Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(Mihai Eminescu, 1883, decembrie)
Deşi este aproape o impietate să amesteci Eminescu cu politica de astăzi, este evident că Eminescu făcea politică atunci când când scria aceste versuri şi m-am gândit că se potriveşte alăturarea de următoarea ştire:
| ||||
|
Printre acestea, cea care ridică cele mai multe semne de întrebare este numirea chestorului de poliţie Virgil Ardelean, poreclit „Vulpea“, la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) - „Doi ş’un sfert“ - din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), înlocuindu-l astfel pe Petru Albu. Ministrul a motivat numirea ca fiind una „pentru îmbunătăţirea activităţii structurilor din MAI“.
Numele „Vulpii“ a revenit în atenţia publicului în septembrie 2003, când chestorul a fost acuzat că i-a cerut procurorului general al DNA Ioan Amarie să dispună ascultarea telefoanelor agenţiilor de presă Mediafax şi AmPress.
Una caldă, una rece
O altă numire cel puţin ciudată este cea a controversatului comisar-şef Toma Rus, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Cluj, ca adjunct al şefului Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei Române.
Tot ieri, Oprea l-a numit la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române pe chestorul Petre Tobă, „singura mutare bună“, sunt de părere specialiştii.
(sursa: http://www.infoportal.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu