la latitudini boreale şi polare, 56% în zonele temperate şi 35% la tropice. Lista completă a speciilor ce trăiesc pe Pământ este departe de a fi încheiată. În acord cu unele estimări, pe Terra ar putea fi între 30 de milioane şi 50 de milioane de specii, cea mai mare parte dintre ele, 90%, trăind în ecosistemul tropical.
Incredibila biodiversitate în câteva cifre
Dificultatea studiului şi catalogării speciilor este dată şi de faptul că există regiuni unde diversitatea lor este extraordinară. Spre exemplu, numai într-o suprafaţă de 100 de kilometri pătraţi dintr-o pădure tropicală situată într-o zonă umedă din Costa Rica, trăiesc peste 700 de specii de plante, mai bine de 400 de specii de vertebrate, 3.140 de specii de fluturi şi peste 13.000 de specii de insecte. În mai puţin de 1 kilometru pătrat din suprafaţa unei păduri din Peru, au fost catalogate 239 de specii de păsări care trăiesc acolo şi 74 de specii de păsări care tranzitează arealul. (Pentru comparaţie, o pădure din zona temperată a Americii de Nord găzduieşte în mod comun doar 15-30 de specii de păsări). Într-o suprafaţă de 0,1 ha, o pădure din Ecuador adăposteşte peste 365 de specii de plante, iar 98 de specii de copaci se află într-o suprafaţă de mai puţin de 2 hectare de pădure în Sarawak (Malayesia). 90 de specii de copaci în mai puţin de 0,8 ha de pădure în Papua Noua Guinee şi 742 de specii de plante lemnoase în mai puţin de 3 ha de pădure în Sarawak (Malayesia).
• În pădurile amazoniene, un singur arbore adăposteşte peste 2.000 de specii de insecte, păsări, fungi şi microorganisme;
• Cartoful este cultivat de mai bine de 6.000 de ani. În comunităţile de fermieri din America de Sud, sunt cultivate astăzi nu mai puţin de 178 de specii de cartofi!
Pentru locuitorii din Asia, 70% din necesarul de proteine zilnice este asigurat de fauna şi flora marină; (date preluate din Biodiversity, food and farming for a healthy planet, disponibil la www.cbd.int.)
Trei motive pentru apărarea biodiversităţii
Cunoaşterea şi prezervarea biodiversităţii ce cuprinde toate speciile de plante şi de animale de pe întinsul globului terestru este esenţială, din cel puţin trei motive:
1. Omul are o responsabilitate faţă de ambientul terestru în ansamblu. Exploatarea resurselor, industria, extinderea civilizaţiei şi consumul sunt tot atâtea activităţi care au afectat şi afectează direct şi din ce în ce mai mult ambiectul terestru şi biodiversitatea. Dar investiţiile în dezvoltare şi neglijarea dezechilibrelor cauzate mediului au efecte. Multe dintre ele, cum ar fi dispariţia unor specii sau încălzirea globală, sunt deja ameninţătoare. Studii ce urmăresc impactul dezvoltării civilizaţiei asupra mediului avansează cifre alarmante: în prezent, omul utilizează, consumă şi afectează aprox. 40% din întreaga producţie vegetală a planetei.
2. Biodiversitatea are şi o componentă utilitaristă. Lumea plantelor este cea mai mare farmacie de pe glob! Ieftină şi la îndemână. În China, spre exemplu, din 30.000 de specii de plante existente, aprox. 5.000 sunt folosite cu succes în tratamentele medicale. La nivel mondial, mai bine de 60% din populaţia globului depinde de produse extrase din speciile de plante pentru tratamentul medical. Un sfert din medicamentele vândute pe piaţa americană au ingrediente obţinute din plante. Contribuţia plantelor, doar în industria farmaceutică, este cifrată în SUA la 14 miliarde de dolari anual, iar la nivel mondial, aprox. 40 de miliarde de dolari.
3. Biodiversitatea este esenţială şi pentru mediul de viaţă al omului. Ea participă la foarte multe mecanisme globale, direct implicate în calitatea vieţii, în păstrarea calităţii aerului, a apei, în diminuarea eroziunii solului. Ea este cea care păstrează şi planeta locuibilă şi ecosistemul funcţional.
Mamiferele mari, cele mai ameninţate
Există trei cauze majore pentru accelerarea distrugerii biodiversităţii: (1) exploatarea excesivă a resurselor ambientului, (2) introducerea prădătorilor, competitorilor sau bolilor în mediul de viaţă natural şi (3) prezenţa altor factori antropici (introduşi de activităţile umane) care au determinat dezechilibre în habitatul natural de viaţă al speciilor. Toate pot deteriora calitatea vieţii speciilor, iar în absenţa unor contramăsuri, speciile afectate pot dispărea complet.
Unele cercetări arată că riscul dispariţiei unor specii este cu atât mai pronunţat cu cât mamiferele sunt mai mari. Mărimea presupune eforturi mari pentru deplasare şi un necesar de hrană crescut. Studiile arată că mamiferele cu greutatea sub 3 kg prezintă riscuri de extincţie mai mici decât cele mai grele.
Cele mai documentate procese de extincţie privesc vertebratele, pentru simplul motiv că celelalte specii nu sunt încă suficient de bine cunoscute. Datele arată că, în ultimele patru secole, au dispărut cel puţin 700 de specii, între care 100 de specii mamifere şi 160 de specii de păsări, toate datorate influenţei omului şi civilizaţiei asupra mediului.
Clasamentele morţii
O prognoză din 2002 arată că, fără ajustări durabile, în 200 sau 300 de ani, jumătate din totalul speciilor de păsări şi de mamifere vor dispărea. Numai în Insulele Pacific au dispărut în jur de 2.000 de specii de păsări (adică 15% din totalul de specii de păsări din acel areal), după colonizarea umană. La fiecare 20 de minute, cel puţin o specie din lumea plantelor sau animalelor dispare, sau intră în conul de umbră al ameninţării cu extincţia totală.
Numai în secolul XX au fost ucise deliberat peste 350.000 de balene. În prezent, în oceanul planetar mai sunt între 2.000 şi 6.000 de balene. Cercetătorii sunt încă nelămuriţi dacă specia va putea supravieţui.
Numărul speciilor ameninţate cu extincţia totală este apreciat la 50.000 pe an, în următoarele trei, patru decenii. Potrivit altor estimări, 24% dintre mamifere şi 12% dintre speciile de păsări erau, la finele anului 2001, în pragul extincţiei totale. World Conservation Union a raportat că la nivel global, în 2004, 16.000 de specii de plante şi animale erau ameninţate cu dispariţia totală. Cauza principală: alterarea sau distrugerea mediul lor de viaţă.
Peste 50% din speciile de rechin oceanic sunt ameninţate. 16 din cele 21 de specii ale rechinului oceanic sunt în pragul dispariţiei totale, din cauza pescuitului. Carnea rechinului este considerată o delicatesă, iar pescuitul lui este practicat fără o strategie durabilă sau ilegal. Rechinii se înmulţesc mai lent decât rata consumului. Ei ating maturitatea şi pot participa la reproducere doar după 15-20 de ani de viaţă (în unele cazuri chiar după 30 de ani).
Într-o sută de kilometri pătraţi de pădure din Costa Rica sunt peste 13.000 de specii de insecte şi peste 3.000 de specii de fluturi
60% din industria farmaceutică mondială depinde de plante. Contribuţia lor directă în industria farmaceutică, la nivel mondial, este cifrată la 40 de miliarde de dolari anual. Însă există sute de mii de specii necunoscute încă, ale căror proprietăţi terapeutice nu au fost valorificate. Multe dintre ele sunt ameninţate cu dispariţia totală
În ultimul secol, oamenii au ucis 350.000 de balene. Numărul celor care mai trăiesc este estimat la aproximativ 6.000
32 de ani de la moartea lui Martin Heidegger
Martin Heidegger (n. 26 septembrie 1889, Meßkirch/Baden - d. 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau), unul dintre cei mai importanţi filosofi germani din secolul al XX-lea. În special cu opera sa capitală, „Sein und Zeit“ („Fiinţă şi timp“, 1927), a contribuit la reconsiderarea fenomenologiei. Opera sa a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra gândirii unei serii de filosofi ca Hans-Georg Gadamer, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre, Emmanuel Levinas, Jacques Derrida şi Hannah Arendt. După absolvirea gimnaziului, în 1909, începe să studieze teologia la Freiburg (Breisgau). Doi ani mai târziu se transferă la facultatea de filosofie, studiind în acelaşi timp matematica şi ştiinţele naturii. La filosofie l-a avut profesor pe Edmund Husserl, creatorul fenomenologiei moderne. În 1913 obţine titlul de „doctor în filosofie“. Începând cu anul 1923 este profesor la Universitatea din Marburg, pentru ca în 1928 să fie chemat la Freiburg, ca urmaş al lui Husserl la catedra de filosofie. În 1927 publică lucrarea „Sein und Zeit“ (Fiinţă şi timp), în care pune bazele ontologiei fundamentale, prin care se rupe cu tradiţia sistemelor ontologice ce dăinuiau încă de la Platon. În 1933, după venirea la putere a lui Hitler, se înscrie în partidul naţional socialist, de la care aşteaptă o „afirmare a destinului poporului german“; faptul că această aderare a fost formală sau ideologic angajantă constituie încă o vie dezbatere între comentatorii de astăzi. Este numit rector al Universităţii din Freiburg, dar demisionează după un semestru, pentru a se putea consacra sarcinilor didactice. În cuvântările sale publice critică, din punctul său de vedere romantic-conservativ, depersonalizarea şi înstrăinarea din societatea modernă. După sfârşitul războiului, este supus procesului de „denazificare“ şi suspendat de la universitate. În 1950 este reintegrat în corpul universitar, doi ani mai târziu este pensionat. În 1974 începe editarea operelor sale complete în peste 100 de volume. Martin Heidegger moare la 26 mai 1976, la Freiburg. Primii traducători în limba română ai scrierilor lui Martin Heidegger au fost Walter Biemel şi Alexandru Dragomir, care au studiat în anii â40 la Freiburg cu Heidegger (împreună cu un alt român, Octavian Vuia). Ei au realizat pe atunci o versiune a conferinţei „Ce este metafizica?“. Traducerea n-a putut fi publicată în ţară, din cauza interdicţiei venite din partea ocupaţiei germane (a apărut mai tîrziu în exil, în revista „Caiete de dor“). Abia în anul 1979 a apărut, la editura Univers, un volum care cuprindea - sub titlul oarecum inovensiv pentru cenzură: „Originea operei de artă“ - câteva scrieri importante, printre care „Scrisoare despre umanism“, „La ce bun poeţi?“, Întrebarea privitoare la tehnică. Cei doi traducători, Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, vor publica apoi, în anul 1988, versiunea românească a volumului „Repere pe drumul gândirii“ (o antologie de conferinţe şi studii realizată de Heidegger în timpul vieţii sale şi inclusă apoi, ca vol. 9, în ediţia completă). Această apariţie cuprinde şi o nouă versiune a traducerii la „Scrisoare despre umanism“. (pr. Paul LEHACI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu