Criza energetică a provocat o resuscitare a firmelor ce s-au aventurat acum un deceniu sau două în domeniul energiilor neconvenţionale. Se pare însă că propaganda binefacerilor aduse de aceste energii nu sunt la nivelul intrat deja în folclor. Turbinele eoliene trebuie să aibă o mişcare a aerului consistentă, în România nu le putem pune însă pe munţi, acolo unde bate vântul, pentru că aerul este rarefiat. Eu aş adăuga că strică şi peisajul. Hidrocentralele ar fi bune dar potenţialul hidroelectric al României, cel util, este cam epuizat, unde s-a putut planta o turbină, s-a făcut. Ce ar mai fi? Energia valurilor, nu se justifică economic, energia solară, aşişderea, energia telurică, mult prea scumpă, poate mersul pe bicicletă...
Până la urmă cred că se va reinventa lemnul de foc şi biomasa. Cu un plan judicios de cultură a masei lemnoase pe spaţiile destinate culturii cerealelor, s-ar putea să avem cu ce ne încâlzi peste 100 de ani, lemne, opaiţ, şi râşniţa de cafea de alamă, turcească, de la care faci scurtă la mână, mătura. Cu încetul omul se va reîntoarce în comuna primitivă.
Ziarul Gândul acordă un spaţiu destul de larg acestui subiect:
„CASA VERDE” Programul „90% de la stat” a ajuns „80% de la client”
Pompa de căldură, subvenţionată doar cu 20%
Programul „Casa Verde” iniţiat de Ministerul Mediului şi amânat până pe 15 ianuarie are câteva hibe serioase. În primul rând, subvenţia de 90% pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de panouri solare nu se acordă şi pentru centrala termică împreună cu care va funcţiona sistemul. Preţul mediu al unei astfel de centrale este de 3.000 de lei. Dar de ce este necesară instalarea unei centrale termice, dacă deja avem un panou solar?
„Fiindcă acestea funcţionează într-adevăr eficient numai atunci când sunt dublate de o sursă de încălzire clasică. Oamenii trebuie să ştie că sistemele nou introduse prin Casa Verde ajută, dar nu înlocuiesc total vechiul sistem. Îl pot înlocui, însă, în medie, în proporţie de 50-60%”, ne-a explicat Dan Bargan, consultant tehnic la una dintre firmele care au aplicat în program pentru a deveni instalator validat.
Unei familii formate din patru persoane îi sunt suficiente trei panouri solare, cu un boiler de 300 de litri (pentru perioadele fără soare), iar costul facturii la apă caldă se va înjumătăţi, garantat.
Panourile solare, prea scumpe pentru asociaţiile de proprietari
Cine vrea să-şi instaleze o pompă de căldură va primi de la stat doar circa 20% din întregul preţ al acesteia, restul urmând să plătească din propriul buzunar, au calculat reprezentanţii firmei. Asta, deoarece preţul pompei este mult prea piperat (de la 9.000 de euro în sus), subvenţia de la stat nu depăşeşte 25.000 de lei şi nici nu acoperă toate componentele din instalaţie. Din fericire, în cazul pompei nu mai este nevoie de a doua sursă de căldură, convenţională, ca în cazul panoului solar.
„O pompă de căldură de 9.000 de euro este suficientă pentru o casă de 150 de metri pătraţi. Este mai scumpă fiindcă tot sistemul presupune un întreg ansamblu: încălzire prin pardoseală, pompe, sisteme de automatizare şi de decopertare. Pe factură, economia este de 40% faţă de sistemul de încălzire pe bază de curent electric. Investiţia se amortizează în 15 ani, dar puţinele persoane care îşi pun pompă de căldură nu o fac neapărat pentru economii, ci pentru a fi independenţi energetic. Estimativ, anul trecut în România s-au vândut în jur de 100 de pompe de căldură”, a adăugat Dan Bargan.
Tot din cauza preţului piperat, este posibil ca asociaţiile de locatari de la bloc să nu poată intra în program. În acest caz, firmele producătoare de panouri îi sfătuiesc pe locatari să aplice individual, ca să aibă şanse să-şi acopere costurile în proporţie de 90%. În acest caz, panourile de pe acoperiş trebuie să fie unite între ele, ulterior.
Din 5.000 de firme participante, numai 2.000 au adus toate actele
Foarte multe firme au dat bir cu fugiţii, după ce au descoperit cât de multe hârtii trebuie să depună la dosar, în numai 25 de zile, pentru a deveni instalatori validaţi de Administraţia Fondului de Mediu.
„Asta s-a întâmplat fiindcă legea privind Casa Verde este stufoasă şi ambiguă. Astfel, am fost puşi în situaţia de a oferi consultanţă gratuită unor firme mici, de care nici măcar nu auzisem. Problema lor era că nu înţelegeau legea. Unele ori nu aveau pe cine să trimită în Bucureşti, să alerge după acte şi să stea la cozi, altele ori nu auziseră de taxa de mediu. Pentru o firmă cu patru angajaţi, a fost extrem de greu să întocmească tot dosarul”, ne-a declarat Cătălin Drăguleanu, director de vânzări la aceeaşi firmă. Până acum, 5.000 de firme au cerut să se înscrie în program, însă numai 2.000 au şi adus documentaţia completă.
Info plus:
Înscrierea în program
După ce a fost amânat de două ori, programul „Casa Verde” va începe mâine, când pe paginile de internet www.mmediu.ro şi www.afm.ro va fi publicată lista instalatorilor validaţi, adică a firmelor autorizate să comercializeze şi să monteze sisteme de energie alternativă. Doritorii trebuie să-şi aleagă una dintre firme, să-şi depună o cerere de înscriere şi un dosar la firma respectivă, să obţină o notă de acceptare de la instalator şi să plătească diferenţa de bani.
(sursa: http://www.gandul.info)
Ei bine, această "informare" nu este încă reclamă... Dar poate mulţi dintre dumneavoastră nu ştiţi cu adevărat ce înseamnă panouri solare, pompe de căldură. Vă recomand o lectură suplimentară pe site-ul http://www.solarzone.ro/ unde aveţi atât acces la explicaţiile funcţionării tuturor sistemelor ecologice dar şi la legislaţia programului "Casa Verde".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu