În general, se constată că iniţiativele de a înfiinţa sindicate preoţeşti aparţin unor preoţi care sunt ispitiţi de duh de răzvrătire, de dezbinare şi ieşire din disciplina şi comuniunea bisericească.
Preotul nu este angajatul laic al unei societăţi comerciale, ci este investit de ierarhul său cu responsabilitatea unei misiuni sfinte care are ca scop mântuirea şi slujirea comunităţii de credincioşi pe care o păstoreşte. El nu poate face grevă, lăsând copiii nebotezaţi, mirii necununaţi, bolnavii nespovediţi, morţii neîngropaţi şi credincioşii neîmpărtăşiţi pentru că are salariul prea mic.
De altfel, salariul preoţilor nu este negociabil, deoarece acesta este stabilit prin Legea nr. 142/1999 privind sprijinul Statului pentru salarizarea clerului, care acum se află în stadiul de amendare şi aprobare în Parlament. Întrucât sprijinul oferit de Stat pentru salariul clerului este completat din contribuţia credincioşilor, un sindicat al preoţilor este implicit îndreptat şi împotriva propriilor enoriaşi.
Iar, conform Legii sindicatelor nr. 54/2003, personalul de conducere nu se poate organiza în sindicate. Ca atare, preoţii, fiind conducători ai parohiilor, nu se pot organiza în sindicate.
Pentru clarificarea şi rezolvarea problemelor de orice fel ale preoţilor, Patriarhia Română recomandă fiecărei eparhii consultarea şi identificarea unor soluţii practice de solidaritate între parohii pentru sprijinirea preoţilor, în primul rând, a celor din parohiile sărace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu