duminică, mai 18, 2008

Preşedintele României



Participarea
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la ediţia specială dedicată
„Zilei Porţilor Deschise” la Palatul Cotroceni
(Realitatea TV, 18 mai 2008)

Reporter: Cristina Şincai

Realizator: Vă spuneam că vom reveni la Cristina Şincai în momentul în care îl va avea ca invitat pe preşedintele Traian Băsescu. Asta facem chiar în acest moment. Bună ziua, din nou.

Reporter: Bună ziua, doamnelor şi domnilor. Într-adevăr, lângă noi se află preşedintele României, domnul Traian Băsescu. Bună ziua, domnule Băsescu.

Traian Băsescu: Bună ziua.

Reporter: Bine aţi venit la dumneavoastră acasă, dar şi la noi, în studio aici, în studioul Realitatea TV.

Traian Băsescu: Uite, o să fiu foarte cinstit să spun că nu am niciodată sentimentul că la Cotroceni sunt acasă. Eu sunt un trecător chiriaş pe la Cotroceni. Cei pe care îi vedem în jurul nostru sunt acasă. Instituţia asta aparţine românilor.

Reporter: Nu ştiu /.../, dacă e de bine sau de rău, că nu vă simţiţi acasă aici, la Palatul Cotroceni.

Traian Băsescu: Nu, toţi cei care stau în acest Palat trebuie să aibă sentimentul că nu sunt veşnici, să aibă bine în cap această idee. Aici când vii, trebuie să ştii că şi pleci.

Reporter: Mă folosesc de ce îmi spuneţi şi mă leg de ideea că aţi decis ca ziua de 19 mai să fie, în fiecare an, Ziua Porţilor Deschise la Palatul Cotroceni. Cei care vor veni după dumneavoastră credeţi că vor păstra această zi, având în vedere că suspendarea era legată în mare parte de dumneavoastră personal?

Traian Băsescu: Cred că e mai puţin semnificativ faptul că suspendarea a fost legată de mine. Semnificaţia acestei zile este cu totul alta. Este pentru prima dată, de la al doilea război mondial încoace cel puţin, când românii au întors o decizie a Parlamentului, au întors o decizie venită de la politicieni...

Reporter: Politicieni împotriva dumneavoastră.

Traian Băsescu: Nu are importanţă că au fost împotriva mea, ci au fost două judecăţi: judecata politicienilor şi judecata românilor, iar românii au spus: "nu cum aţi judecat voi este corect, ci cum judecăm noi".

Reporter: Şi totuşi... Vă rog.

Traian Băsescu: Este... Repet, poate nu realizăm importanţa. Pe mine mă cutremură importanţa acestei zile pentru democraţie.

Reporter: A câştigat atunci preşedintele României sau Traian Băsescu?

Traian Băsescu: Nu, au câştigat românii. Românii au arătat pentru prima dată că nu se supun la orice vot majoritar dat în Parlament, fie el şi democratic ales.

Reporter: Vorbind de acest lucru, se speculează... Analiştii politici spun că aţi decis această zi într-o perioadă de campanie electorală, fix la jumătate, ca să ajutaţi cumva partidul pe care l-aţi condus, PD-L.

Traian Băsescu: Păi, orice am face, ziua de 19 mai cade o singură dată pe an. Pe 19 mai anul trecut, pe 19 mai 2007, românii au venit şi au întors o decizie a Parlamentului. Deci, 19 mai, că e în campanie, că nu e în campanie, este aceeaşi dată, este un an de când românii au spus "Nu" politicienilor pe care i-au ales.

Reporter: Dar excludeţi această idee, că...

Traian Băsescu: Este forţată. Vă mărturisesc că foarte greu am decis şi să vin aici, pentru că eu am înţeles “Ziua Porţilor Deschise” ca o zi în care instituţia prezidenţială este la dispoziţia românilor, pot vedea parte din logistica instituţiei şi ce e în jurul ei, însă analizele consilierilor au spus altfel: “Vreţi, nu vreţi, sunteţi gazdă, trebuie să veniţi să daţi românilor un semnal de bun venit”, lucru pe care l-am făcut. De regulă, îmi ascult consilierii.

Reporter: Dar de ce nu aţi anunţat că veniţi? Poate lumea venea să vă vadă, vă consideraţi iubit de oameni.

Traian Băsescu: Exact pentru că eu nu am vrut să fie un miting şi am vrut ca “Ziua Porţilor Deschise” să fie pentru orice român, nu numai cel care îl votează pe Traian Băsescu sau care l-a votat pe Traian Băsescu. Preşedinţia este o instituţie a tuturor românilor şi este mai importantă ca instituţie decât persoana care deţine funcţia de preşedinte.

Reporter: Aţi criticat puţin înainte astfel de manifestări, să spunem...

Traian Băsescu: Niciodată.

Realizator: Nu sunteţi primul, preşedintele Emil Constantinescu a deschis porţile, Ion Iliescu, de asemenea.

Traian Băsescu: Nu am criticat niciodată aceste manifestări. Dacă a existat ceva şi puteţi să luaţi toată lista de declaraţii pe care le-am făcut în cei 12 ani de când sunt în politică, 12-14 ani, de când sunt în politică, niciodată nu am criticat vreo Zi a Porţilor Deschise. Singurul lucru care e discutabil este dacă faci Ziua Porţilor Deschise de ziua ta sau cu ocazia unui eveniment, asta e altceva.

Reporter: De ce nu aţi făcut-o neutru, domnule preşedinte, de ce nu, să spunem, de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, sau...

Traian Băsescu: Decembrie e un moment rău, de multe ori e vreme proastă. Or, unul din cele mai importante lucruri sau cele mai frumoase lucruri care pot fi văzute la Cotroceni este chiar Parcul Cotroceni. Nu e moment mai frumos decât primăvara să vezi parcul Cotroceni.

Reporter: Mulţumesc frumos. Preşedintele Traian Băsescu, în studioul Realităţii TV, din curtea Palatului Cotroceni.

Traian Băsescu: Şi eu vă multumesc mult.

COMUNICAT DE PRESĂ
(18 mai 2008)

REF: Ziua Porţilor Deschise la Palatul Cotroceni

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit astăzi, 18 mai a.c., la Palatul Cotroceni, cu vizitatorii care participă la „Ziua Porţilor Deschise”. Cu această ocazie şeful statului a acordat o scurtă declaraţie de presă reprezentanţilor mass-media prezenţi la eveniment.

Vă prezentăm textul integral al declaraţiei de presă:

„Aş începe spunând că mă bucură foarte mult prezenţa pe care românii o au astăzi la Palatul Cotroceni. Sincer, va mărturisesc că nu am apreciat niciodată că instituţia reprezintă atâta interes pentru a fi vizitată. Ce vă pot spune este că iau prezenţa de astăzi a românilor la Cotroceni ca pe un semn de normalitate. Vizitează o instituţie importantă a statului român, o instituţie în care indiferent cum votezi, eşti binevenit, o instituţie care e deschisă tuturor, iar din punctul meu de vedere, faptul că românii vin să vadă o instituţie pe care au susţinut-o acum un an este foarte important, indiferent cu ce intenţii vin legat de cum vor vota. Important este că românii vor să vadă această instituţie.

Este un an de când, pentru prima dată de la război încoace, pentru prima dată, românii au decis altfel de cum a decis într-o vreme Marea Adunare Naţională, în altă vreme, Parlamentul.

Este, cred, o zi care va trebui să rămână în calendarul fix al Cotroceniului - Ziua Porţilor Deschise, la fiecare dată de 19 mai. Ea nu este, aşa cum mulţi au încercat să anticipeze sau să comenteze, o zi de sărbătoare pentru Preşedinte. Este o zi a românilor, în care pentru prima dată ei au fost mai puternici decât Parlamentul şi pentru asta ar trebui să le mulţumim toţi tuturor românilor.

Vă mulţumesc mult.

Întrebare: Domnule Preşedinte, care este programul astăzi? /.../ la ce oră?

Traian Băsescu: Da, având în vedere afluxul, eu am cerut serviciilor Administraţiei Prezidenţiale să prelungească programul până la ora 24.00 şi cred că este interesant, pentru că noaptea grădinile de la Cotroceni sunt foarte frumoase. De asemenea, saloanele Cotroceniului pe timp de noapte sunt la fel de frumoase ca şi ziua. Altfel spus, cei care vor să continue să viziteze Palatul Cotroceni după ora 20.00 sunt bineveniţi până la ora 24.00.

Întrebare: Oamenii ar vrea să viziteze cam tot Palatul.

Traian Băsescu: Nu suntem noi pregătiţi. Este un exepriment pe care l-am făcut acum. Nu suntem pregătiţi. Sigur, mai sunt locuri foarte importante în Palatul Cotroceni, ca spre exemplu Sala Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, unde se iau decizii fundamentale pentru România pe politică externă, pe securitate. Vă asigur că data viitoare se va putea vizita şi CSAT-ul, şi birourile funcţionarilor vor putea fi vizitate. Acum nu am fost suficient de pregătiţi.

Întrebare: /.../ să vadă şi biroul dumneavoastră?

Traian Băsescu: Nu suntem pregătiţi. Este la etaj şi nu am putut construi un flux care să permită o vizitare în flux continuu. Va trebui să ne punem imaginaţia la contribuţie pentru la anul şi să găsim soluţia ca şi etajul să fie vizitat.

Întrebare: Deci rămâne 19 mai „Ziua Porţilor Deschise”.

Traian Băsescu: 19 mai – „Ziua Porţilor Deschise” în fiecare an, pentru că este ziua în care românii au fost mai puternici decât propriul lor Parlament.

Corina Drăgotescu: Credeţi că poporul vă mai iubeşte?

Traian Băsescu: Doamnă, foarte important este dacă românii vin să viziteze Cotroceniul, pentru că nu-i important să iubească un om, un preşedinte, ci foarte important este să respecte instituţia. Oamenii trec, instituţiile rămân.

Corina Drăgotescu: Nu mi-aţi răspuns.

Traian Băsescu: Dumneavoastră mă mai iubiţi, doamna Drăgotescu?

Corina Drăgotescu: Întotdeauna. Mulţumim.

Traian Băsescu: Bine. Vă mulţumesc mult. O zi bună. Deci dacă mă puteţi ajuta să difuzaţi faptul că s-a prelungit programul până la ora 24.00 vă rămân veşnic dator. Vă mulţumesc mult. O zi bună în continuare.”

6 comentarii:

Anonim spunea...

Prin statut, procurorii „nu pot ancheta persoane care, fiind învinuite de o anumita infractiune, fac parte din familia magistratului, ori din cercul de prieteni al acestuia”. Reporterii ZIARUL au descoperit ca generalul Dan Voinea, procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare de pe lânga ÎCCJ, a încalcat cu buna stiinta legea. Voinea a tinut secret faptul ca, înca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu, „anchetat” în dosarele Mineriadei si Revolutiei, sursele Ziarul dezvaluind ca Liliana Voinea, sotia anchetatorului, este „cheia conexiunii dintre procuror si inculpat”.
Membrii Asociatiei Victimelor Mineriadei din 1990 au cerut demiterea de indata a procurorului militar Dan Voinea, considerat autorul tergiversarii dosarului represiunii din iunie 1990. Cu o zi in urma, organizatia a avut un prim termen al procesului intentat magistratului militar. Încetineala cu care procurorul general Dan Voinea îl „cerceteaza” pe Ion Iliescu în dosarele Revolutiei si Mineriadei trebuie cautata în imediata apropiere a sotiei magistratului, ea fiind aceea care se pare ca detine cheia conexiunii secrete dintre fostul presedinte si „anchetatorul“ sau. Sotia sa, Liliana, este intr-o stransa relatie cu Daniela Stana, fata celui mai vechi si bun prieten al lui Iliescu, Traian Cretu. Dana Stana este sora fostului consilier prezidential Corina Cretu, una dintre cele mai apropiate personaje din preajma lui Ion Iliescu. Surse atât din apropierea familiei Voinea, cât si din Spitalul Universitar de Urgenta si de la Catedra de Oftalmologie a UMF Bucuresti ne-au dezvaluit ca „între conferentiarul Liliana Voinea si asistenta sa, dr. Daniela Stana, exista ceva mai mult decât o simpla relatie profesionala”. Liliana Voinea a propulsat-o pe Dana Stana atât în Societatea Româna de Oftalmologie, cât si în Comisia Superioara de Verificare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Comisiei Superioare Nationale a Ministerului Sanatatii (care se ocupa în special de verificarea medicala a celor care solicita... certificate de raniti în revolutia din decembrie 1989).
Veriga lipsa
Tatal Danei Stana si al Corinei Cretu a fost un apropiat atât al sotiei generalului Dan Voinea, cât si al lui Ion Iliescu, prietenia dintre cei trei cimentându-se înca din anul 1984 (anul în care Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care Traian Cretu si-a publicat, pâna în aprilie 1989, toate Tratatele de Fizica). In anul 2004, Corina Cretu a inaugurat în judetul Salaj, la Napradea, o scoala generala care poarta numele tatalui sau, iar la dezvelirea bustului lui Traian Cretu au fost prezenti Ion si Nina Iliescu, si, nu în ultimul rând, Liliana si Dan Voinea.
La inaugurare, Corina le-a multumit atât lui Iliescu, cât si lui Voinea „pentru gestul extrem de frumos facut de domnii Ion Iliescu si Dan Voinea pentru prietenul lor, tatal meu, de care i-a legat o lunga si frumoasa prietenie, realizarea acestui bust fiind un proiect comun al celor doi!”. De ce a ascuns generalul Dan Voinea strânsa sa legatura cu cel pe care l-a „anchetat” nu mai este acum o enigma. Cheia tergiversarii dosarelor fierbinti de astazi se gaseste in trecutul inca plin de mistere al „edecarului” Ion Iliescu.

Bibliotecaru spunea...

Nu sunt în posibilitatea de a verifica cele afirmate de domnia voastră. Se prea poate să aveţi dreptate în cele ce spuneţi. S-ar putea să vă dezamăgesc, personal nu mă prea interesează ce au făcut personajele politice acum 10 ani, ceea ce aş vrea eu este să ne ajutăm 21 de milioane pentru a ieşi din această capcană în care am intrat. Moralitatea unui personaj nu înseamnă neapărat succes pentru naţiune. Nu iau apărarea nimenui prin această afirmaţie, fiecare trebuie să plătească pentru acţiunile sale.

Am însă o mare rezervă în ceea ce priveşte afirmaţia: Prin statut, procurorii „nu pot ancheta persoane care, fiind învinuite de o anumita infractiune, fac parte din familia magistratului, ori din cercul de prieteni al acestuia”. Acest lucru ar fi extrem de grav, statul nu poate fi restrictiv asupra legii. Statutul este un act sau ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura şi modul de funcţionare al unei organizaţii, societăţi, asociaţii etc., răspunde deci nevoii de organizare şi funcţionare interioară şi nu poate avea legătură cu imposibilitatea de a ancheta prieteni de magistraţi. Poate face însă referinţă la LEGEA nr.303 din 28 iunie 2004, privind statutul magistraţilor, şi atunci este altceva.
Textul pe care îl am eu la dispoziţie este din 2005, între timp au mai fost operate modificări. Eu nu văd nicăieri acel citat pe care-l daţi.
LEGE nr.303 din 28 iunie 2004

În ceea ce priveşte imunitatea magistraţilor, cred că totul pleacă de la ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE,
ÎNALTUL COMISARIAT PENTRU DREPTURILE OMULUI, care spune aşa:

SECRETUL PROFESIONAL ŞI IMUNITATEA
15 Magistraţii vor fi ţinuţi să respecte secretul profesional cu privire la procesul de deliberare şi la informaţiile confidenţiale, obţinute în cursul exercitării funcţiei, în împrejurări diferite de procedurile publice şi nu vor putea fi constrânşi să depună mărturie cu privire la asemenea chestiuni.
16 Fără a aduce vreo atingere procedurii disciplinare sau dreptului de a face apel ori de a obţine o compensaţie din partea statului, în acord cu legile naţionale, judecătorii nu vor putea fi acţionaţi în judecată civilă, pentru îndeplinire de acte abuzive sau pentru omisiuni în exercitarea funcţiilor lor judiciare.
Imunitatea se referă, după câte se vede, asupra exercitării meseriei şi asupra judecăţii civile şi nu penale.
Apropo, ziarul Ziarul are un articol care seamănă izbitor cu:
Ne-cenzurat

Anonim spunea...

Pai de pe acolo este.Nu eu am scris acel articol.lam primit drept cadou de la altcineva.O fi sau nu adevarat ce este scris acolo asta este dar este scris.Problema este ca nu a fost nici un drept la replica,ba mai mult vad ca aderanjat marea majoritate a persoanelor.Oare de ce?

Bibliotecaru spunea...

:))))
Da, oare de ce? Poate pentru că e campanie electorală?

Anonim spunea...

Pai daca este fals sau pe alocuri fals atunci nu cumva este indicat sa le tragi cite una peste bot?
Nu stiu de ce dar am vaga impresie ca este destul de adevarat astfel incit daca cineva "indrazneste" sa se pronunte se vor aduce dovezi in sprijinul celor scrise in articol.Oricum......

Bibliotecaru spunea...

Dacă aş avea puterea şi calitatea să am acces la astfel de date personale, m-aş încumeta să verific articolul, din păcate, din poziţia în care sunt eu, de simplu cetăţean, nu pot decăt să ajung cel mult să ajung în mijlocul unui scandal electoral, lucru care m-ar deranja profund. Am să spun pe şleau, mă deranjează mai puţin "învârtelile", oricare ar fi protagoniştii, de la orice partid, cât mă deranjează faptul că justiţia funcţionează numai în cazul amărăştenilor. Adevărata miză este mecanismul Justiţiei care se "gripează" atunci când nu are ordin politic. Dacă Justiţia va merge, restul se va rezolva de la sine.