Preşedintele Traian Băsescu a prezentat un decalog al opţiunilor personale extrase din raportul realizat de Comisia prezidenţială de analiză a regimului politic şi constituţional din România.
Preşedintele a apreciat ca important acest moment şi a spus că şi-ar fi dorit ca acest lucru să se întâmpăle mai repede. "Constituţia noastră a produs disfuncţionalităţi în bunul mers al instituţiilor statului. De această analiză nu are nevoie dar preşedintele României, ci întreaga ţară", a spus preşedintele care a explicat de ce a ales specialişti tineri pentru întocmirea acestui raport. "Am recus la specialişti în drept constituţional din tânara generaţie, nu pentru că nu aş aprecia vechii specialişti. Ci sunt de părere că ar trebui să le dăm ocazia tinerilor specialişti să se pronunţe, cei care nu au participat la elaborarea Constituţiei din 1990. Pe de altă parte, raportul conţine o serie de soluţii organizate în 23 de capitole pentru tot atâtea probleme. O privire unilatareală şi dogmatică ar fi fost o problemă. Oamenii politici, partidele, cetăţenii au de acum de unde alege. Sunt conştient că un om politic responsabil trebuie să aleagă. Sunt conştient că nu este nimic mai bun pentru libertatea unui cetăţean decât o bună constituţie".
Traian Băsescu a prezentat şi "soluţiile personale" pentru modificarea Constituţiei. "Am ales pornind de la o viziune despre ceea ce trebuie să fie România în anii următori", aşa şi-a justificat Băsescu opţiunilor personale, insistând asupra faptului că raportul este suficient de consistent pentru a permite cetăţenilor şi partidelor politice să aibă alte opţiuni.
- Cea mai bună soluţie pentru România este cea a unui regim semiprezidenţial. Nu cred că românii ar accepta să abandoneze dreptul de a-şi alege direct preşedintele. E nevoie de o clarificare a ceea ce înseamnă regim semiprezidenţial şi anume de corelarea legitimităţii de care dispune preşedintele cu pârghiile instituţionale de care se poate folosi pentru a-şi realiza mandatul încredinţat de popor. Dacă vom continua să alegem un preşedinte care nu poate acţiona, vom nesocoti naţiunea şi vom diminua democraţia.
- Consider că mecanismul dizolvării Parlamentului trebuie pus în acord cu regimul. Dizolvarea legislativului este pretutindeni un recurs la rezolvarea crizelor politice. Ştiu că există interpretarea conform căreia un asemenea drept conferit preşedintelui i-ar da puteri prea mari. Cred că această obiecţie nu o fac decât cei care nu înţeleg rostul dizolvării. Este nevoie de alegeri atunci când negocierea politică nu dă roade. Acesta este rostul mecanismului de dizolvare. Ceea ce sporeşte este nu autoritatea preşedintelui, ci capacitatea instituţiilor de a acţiona în chip responsabil în momente de criză politică.
- Avem un sistem bicameral în care cele două camere sunt foarte asemănătoare din punctul de vedere al reprezentării. Ele sunt alese în acelaşi mod şi în acelaşi timp, doar norma de reprezentare este diferită. În viziunea mea, putem opta pentru un sistem unicameral, prin eliminarea unei camare. Motivul este că avem deja o cameră, anume Parlamentul European. Consider că existenţa Parlamentului European este o garanţie suficientă atât pentru reprezentarea intereselor generale ale românilor, cât şi pentru împiedicarea abuzurilor.
- Imunitatea aleşilor ar trebui regândită. Maximizarea protecţiei politice deja existentă pentru opiniile şi convingerile politice, pentru deciziile aleşilor naţiunii, trebuie însoţită cu eliminarea protecţiei pentru fapte penale. Egalitatea şi democraţia impun aceste modificări.
- Parlamentului i se poate reda credibilitatea. Un mod absolut indispensabil este restaurarea autorităţii legislative prin limitarea severă a adoptării ordonanţelor de urgenţă a Guvernului. Dacă te uiţi la cele adoptate în ultimul deceniu, ai avea impresia că România a fost mereu într-o comă profundă, asta într-o perioadă de creştere economică. Parlamentul trebuie aşezat în poziţia sa de unică instanţă de legiferare, care să se facă în interes general.
- Consider că este necesar să renunţăm la sistemul administrativ creat în urmă cu 40 de ani. Un sistem căruia i s-a adăugat ficţiunea unor regiuni de dezvoltare care există doar pe hârtie. România nu mai este un stat poliţienesc şi nu are nevoie de atâtea unităţi administrative care înseamnă tot atâta birocraţie. Este nevoie de o împărţire administrativă suplă, astfel încât să avem 9-12 judeţe, aşa cum sunt definite acum în Constituţie. Nu numele judeţ sau regiune este decisiv, ci raţiunea de a fi a acestei unităţi administrative iar această raţiune este dezvoltarea echilibrată a teritoriului.
- Consider că este necesară recredibilizarea Curţii Constituţionale, ca garant al supremaţiei Constituţiei. Din cauza actualei arhitecturii constituţionale, Curtea a fost împinsă să joace un rol de arbitru al vieţii politice. A trebuit să decidă tot ce a blocat Constituţia, nu e firesc să fie aşa. Curtea Constituţională are misiunea de a garanta supremaţia Constituţiei. Ea nu e menită să fie moderatorul conflictelor sau orgoliilor partidelor.
- Introducerea referendumului obligatoriu, adică Parlamentul să fie obligat să adopte o lege în domeniul care a făcut obiectul referendumului. Nu este admisibil ca în urma organizării unui referendumul chiar dacă populaţia doreşte adoptarea unei legi, Parlamentul să poată ignora voinţa cetăţenilor.
- Rolul şi structura CSM. Consider că o regândire a dispoziţiilor constituţionale referitoare la această instituţie este necesară.
- Avem nevoie de definirea clară a tuturor drepturilor cetăţenilor. Consider că problema înscrierii acestor drepturi în Constituţie nu este un motiv de propagandă, ci o oportunitate.
Vreau să reafirm că nevoia de a revizui constituţia nu trebuie grăbită, dar nici amânată sine die. Dacă Guvernul îmi cere acest lucru, voi acţiona.
REALITATEA.NET - Traian Băsescu: Soluţia cea mai bună pentru România este un regim semiprezidenţial
Încep prin a vă mulţumi pentru acceptarea invitaţiei de a participa la prezentarea raportului elaborat de Comisia de analiză a regimului politic şi constituţional din România.
Aş vrea, de asemenea, să adresez mulţumirile mele sincere membrilor acestei comisii, conduse de profesorul Stanomir, pentru efortul făcut din 2008 încoace. Regret că domnii Dogan şi Crăiuţu, preşedinţi de onoare ai comisiei, nu au putut face deplasarea din Franţa şi Statele Unite în România, dar îl rog pe domnul Stanomir să le transmită recunoştinţa mea.
Momentul de astăzi este important. Îmi pare bine că se întâmplă şi mi-aş fi dorit să vină mai repede. Imediat după alegerile din 2004, am cerut partidelor să înceapă o reflecţie constituţională. Motivul era unul singur şi el a fost, din nefericire, confirmat în ultimii ani. E vorba despre faptul că, în loc să fie un mecanism util, de deblocare a crizelor, Constituţia noastră a produs disfuncţionalităţi în mecanismele statului.
Din motive asupra cărora nu vreau să insist, partidele noastre politice au amânat această reflecţie. Avem nevoie de o Constituţie care să nu ne împingă în conflicte, ci dimpotrivă să ne scoată din ele, pentru că orice conflict costă energie şi timp.
Am decis în vara trecută să stimulez analiza regimului nostru politic şi constituţional prin înfiinţarea unei comisii. De această analiză are nevoie nu numai preşedintele României, de ea are nevoie România! Într-adevăr, o ţară care vrea să se modernizeze şi care e împiedicată în acest efort de propria ei lege fundamentală trebuie să găsească resurse pentru a depăşi situaţia de blocaj, inclusiv pentru a depăşi apatia clasei politice.
Am recurs în general la specialişti ai dreptului constituţional din noua generaţie. Nu pentru că n-aş aprecia valoarea experienţei şi a expertizei şi a înţelepciunii acumulate de vechii constituţionalişti. Dar cred că este bine să dăm oportunitatea să se pronunţe specialiştilor care nu au fost implicaţi în elaborarea sau modificarea Constituţiei de la 1991. Avem, cred eu, nevoie de o privire nouă şi nepărtinitoare.
Raportul intitulat Pentru consolidarea statului de drept conţine atât un diagnostic, cât şi o gamă de soluţii. Diagnosticul este elaborat pornind de la analiza funcţionării regimului. Aici, aş aprecia caracterul moderat, riguros şi nepasional al analizei. Pe de altă parte, Raportul conţine o serie de soluţii organizate în 23 de capitole, pentru tot atâtea mari probleme.
Aş vrea să observ şi în această privinţă diversitatea, paleta largă de opţiuni avute în vedere de autorii Raportului. O privire unilaterală şi dogmatică ar fi fost o eroare. Societatea românească şi clasa ei politică au nevoie să cunoască toată seria de soluţii constituţionale posibile. Oamenii politici, partidele, cetăţenii au de acum de unde să aleagă. Raportul le oferă numeroase variante. În ceea ce mă priveşte, sunt conştient că un om politic responsabil trebuie să facă o alegere.
Eu am ales. Am ales pornind de la o viziune despre ceea ce trebuie să fie România în anii viitori. Când spun acest lucru, am în vedere faptul că nu există o garanţie mai solidă pentru libertatea şi demnitatea unui cetăţean decât o bună Constituţie. Adică o Constituţie care să facă posibile practici previzibile şi soluţii viabile.
Opţiunea mea este înrădăcinată, însă, în Raport. Luând în seamă diversele elemente propuse, le-am selectat pe cele care corespund viziunii mele. Insist asupra faptului că raportul este suficient de consistent pentru a îngădui altor politicieni, partidelor politice, cetăţenilor să îmbrăţişeze alte soluţii decât cele pentru care eu optez. Fiecare este liber să se inspire din Raport. Soluţiile pe care le îmbrăţişez eu sunt în număr de zece. Le voi enumera foarte succint.
Prima dintre ele priveşte regimul politic în ansamblul său. Pornind de la ideea că este absolută nevoie de clarificarea naturii acestui regim, consider că soluţia cea mai bună pentru România este cea a unui regim semiprezidenţial. Nu cred că România are nevoie de un regim prezidenţial, în care şeful statului să fie şi şeful guvernului. De asemenea, consider că un regim parlamentar, în care şeful statului nu mai este ales direct de cetăţeni, nu exprimă voinţa naţiunii noastre. Nu cred că românii ar accepta să abandoneze dreptul de a-şi alege direct Preşedintele. Este însă nevoie de clarificarea semiprezidenţialismului şi anume de corelarea legitimităţii de care dispune Preşedintele cu pârghiile instituţionale de care se poate folosi pentru a-şi realiza mandatul încredinţat de popor. Dacă vom continua să alegem un Preşedinte care nu poate acţiona, vom nesocoti naţiunea şi vom diminua democraţia. Termenul cel mai bun pentru a caracteriza acest regim semiprezidenţial este echilibrul sau mai precis, divizarea echilibrată a puterilor şi a responsabilităţii, acestea sunt elemente fundamentale în opţiunea mea.
În al doilea rând, consider că mecanismul dizolvării Parlamentului trebuie pus în acord cu regimul. Dizolvarea legislativului este pretutindeni un ultim recurs la rezolvarea crizelor politice. În Constituţia noastră, dizolvarea este legată exclusiv de eşecul formării guvernului în primele două luni de după alegeri. Ştiu că există interpretarea potrivit căreia o asemenea prerogativă acordată Preşedintelui i-ar spori în mod nemăsurat puterea. Eu cred că această obiecţie nu o fac decât cei care nu înţeleg rostul dizolvării. Atunci când negocierea politicienilor nu mai dă roade, cetăţenii sunt invitaţi la urne, iar acesta şi nu altul e rolul mecanismului de dizolvare. Ceea ce sporeşte este, deci, nu autoritatea şefului de stat, ci capacitatea instituţiilor de a acţiona, în chip responsabil, în momente de criză politică.
A treia mea opţiune priveşte forma Parlamentului. Avem un sistem bicameral, în care cele două camere sunt foarte asemănătoare din punctul de vedere al reprezentării. Ele sunt alese în acelaşi mod şi în acelaşi moment, doar norma de reprezentare este diferită. În viziunea mea, putem opta pentru un sistem unicameral prin eliminarea uneia din cele două Camere. Motivul este acela că avem deja o Cameră, şi anume Parlamentul european. Consider că existenţa Parlamentului european este o garanţie suficientă atât pentru o bună reprezentare a intereselor generale ale românilor, cât şi pentru împiedicarea oricărui abuz al puterii legislative „autohtone”. Dacă naţiunea nu va dori totuşi să renunţe la una din Camere, acesta ar trebui oricum să fie ales astfel încât să reprezinte altceva decât Camera, de pildă interesele comunităţilor locale – şi aici mă refer la Senat. Eu optez însă pentru un sistem cu o Cameră.
În al patrulea rând, vreau să exprim opţiunea mea în problema imunităţii. În această materie s-au produs numeroase abuzuri. Raportul propune o viziune foarte nuanţată. În ceea ce mă priveşte, consider că trebuie să regândim imunitatea aleşilor. Maximizarea protecţiei politice deja existente, a protecţiei asigurate pentru opiniile şi convingerile politice, pentru deciziile aleşilor naţiunii trebuie însoţită de eliminarea protecţiei pentru fapte de ordin penal. Egalitatea impune o asemenea soluţie. Egalitatea şi mai ales democraţia. O impune şi simţul elementar al dreptăţii. N-am întâlnit vreun cetăţean român care să creadă altceva despre imunitatea la fapte penale a aleşilor.
Un ultim punct legat de Parlament priveşte credibilitatea acestei instituţii fundamentale. Consider că redarea credibilităţii se poate face în multe moduri. Unul dintre ele, absolut indispensabil, este restaurarea autorităţii legislative a Parlamentului prin limitarea severă a numărului şi a circumstanţelor în care sunt adoptate ordonanţe de urgenţă şi ordonanţe ale Guvernului. Urgenţa a ajuns să-şi piardă sensul. Dacă te uiţi pe numărul de ordonanţe din ultimul deceniu, ai impresia că România a fost în comă profundă, şi asta într-o perioadă de creştere şi modernizare. Parlamentul trebuie reaşezat în poziţia sa de unică instanţă de legiferare. Aşa cum am mai spus în numeroase ocazii, legiferarea va trebui să se facă în interes general şi nu în interesul unor grupuri. Efectele unei legiferări decise de interese de grup, nu de binele public le vedem cu toţii. Ultimul efect vizibil este dezordinea completă din sistemul de salarizare din domeniul public. Salariile nu au fost definite de criterii generale precum meritul şi însemnătatea socială a profesiei. Forţele decisive au fost presiunile de grupuri profesionale influente pe lângă Guvern, care au dus la situaţii scandaloase, la crearea unor adevărate privilegii bugetare.
Cea de-a şasea opţiune despre care vreau să vorbesc priveşte reorganizarea administrativă. Consider că este necesar să renunţăm la sistemul administrativ creat în urmă cu 40 de ani. E un sistem greoi, care include 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, un sistem căruia i s-a adăugat acum un deceniu ficţiunea unor regiuni de dezvoltare care există doar pe hârtie. Actuala împărţire administrativă a ţării este un sistem care şi-a pierdut raţiunea, în condiţiile în care el a fost creat nu pentru a guverna o ţară liberă, ci pentru a-i controla, pentru a-i supraveghea pe cetăţeni. România nu mai este un stat poliţienesc şi nu are nevoie de atîtea unităţi administrative, care înseamnă şi tot atîtea birocraţii. E nevoie de o reîmpărţire administrativă suplă, astfel încât să avem 9 - 12 judeţe, aşa cum sunt definite acum în Constituţie, sau regiuni într-o Constituţie viitoare. Pe de altă parte, nu numele – judeţ sau regiune – este decisiv, ci raţiunea de a fi a acestor unităţi administrative. Iar această raţiune este dezvoltarea echilibrată şi durabilă a teritoriului. Această dezvoltare este posibilă dacă e creată, cu ocazia acestei reîmpărţiri a teritoriului, o veritabilă autonomie locală.
Definirea clară a atribuţiilor şi responsabilităţilor comunelor şi ale oraşelor, respectiv ale judeţelor şi, în fine, ale eşalonului naţional reprezintă complementul necesar al redesenării decupajului administrativ. Aş adăuga aici un element, care nu ţine neapărat de Constituţie, ci de coerenţa sistemului politic. Redefinirea administrativă şi clarificarea mandatului fiecărui nivel de responsabilitate trebuie însoţite de o reamenajare coerentă a sistemului electoral, adică a felului în care sunt alese aceste instanţe. În clipa de faţă, sunt folosite în România nu mai puţin de cinci moduri de scrutin. Ca la noi, la nimeni! Avem, de altfel, trei moduri de scrutin majoritare - cîte unul pentru primari, pentru preşedinţii consiliilor judeţene şi respectiv pentru Preşedinte. Toate au specificul lor şi nu au un principiu comun. Şi, de asemenea, avem două moduri de scrutin proporţional - pentru consilii locale şi judeţene şi, respectiv, pentru Parlament. Această diversitate produce efecte nedorite la nivelul calităţii guvernării.
Al şaptelea element al opţiunii mele politice priveşte Curtea Constituţională. Consider că e necesară recredibilizarea Curţii ca garant al supremaţiei Constituţiei. Din păcate, datorită actualei arhitecturi constituţionale, Curtea a fost împinsă să joace un rol de arbitru al vieţii politice. Curtea a trebuit să decidă tot ceea ce a blocat Constituţia. Nu e firesc să fie aşa. Curtea Constituţională are misiunea de a garanta supremaţia Constituţiei. Ea nu e menită să fie moderatorul conflictelor sau arbitrul orgoliilor diverselor partide. Să dăm, deci, Curţii locul ei firesc!
Un alt dispozitiv constituţional cu adresare directă către cetăţeni este introducerea referendumului obligatoriu, adică Parlamentul să fie obligat să adopte o lege în domeniul care a făcut obiectul referendumului. Nu este admisibil ca în urma organizării unui referendum, chiar dacă populaţia doreşte adoptarea unei legi, Parlamentul să poată ignora voinţa cetăţenilor. Formula actuală a referendumului consultativ nu corespunde exigenţelor constituţionale ale articolului 2 care prevăd că: “Suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.
Un al nouălea element avut în vedere de mine în ceea ce priveşte revizuirea constituţională se referă la rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii. Deşi nu a fost avut în vedere de către membrii Comisiei, consider că o regândire a dispoziţiilor constituţionale referitoare la această instituţie e necesară.
În sfârşit, îmi asum consideraţiile din Raport referitoare la nevoia absolută de clarificare şi de aplicare directă a drepturilor cetăţenilor. Avem nevoie de o instituire clară a drepturilor cetăţenilor români. Consider, de asemenea, că este o dovadă de înţelepciune, dar şi de moderaţie definirea drepturilor economice şi sociale ca drepturi fundamentale accesibile în mod veritabil tuturor cetăţenilor.
 |  |
 |  |
 |  |
 |  |
 |  |
 |  |
 |  |
Altfel spus, consider că problema înscrierii acestor drepturi în Constituţie nu este o ocazie propagandistică, ci o oportunitate pentru a face o alegere constituţională concretă.
Recapitulând, cele zece elemente prezentate trebuie văzute împreună: adoptarea unui regim semiprezidenţial coerent, definirea mecanismelor dizolvării legislativului, un sistem unicameral, eliminarea oricărui privilegiu al aleşilor care comit fapte penale, limitarea drastică a reglementării prin ordonanţe, un decupaj administrativ cu 9-12 judeţe sau regiuni şi o autonomie locală veritabilă, recredibilizarea Curţii Constituţionale, introducerea referendumului obligatoriu, regândirea rolului şi a structurii CSM, definirea clară a unor drepturi accesibile tuturor.
Toate aceste elemente pot articula o opţiune republicană solidă. Când spun „opţiune republicană” nu am în vedere doar opoziţia acesteia în raport cu monarhia, ca formă de gestionare a puterii. În această privinţă, cred că lucrurile sunt clare: românii de astăzi au faţă de monarhie respectul pe care trebuie să-l arăţi oricărei părţi a patrimoniului naţional. Când vorbesc despre opţiune republicană, am în vedere ceea ce se înţelege prin această expresie în marile republici de astăzi, şi anume dezvoltarea unui sentiment patriotic bazat pe fapte, pe gesturi şi decizii responsabile.
În sfârşit, vreau să afirm nevoia ca revizuirea Constituţiei să nu fie pripită, dar nici amânată sine die. Dacă, potrivit articolului 150, Guvernul îmi va propune revizuirea, eu o voi iniţia. Nu exclud, desigur, posibilitatea ca iniţiativa să vină de la o pătrime din deputaţi sau senatori, ori de la 500 de mii de cetăţeni.
Nu pot încheia fără a exprima încă o dată gratitudinea mea pentru autorii Raportului. De acum încolo, nu numai eu, ci şi dumneavoastră, toţi cei interesaţi de problema Constituţiei se vor putea hrăni dintr-un raport substanţial, cu soluţii diverse, înţelepte şi moderate. Clarificarea diverselor aspecte ale problemei constituţionale nu poate fi făcută decât prin reflecţie şi dezbatere. Binele public ne cere să procedăm în acest fel.
Mulţumesc încă o dată Comisiei, vă mulţumesc dumneavoastră pentru participare. Vă multumesc mult!
Departamentul de Comunicare Publică
14 Ianuarie 2009
Mircea Geoană şi-a exprimat sprijinul pentru proiectul înaintat de comisia prezidenţială în privinţa modificării Constituţiei şi a avansat chiar şi o sugestie nouă de reformare a cadrului statal român.
REALITATEA.NET - Mircea Geoană: Trebuie să avem în România o nouă Republică
Mircea Geoană: Domnule preşedinte al României, doamnă preşedintă a Camerei Deputaţilor, domnule prim ministru, stimaţi membri ai comisiei prezidenţiale pentru reforma Constituţiei. Am fost şi rămân un adept al necesităţii unei noi republici în sensul republicat modern de care vorbea şi preşedintele României. Vreau să apreciez activitatea acestei distinse comisii şi vreau să vă spun că şi în opinia mea şi a partidului pe care îl conduc a sosit clipa să ne adaptăm statul şi mecanismele noastre democratice şi constituţionale nevoilor unui secol al globalizării şi modernizării decisive a României. Nu aş vrea să intru în detaliile şi sugestiile şi opţiunile pe care preşedintele României le-a exprimat. Dar vreau să spun două lucruri. În primul rând este nevoie de dezbatere publică sănătoasă. Este nevoie de un forum constituţional. Este nevoie ca în acest efort de modernizare dramatică şi decisivă a României secolului 21 să antrenăm întreaga elită, nu numai politică sau profesională, ci cetăţenii României. Pentru că această Constituţie revizuită şi această nouă republică la care aspirăm şi în care, iată, se degajă o amplă majoritate măcar la nivelul palierului politic, trebuie să fie însoţită de un consistent sprijin din partea cetăţenilor români. Mai mult decât atât, cred că prezenţa în această comisie prezidenţială a doi distinşi reprezentanţi şi specialişti din străinătate, români care muncesc şi trăiesc în străinătate reprezintă şi o invitaţie pe care românii din România trebuie să o adreseze românilor din alte orizonturi pentru a putea să avem o dezbatere despre modul în care nu doar cetăţenii care sunt astăzi în România, ci românii în ansamblu, ca naţiune, trebuie să o abordeze. Aş face doar o sugestie suplimentare, urmând ca un punct de vedere al partidului pe care-l reprezint şi un punct de vedere structurat al nostru să fie prezentat public, să mai spun un lucru şi profit aici şi de prezenţa primului ministru la această întâlnire.
Nu este suficientă, în opinia mea şi în opinia noastră, doar o modificare a cadrului constituţional. Ci avem nevoie, în plus faţă de cele menţionate în invocate de preşedintele României, şi de o amplă reformă a statului în ansamblul său şi a Guvernului în ansamblul său, nu ca entitate politică, ci ca structură instituţională. Într-adevăr, această schimbare dramatică, o reformă a statului român cred că reprezintă o cupolă chiar mai amplă decât o simplă reformă constituţională. Statul român este vetust. Statul român nu este adaptat nevoilor unei societăţi moderne şi dinamice. Statul român încă este în mare măsură reflecţia unui spirit extrem de politizat. Este mai degrabă vorba despre împărţire de putere, decât de nevoia de a avea un stat reformat, dinamic şi modern. Cetăţenii României simt nevoia nu numai ca la nivelul Constituţiei să existe o transformare, dar şi la nivelul în care Guvernul, instituţiile statului român funcţionează şi acţionează. De asemenea, din punct de vedere al acestei ample majorităţi pe care recent am propus-o României prin această majoritate amplă formată între PSD şi PD-L, cred că acest lucru nu trebuie să reprezinte pentru Guvernul României o invitaţie la abuz de ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe simple. Cred că acum, mai mult decât oricând, va trebui să arătăm Parlamentului respectul nostru. Va trebui să dăm Legislativului României respectul şi un început de recredibilizare a acestuia în faţa opiniei publice. Sunt elemente preliminarii pe care am vrut să le comunic de aici. Vreau să apreciez şi eu efortul făcut de această comisie prezidenţială. Sunt şi alte puncte de vedere. Ele, evident, vor trebui să fie ascultate şi reflectate într-o amplă dezbatere publică. Şi închei spunând că suntem interesaţi în cuplarea partidului nostru şi a opiniei publice româneşti într-o dezbatere sănătoasă, necesară şi vizionară cu privire la modul în care statul român şi realităţile noastre constituţionale, instituţionale şi administrativ teritoriale vor trebui să reflecte o nouă etapă de funcţionare a statului român modern. Vreau să apreciez această iniţiativă şi să adaug la cele spuse de preşedintele României această sugestie de a avea poate un forum constituţional, un mecanism de dezbatere publică structurat, în care opţiunile din raportul prezidenţial, şi poate alte opţiuni din partea celor care au un interes cetăţenesc sau profesional într-o astfel de dezbatere să reprezinte un vehicul de dezbatere publică, domnule preşedinte, care să ne permită ca la nivelul Guvernului sau la nivelul Parlamentului să putem să acţionăm într-un ritm accelerat pentru a putea să definim o soluţie care să reprezinte o majoritate şi, bineînţeles, la momentul potrivit, şi un referendum pentru a putea să avem într-adevăr în România o nouă republică. Sunt partizanul unei atitudini curajoase în acest domeniu şi cred că din punctul de vedere al descentralizării şi reorganizării administrativ teritoriale a României într-adevăr a sosit clipa să luăm decizii care să ne scoată din centralismul etatist al începutului de secol 20 şi să ducă România în faza modernităţii şi a erei globalizării. Vă mulţumesc şi vă asigur de implicarea noastră activă într-un astfel de demers.
(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 11:44)
Premierul Emil Boc a declarat că activitatea CCR demonstrează necesitatea unei noi reforme constituţionale şi că revizuirea actului constituţional nu trebuie să stârnească teamă, adăugând că revizuirea Constituţiei ar trebui să aducă şi o îmbunătăţire a relaţiilor dintre cetăţeni şi instituţii.Emil Boc susţine că sistemul actual nu este concentrat asupra cetăţeanului şi vizează încă interesele politicienilor. "Sistemul de privilegii care există încă în sistemul românesc trebuie regândit(...) Autorităţile statului trebuie să răspundă unui asemenea imperativ, adică de a face faţă nevoilor cu care oamenii se confruntă şi nu pentru a satisface nevoile ale unui partid sau ale unei formaţiuni politice".
Totodată, Boc susţine necesitatea rezolvării a două probleme mari prin viitoarea reformă. "Prima e legată de funcţionarea sistemului instituţional şi constituţional pentru a elimina blocajele, care au apărut în decursul funcţionării puterilor Statului în perioada anterioară, prin soluţii echilibrate(...) Şi principiul subsidiarităţii, atât de consacrat în Legislaţia europeană, acela de a apropia decizia de cetăţean, administraţia de cetăţean, de a da dreptul acelei autorităţi care este cel mai aproape de cetăţean să ia decizia", a declarat Emil Boc. Astfel, premierul consideră că nu autorităţile centrale sunt cele care ar trebui să decidă în continuare "destinul cetăţeanului prin legarea amănunţită din partea guvernării naţionale".
De asemenea, premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul va analiza posibilitatea unei reglementări constituţionale şi că, alături de membrii cabinetului, va analiza şi posibilitatea punerii în aplicare a unei idei din raportul Comisiei prezidenţiale.
REALITATEA.NET - Boc: Nu trebuie să ne temem de revizuirea Constituţiei
(sursa: http://www.realitatea.net)
Domnule Preşedinte al României,
Domnule preşedinte al Senatului,
Doamnă preşedinte a Camerei deputaţilor,
Doamnelor şi domnilor,
Guvernul este, într-adevăr, sub controlul Parlamentului şi înţelegem acest mecanism şi de aceea toate propunerile pe care le vom face le vom discuta şi vom veni în faţa Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei, astfel încât o eventuală reformă constituţională să aibă asigurat succesul, dat fiind faptul că este nevoie de o majoritate de două treimi în fiecare Cameră a Parlamentului, o majoritate care, repet, nu este uşor de realizat pe un proiect atât de important.
O Constituţie este o retrospectivă şi o perspectivă a societăţii în care trăim. Din acest punct de vedere, şi revizuirea Constituţiei din anul 2003 a fost un moment de retrospectivă a perioadei de la adoptarea Constituţiei, din 1991 şi până la anul 2003. Practic, în 2003, revizuirea Constituţiei a fost marcată de trei lucruri majore: primul era legat de integrarea României în Uniunea Europeană şi de pregătirea cadrului constituţional în vederea integrării României în structura europeană; în al doilea rând a fost vorba de perfecţionarea sau îmbunătăţirea cadrului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti în concordanţă cu jurisprudenţa europeană a Curţii Europene a Drepturilor Omului - şi mă refer aici, de exemplu, la procedura arestării - legislaţia noastră prevedea până în acel moment faptul că procurorul putea dispune arestarea unei persoane, iar potrivit jurisprudenţei europeane prevedea faptul că numai judecătorul putea dispune arestarea unei persoane – de aceea procedura reţinerii, arestării, percheziţiei, a fost extrem de amănunţit prevăzută în Constituţie, tocmai pentru a elimina acele contradicţii în raport cu legislaţia europeană sau introducerea unor drepturi de a treia generaţie - profesorul Moraru, care este aici, era membru în comisia constituţională, am introdus dreptul la un mediu sănătos, dreptul de a treia generaţie considerat de literatura de specialitate; şi al treilea imperativ, a fost cel legat de perfecţionarea cadrului cu privire la drepturile minorităţilor naţionale şi practic l-am completat într-o manieră europeană, astfel încât să fie compatibil cu orice legislaţie din Uniunea Europeană.
Şi nu în ultimul rând, în încercarea de a perfecţiona raportul dintre puterile statului, a fost o încercare timidă, prin sporirea rolului Curţii Constituţionale de a încerca să se ofere un cadru coerent al funcţionării autorităţilor statului. Dacă am reuşit sau nu, poate dumneavoastră sunteţi în măsură să ne spuneţi cel mai bine.
Acum suntem în anul 2009 şi evident că evoluţia constituţională, cred eu, ne arată nevoia unei noi reforme constituţionale. Nu trebuie să ne temem de revizuirea cadrului constituţional.
Toate statele lumii procedează la o reformare a constituţiei atunci când anumite aspecte trebuie să fie modernizate şi puse în acord cu evoluţia societăţii, cu evoluţia instituţională. Din punctul meu de vedere, cred că o viitoare modernizare constituţională va trebui să rezolve cel puţin două probleme mari. Prima este o problemă legată de funcţionarea sistemului instituţional şi constituţional pentru a elimina blocajele care au apărut în decursul funcţionării puterilor statului în perioada anterioară, prin soluţii echilibrate. Şi a doua mare sferă de revizuire a constituţiei va trebui să se refere la ceea ce înseamnă principiul subsidiarităţii atât de consacrat în Uniunea Europeană şi în legislaţia europeană, acela de a apropia decizia de cetăţean, a apropia administraţia de cetăţean, de a da dreptul acelei autorităţi care este cel mai aproape de problema cetăţeanului să ia decizia. Nu cred că autorităţile centrale trebuie să decidă în continuare destinul colectivităţilor locale, destinul cetăţeanului prin reglarea amănunţită din partea guvernării naţionale. O guvernare este puternică în măsura în care reuşeşte să valorifice toate motoarele dezvoltării instituţionale, reuşeşte să pună în valoare toate mecanismele locale pe care le are la dispoziţie prin conferirea de prerogative şi de susţinere financiară pentru ca acele autorităţi care sunt cel mai aproape de cetăţean să ia decizia.
Cred că în aceste cadre va trebui să începem o discuţie despre problema instituţională, şi nu în ultimul rând ea trebuie să fie dublată în planul reformei legislative de o responsabilizare a autorităţilor statului în raport cu cetăţeanul.
Dacă ne vom uita în cadrul instituţional şi constituţional românesc eu cred că avem toate instituţiile care există în orice ţară democratică. Întrebarea care se pune: funcţionează oare acestea în concordanţă cu interesul cetăţeanului? Oare nu sunt foarte multe dintre aceste instituţii sau instituţii adiacente create doar pentru a se da de lucru unor funcţionari? Oare este nevoie să privim aceste autorităţi în raport cu interesul real al cetăţeanului şi nu cu interesul politicienilor? Iar nu în ultimul rând, sistemul de privilegii care există încă în sistemul public românesc trebuie regândit.
Cetăţenii sunt principalii susţinători ai statului prin impozitele şi taxele pe care le plătesc. Iar autorităţile statului trebuie să vină şi să răspundă unui asemenea imperativ, adică de a face faţă nevoilor cu care oamenii se confruntă şi nu pentru a satisface interesele politice ale unui partid sau ale unei formaţiuni politice. Mă refer la o practică din 1991 până în prezent, când, de prea multe ori însă, acest sistem instituţional a fost centralizat pe interesele politicienilor şi mai puţin pe interesele oamenilor, ale cetăţenilor, care repet, susţin statul prin impozite şi taxe. De aceea vom avea oportunitatea unei reforme constituţionale.
Există trei alternative, preşedintele României la propunerea guvernului, o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, sau o iniţiativă legislativă cetăţenească care să provină din partea a cel puţin cinci sute de mii de cetăţeni cu drept de vot. La nivelul guvernului vom analiza oportunitatea iniţierii unei asemenea reforme constituţionale şi vom analiza de asemenea oportunitatea îmbrăţişării unora dintre soluţiile pe care raportul comisiei prezidenţiale le-a menţionat, pentru ca după aceea ele să fie înaintate în cadrul constituţional prevăzut. Şi după o dezbatere publică consistentă cred că avem nevoie de această reformă constituţională, care pe de-o parte să răspundă nevoilor instituţionale ale statului român de a fi modernizat, dar în acelaşi timp de a face responsabile autorităţile statului român în raport cu cetăţeanul.
Vă mulţumesc şi vă doresc succes tuturor.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 14.01.2009
Am să spun câteva cuvinte şi despre Comisia prezidenţială pentru analiza regimului constituţional.
Art. 1
Se constituie Comisia prezidenţială de analiză a regimului politic şi constituţional din România, denumită în continuare Comisia, cu scopul de a redacta un document care să identifice limitele politice şi constituţionale ale regimului de guvernare şi să sugereze cadrul dezbaterii privind revizuirea Constituţiei şi reorganizarea instituţională a statului.
Art. 2
Activitatea acestei comisii se va încheia cel mai târziu la data de 15.12.2008.
Art. 3
Comisia funcţionează pe lângă Departamentul de Educaţie şi Cercetare şi este formată din persoanele nominalizate în Anexa 1.
Art. 4
Activitatea comisiei se desfaşoară potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare prevăzut în Anexa nr. 2.
Art. 5
Finantarea activităţilor necesare organizării şi funcţionarii Comisiei se asigură din fonduri publice aprobate prin bugetul de stat al Administraţiei Prezidenţiale.
Art. 6
Departamentul de Educaţie şi Cercetare, Departamentul Financiar şi Logistică, precum şi Compartimentul Personal - Organizare vor duce la îndeplinire prezenta Decizie.
Anexele 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta Decizie.
Iată şi raportul:
(sursa: http://cparpc.presidency.ro)
2 comentarii:
Asa la prima vedere este foarte bine ce se intampla dar trebuie atentie caci vorba pe care o stii; drumul spre rai este pavat cu intentii bune.
Extrem de interesantă şi de echilibrată cuvântarea lui Mircea Geoană. Trebuie să spun că nu mă aşteptam la atingerea problemelor pe care Geoană le-a enumerat, mai ales că multe sunt chiar împotriva clasei politice. Acum sper că discursul înseamnă ceva mai mult decât prilejul unei alocuţiuni şi că se va face ceva real, o reformă a mentalităţii politice.
Trimiteți un comentariu