Corina Creţu: Eurooptimism - Criza alimentelor

---

Acum câteva zile foarte seriosul jurnal „Washington Post” ne atrăgea atenţia că în curând alimentele vor deveni la fel de preţioase - şi de scumpe - ca şi aurul. Nu este una dintre cele mai bune veşti pentru România, care are deja, la câteva categorii de alimente, cum ar fi uleiul comestibil, dar şi lactatele, cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană. În principiu, cauzele acestei situaţii le ştim, întrebarea este „ce putem face”?

Poate că pentru o ţară ca România, membru al Uniunii Europene, soluţiile n-ar trebui să fie atât de greu de găsit. În fond, există Politica Agricolă Comună, există mecanisme de piaţă, iar Europa stă bine la capitolul dotare şi cercetare dezvoltare în domeniul agriculturii şi procesării produselor agricole.

Numai că, onest vorbind, cu rare excepţii, agricultura României are prea multe în comun cu agricultura ţărilor sărace din Sud, şi prea puţine cu aceea a ţărilor dezvoltate din Nord. Şi poate că nu ar fi rău să abordăm problemele pornind de la această realitate, şi nu de la ficţiunea unei agriculturi aproape europene.

Spun asta, meditând la cele spuse de prof. Jeffrey Sachs, consilier special al ONU, director al Columbia University Earth Institute, la întâlnirea cu membrii Comisiei pentru Dezvoltare a PE, la începutul lunii mai. Referindu-se la soluţiile crizei alimentelor, în legătură situaţia din ţările sărace, prof. Sachs spunea, în esenţă: ”Pasul cel mai important este creşterea producţiei în zonele sărace. Majoritatea acestor regiuni - şi mă refer în primul rând la Africa - produc doar jumătate sau o treime din cât ar putea produce. Problema este că fermierii sunt atât de săraci încât nu îşi pot permite să cumpere seminţele bune, să fertilizeze pământul sau să irige terenurile agricole. De aceea cred că, pentru a depăşi actuala criză alimentară, trebuie să ajutăm prin finanţarea producţiei în ferme în ţările sărace - creşterea producţiei va duce la scăderea preţurilor şi astfel va fi rezolvată situaţia de urgenţă.”

Poate că o astfel de abordare ar fi necesară şi în România. Fermierii români sunt foarte săraci, nu au acces la resurse financiare, la seminţe de calitate, la servicii pentru agricultură, la combustibili, la irigaţii. Noi credem că piaţa poate rezolva totul, fără intervenţia statului. Tot ceea ce a produs piaţa a fost rapiţă în exces!

Este mult mai simplu, când semnalul dat de piaţă este în sensul creşterii cererii, să cumperi din afară, pentru că livrarea este instantanee. Ca să produci în ţară, eşti obligat să investeşti nu doar în înfiinţarea culturilor, ci în întreg lanţul de la producător la consumator: producţie, colectare, condiţionare, stocare, prelucrare primară, livrare, etc. Asta cere mai mult decât vrea statul să facă, şi investitorii privaţi să investească. Importul scade cheltuielile şi creşte profitul importatorilor de produse alimentare.
Ce se va întâmpla când nu vom avea de unde să importăm? Este pregătită agricultura românească să răspundă rapid unei cereri în creştere, care nu mai poate fi susţinută de importuri? NU!
Prof. Sachs spunea şi altceva:” Cel mai important lucru pe care îl poate face Europa este finanţarea producţiei în ţările sărace. Acest lucru reprezintă din punctul meu de vedere pasul numărul unu: foarte practic.” Este o soluţie. Şi UE ar putea începe să investească în România, care are cel mai important potenţial agricol după Franţa. Ţările europene nu sunt la adăpost de criza alimentelor, oricât de performante ar fi sistemele lor de producţie agricolă. Pentru asta trebuie să ştim să ne susţinem cauza. Adică să le spunem ce aşteptăm de la ei şi ce proiect avem pentru dezvoltarea sectorului agricol.

Şi încă ceva: Jeffrey Sachs nu exclude rolul statului în rezolvarea crizei alimentelor, mai mult, crede că pe termen scurt rolul său este indispensabil pentru gestionarea crizei. La noi statul se face că plouă, sub pretextul că nu are bani, sau că statul este cel mai prost administrator. Este prost că aşa este el, sau face pe prostul, pentru a favoriza interesele private ale administratorilor săi vremelnici? Şi asta este parte a crizei alimentelor în România, şi în multe alte ţări. Când ideologia prevalează asupra bunului simţ, cineva, undeva, va suferi de foame. Nu am învăţat nimic din totalitarism?