Subiectul Bobotezei vine involuntar pe buzele tuturor. De la an la an tradiţia se întăreşte, postul se tine mai strict, lumea respectă datina... Din păcate nu constat şi o îmbunătăţire în ceea ce priveşte spiritul creştinesc interior, lumea este mai rea, mai violentă, mai iubitoare de galbeni şi arginţi.
Boboteaza, Sfantul Ioan si alte descantece
Ziua - Luni, 5 Ianuarie 2009
Momentul nasterii spirituale a Mantuitorului, Boboteaza, serbata maine, la 6 ianuarie, incheie, impreuna cu Sarbatoarea Sfantului Ioan, ciclul sarbatorilor de iarna. Botezul Domnului este o manifestare a celor trei componente ale Treimii: Fiul este botezat in Iordan de catre Ioan, Duhul Sfant se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer il declara pe Iisus ca fiind Fiul sau. La romani, ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice sarbatorilor de Craciun: se colinda, se fac farmece si descantece, fetele isi afla ursitul, se fac prorociri ale timpului si ale belsugului in noul an. Agheasma, umblatul preotilor cu botezul si scufundarea crucii in apa, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor si a usilor sunt doar cateva dintre riturile crestine si precrestine menite sa alunge spiritele rele si sa sfinteasca apa. Tot acum, in unele regiuni, are loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana. In noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si un fir de busuioc. Busuioc se pune si sub perna. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an. Farmece in ajun de sarbatoare In Ajunul Bobotezei se fac farmece si descantece. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangea cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana primavara, cand se presarau pe straturile cu legume pentru a le face rodnice. Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile. In seara de Ajun se afla si durata de viata a gospodarilor. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Primul care va muri din acea familie, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede. In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic cu imprumut. Boboteaza - sfintirea apei In ziua de Boboteaza, dupa liturghie, preotul impreuna cu enoriasii fac o procesiune spre un lac sau rau, pentru slujba Sfintirii Apelor. Cand Slujba Bobotezei incepe, vanatorii si padurarii satului impusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. Daca este frig, se pregateste o cruce de gheata, pentru a marca locul slujbei. La incheierea slujbei preotul arunca in apa o cruce de lemn, iar barbatii se aruncau in apa inghetata sa o scoata. Se crede ca de Boboteaza toate apele pamantului sunt sfintite, de aceea femeile nu spala rufe pentru urmatoarele opt zile pana la sfarsitul praznicului. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele, pomii din livada, casa si interiorul casei. Se spune ca apa sfintita de Boboteaza, Agheasma Mare, ramane proaspata, curata si placuta la gust vreme indelungata. Credinciosii trebuie sa bea din Agheasma Mare timp de opt zile in sir, din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului. Dupa aceea, agheasma se poate lua numai dupa spovedanie. Sfantul Ioan In ziua dupa Botezul Domnului Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sfantul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului. Nasterea sa a fost anuntata de Arhanghelul Gavriil care i-a transmis totodata preotului Zaharia, tatal proorocului, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan. Poporul l-a numit Ioan Botezatorul, fiindca ii chema pe oameni la pocainta si-i boteza in raul Iordan afundandu-i in apa: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor!". Intr-o zi, Ioan zari prin multimea care venea la el un tanar de treizeci de ani. Era Iisus. La vederea Lui, Ioan se trase inapoi inspaimantat: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?!". Credinta spune ca minunea cea mai de seama petrecuta dupa ce Sfantul Ioan l-a botezat pe Mantuitor a fost aceea ca s-a sfaramat contractul prin care Adam isi vanduse Diavolului sufletul sau si pe al urmasilor sai. Dumnezeu s-a indurat Numele Ioan vine din ebraicul Iohanˇn. Termenul este compus din: Io: prescurtare pentru Iehova (Dumnezeu) si verbul hanan: a avea mila. Deci, traducerea lui Iohanan este "Din gratia lui D-zeu; D-zeu s-a indurat". Din Iohanan au derivat, mai intai la greci Ioannes, apoi la latini Iohannes. In Bucovina, se spune ca de Sant-Ion se "boteaza gerul", adica incepe sa se moaie, si vremea se imbuna. Tot in acea zona, se socoteste ca Sf. Ioan Botezatorul este patronul pruncilor, care-i pazeste de nenorociri. In Ardeal, se zice ca daca iarna a venit de San-Nicoara pe cal alb, pleaca de Sant-Ion pe cal negru, adica se "infrange" iarna. In Muntenia, era datina de a se boteza de Sant-Ion, cu agheasma, viile, gradinile, vitele si ogoarele. Cumetrii feministe si Iordanitul "Tontoroiul Femeilor" era numita in vechime "Ziua Femeilor" sau "Ziua Babelor". Datina spune ca avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite, prin udarea cu apa din fantana. Petrecerea se mai tine si astazi de femeile din comuna Pantelimon, de langa Bucuresti. Femeile se adunau in casa uneia dintre ele, fac chef si joaca fara barbati. Femeile se considera in aceasta zi cu mai multe drepturi decat barbatii, lasandu-si toate obligatiile in seama soacrelor si a sotilor. Iordanitorii erau baietii care aveau varsta mai mare de 15 ani. Cea mai importanta cerinta pentru a fi primit in randul iordanitorilor era sa fii sanatos tot anul care a trecut de la precedenta sarbatoare. Conducatorul cetei ii stropea pe toti cei intalniti cu agheasma urandu-le sa traiasca multi ani si sa le mearga bine tot anul. Cei intalniti in drum erau ridicati pe brate si dusi cu forta la rau sau la lac, chipurile pentru a fi aruncati in apa. Acestia se rascumparau cu un dar. De Iordanit exista credinta ca cei udati acum, vor fi sanatosi tot anul. Prin botezul Mantuitorului s-a sfaramat contractul prin care Adam isi vanduse diavolului sufletul sau si pe al urmasilor sai. Masa rituala si descantece Astazi in ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa se asterne o fata de masa sub care se pune fan, iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Pe masa se pun douasprezece feluri de mancare: bors de fasole alba, bors de peste, peste prajit, sarmale, coliva, placinte cu mac si varza etc. Pana la sosirea preotului cu Iordanul, nimeni nu se atinge de mancare. La 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, este zi de post. Imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru ca acestea sa fie protejate de boli si pentru a fi bune de prasila. Dupa ce preotul stropea cu agheasma casa si gospodarii, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - ca sa stea clostile pe oua - si busuioc - ca sa vina petitorii. Busuiocul era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.
Pagina realizata de Silviu SECRIERUPS Episcop Petroniu al Sălajului: Pastorală la Naşterea Domnului 2008
| Pastorală la naşterea Domnului Zalău, 2008 † Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiţi fii duhovniceşti, Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim pentru prima dată în Episcopia Sălajului marele praznic al naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, acest eveniment fiind punctul de referinţă în împărţirea anilor, care, după cum ştim prea bine, se numără înainte şi după Hristos. Părintele erei creştine, care a conceput această împărţire a timpului, este Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cunoscut şi sub numele de „cel Smerit”, un străromân născut în Dobrogea pe la 470, trecut la Domnul la Roma, în jurul anului 545, canonizat anul acesta de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având ca dată de prăznuire ziua de 1 septembrie, în care începe anul bisericesc. Deşi înţeleptul Solomon a afirmat: „Ceea ce este a mai fost, ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare” (Ecclesiast 1,9), aceste cuvinte au fost valabile până la întruparea Fiului lui Dumnezeu, când Creatorul S-a unit cu creatura, iar Dumnezeu cel veşnic a coborât în timp. Anul acesta vom prezenta naşterea Domnului Hristos din punct de vedere istoric. În anul 63 î. d. Hr. Palestina a fost cucerită de armata generalului roman Pompei, devenind prin aceasta provincie imperială romană. În anul naşterii Domnului Hristos împăratului Octavian Augustus a dispus efectuarea unui recensământ în întregul imperiu, pentru a cunoaşte cu exactitate numărul locuitorilor acestuia, încât să poată fi stabilite fără greşeală taxele pe care le avea de plătit fiecare provincie către vistieria imperială. Pentru a nu se crea nici o eroare de numărare a populaţiei, împăratul a poruncit ca fiecare cetăţean din imperiu să fie înregistrat în localitatea lui de baştină. Sfânta Scriptură relatează desfăşurarea acestui recensământ: „În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere, cea dintâi, s-a făcut pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din seminţia lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată” (Luca 2,1-5). Din pricina mulţimii călătorilor sosiţi în Betleem, pentru a se înscrie la recensământ, toate hanurile sau casele de oaspeţi erau ocupate, de aceea Dreptul Iosif şi Fecioara Maria s-au adăpostit într-o peşteră de la marginea oraşului. „Iar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi L-a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle. Şi în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că în cetatea lui David vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat şi culcat în iesle». Şi, deodată, împreună cu îngerul s-a văzut mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!»” (Luca 2,6-14). După ce îngerii au plecat, păstorii s-au dus „şi au aflat pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” (Luca 2,16). Ei au devenit astfel primii martori ai naşterii Mântuitorului, aşa cum străjerii de la mormânt vor fi primii martori ai învierii Lui. După naşterea Pruncului Iisus, Gaşpar, Melchior şi Baltazar, trei magi de la Răsărit, au sosit în Ierusalim, capitala Iudeii, întrebând: „Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci în Răsărit I-am văzut steaua şi am venit să I ne închinăm” (Matei 2,2). Magii erau cititori în stele, care remarcând o stea cu o strălucire deosebită, au înţeles că aceasta le vesteşte naşterea unui om însemnat, despre care ei socoteau că este fiul unui rege, motiv pentru care au urmat steaua până la Ierusalim. Sfânta Scriptură nu consemnează numele celor trei magi, dar noi le cunoaştem din Sfânta Tradiţie. Auzind vestea răspândită de magi, Irod cel Mare, regele Iudeii, „s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, i-a întrebat: «Unde este să Se nască Hristos?». Iar ei i-au zis: «În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu eşti mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Cârmuitorul care va păstori pe poporul Meu Israel». Atunci Irod i-a chemat în taină pe magi şi a aflat limpede de la ei vremea când li s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: «Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă-L veţi afla, daţi-mi şi mie de veste, pentru ca să vin şi eu să mă închin Lui». Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat; şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar luând prin vis înştiinţare să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Matei 2,3-12). Irod ştia prea bine că în casa lui nu se născuse nici un copil în ultimul timp, acest lucru fiind cu neputinţă, de vreme ce el avea peste şaptezeci de ani, ceea ce însemna foarte mult pentru acea vreme, de aceea regele şi-a dat imediat seama că magii vorbesc despre naşterea lui Mesia. Adunând toţi arhiereii şi cărturarii poporului, regele i-a întrebat despre locul în care urma să se nască Mântuitorul. Aceştia cunoscând cărţile profeţilor, i-au relatat proorocia lui Miheia, care anunţa că Mântuitorul se va naşte în Betleem. Chemându-i pe magi, regele i-a trimis la Betleem, spunându-le să-i dea de ştire dacă găsesc Pruncul, pentru a merge şi el să I se închine. Irod era un om deosebit de suspicios, care nu a pregetat să-şi ucidă soţia, pe Mariamne, şi trei fii, pe Alexandru, Aristobul şi Antipater, crezând că aceştia uneltesc împotriva lui, pentru a-i uzurpa tronul. Motivul real pentru care regele i-a trimis pe magi la Betleem, să afle unde se găsea Pruncul, era acela că el voia să ia viaţa Acestuia. Pentru un om raţional este lipsită de orice sens gândirea regelui septuagenar, care îşi simţea tronul ameninţat de un prunc abia născut. De asemenea, cu toate că Irod ştia că Pruncul de care vorbeau magii era Mesia cel promis de Dumnezeu şi aşteptat de evrei, acest fapt nu l-a împiedicat să-i dorească moartea. După ce au ieşit de la rege, magilor le-a apărut din nou steaua, conducându-i până în Betleem, la locul unde se găsea Pruncul. Ţinând cont de faptul că între Ierusalim şi Betleem sunt doar zece kilometri, magii, care călătoreau pe cămile, au parcurs această distanţă într-un timp scurt. Astronomul Johannes Kepler a demonstrat ştiinţific, în anul 1606, că steaua care i-a condus pe magi din Răsărit până la Betleem a fost o triplă conjuncţie a planetelor Jupiter şi Saturn în constelaţia Peştilor. Conjuncţiile simple au loc la aproximativ douăzeci de ani, pe când o asemenea conjuncţie se produce la intervale de câteva sute de ani. Datorită faptului că Betleemul se găseşte la sud de Ierusalim, în cazul unei călătorii efectuate de către magi după-amiaza, steaua, foarte strălucitoare la apropierea amurgului, dădea într-adevăr impresia că mergea înaintea lor, aşa cum se menţionează în Sfânta Scriptură. Omul de ştiinţă Richard Hennind a reconstituit artificial între 1933-1937, la planetariul din Dusseldorf, Germania, drumul stelei celor trei magi, demonstrând ipoteza lui Kepler în faţa a mii de vizitatori. Poporul ales a fost condus spre Hristos de Legea Veche, pe când magii, care au fost reprezentanţii păgânilor la naşterea Pruncului Iisus, au fost călăuziţi spre Acesta de o stea, ceea ce arată că Mântuitorul a venit în lume pentru toate popoarele. Se împlineşte aici promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam: „Cu binecuvântare te voi binecuvânta, iar pe urmaşii tăi îi voi face numeroşi ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi urmaşii tăi vor stăpâni cetăţile duşmanilor lor; şi prin urmaşul tău se vor binecuvânta toate neamurile pământului” (Fac. 22,17-18). Aşa cum păstorii din Betleem îi reprezintă pe evreii care vor îmbrăţişa învăţătura Mântuitorului, magii îi înfăţişează pe păgânii care vor fi convertiţi la creştinism. După ce afluxul de călători prilejuit de recensământul din Betleem s-a încheiat, Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus şi Dreptul Iosif au găsit loc într-o casă de oaspeţi. Aici i-au găsit magii şi s-au închinat Pruncului, aducându-I daruri de aur (ca Unui împărat), tămâie (ca Unui preot) şi smirnă (ca Unuia care Îşi va jertfi viaţa pentru mântuirea oamenilor). Înnoptând la Betleem, cei trei magi au primit înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, încât a doua zi au pornit spre ţara lor pe alt drum. Deasupra peşterii în care magii şi-au petrecut prima noapte după plecarea lor din Betleem există astăzi mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieţii de obşte. „După plecarea magilor, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: «Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare». Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt” (Matei 2,13-14). Pe drum, celor trei le-a ieşit în cale un tâlhar vestit, care privind la faţa Pruncului, a exclamat: „Chiar dacă Dumnezeu S-ar fi făcut om, nu ar fi putut fi mai frumos decât Pruncul Acesta”, şi i-a lăsat să-şi continue călătoria, fără să le facă vreun rău. După ce şi-a dat seama că magii nu se mai întorc, „Irod s-a mâniat foarte şi, trimiţând ostaşi, i-a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2,16). Prin această măsură sângeroasă regele credea că Îl va ucide pe Pruncul Iisus şi în acest fel îşi va proteja tronul. Pe cât de nepopular fusese Irod între evrei până acum, din acest moment va ajunge să fie urât de către supuşii săi. Dreptul Iosif, Sfânta Fecioară Maria şi Pruncul Iisus au stat o vreme în Egipt, existând până astăzi mărturii ale trecerii lor prin această ţară, iar „după moartea lui Irod, îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif, zicându-i: «Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului». Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s-a dus în părţile Galileii şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s-a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2,19-23). Acestea au fost evenimentele întâmplate la naşterea Domnului Hristos, care au dovedit de atunci că Cel ce a venit în lume nu este un om oarecare, ci Fiul lui Dumnezeu făcut om. În această perioadă a anului avem solstiţiul de iarnă, când zilele încep să crească, iar nopţile să se scurteze. Prin acest fenomen parcă şi natura vrea să ne anunţe că zorii mântuirii s-au ivit, pentru că a venit în lume Hristos, „Soarele dreptăţii” (Maleahi 3,20). Cunoscând faptul că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume numai din iubire, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, să ne apropiem şi noi de Dumnezeu prin credinţă, iubire şi fapte bune, pentru a putea fi alături de El şi de sfinţi în împărăţia cerurilor. Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani binecuvântaţi!”. Al vostru de tot binele doritor şi către Domnul pururea rugător †Petroniu Episcopul Sălajului www.basilica.ro |
Misterul din 'Casa pâinii' se descoperă oamenilor. Pastorala de Crăciun 2008 a PS Episcop Eftimie al Romanului
| Misterul din Casa pâinii se descoperă lumii Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har milă şi pace de la Înduratul Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare! Iubiţii mei fii duhovniceşti, Una dintre cele mai frumoase nopţi din anul bisericesc este cea a Crăciunului, în care credincioşii se roagă, priveghează şi cântă „colindul cel sfânt şi bun”. Dar noaptea aceasta este şi cea una dintre cele mai lungi din anul astronomic. Prin urmare, ziua însăşi a praznicului devine una dintre cele mai scurte din an. Acest fapt ne face să înţelegem că mersul natural al timpului are un rol anume în descoperirea tainei lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Cel Preaînalt s-a micşorat pe Sine, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7), căci a intrat în noaptea tenebroasă a acestei lumi. Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, se prezintă lumii în postura unui prunc inocent şi neputicios! Străină minune…! Mintea omului nu poate cuprinde acest mister în profunzimea lui. De aceea, Biserica ne invită, în ziua cea slăvită a naşterii Sale, să lăsăm misterul să vorbească de el însuşi în noi. Lumea îşi orientează lucrarea după intrarea lui Dumnezeu în timp Sfânta Scriptură nu precizează anul când Dumnezeu intră ca prunc în istoria umanităţii. Doar aminteşte că acest fapt s-a petrecut la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Abia mai târziu, un smerit călugăr daco-roman din Dobrogea noastră, pe atunci Sciţia Mică, Dionisie Exiguul, canonizat anul acesta de Sfânta noastră Biserică, a avut inspiraţia de la Dumnezeu să socotească curgea timpului mântuirii începând cu Naşterea lui Hristos. Fixarea erei creştine arată că lumea, voit sau nevoit, îşi orientează lucrarea după intrarea lui Dumnezeu în timpul pe care noi îl trăim convenţional. La pogorârea Cuvântului vieţii în timp, întunericul cuprinseseră întreaga lume. De aceea, „plinirea vremii” înseamnă şi timpul când Dumnezeu intervine mai concret în lumea pe care o crease din iubire şi care, din cauza păcatului, nu se mai putea restaura fiinţial prin propriile puteri. Pentru a o mântui, Dumnezeu a ales acest minunat mister al kenozei, adică al smereniei Sale şi a trimis pe Fiul Său, anunţându-L de-a lungul veacurilor în mai multe feluri, însă prin cuvintele psalmistului a precizat că:„Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Ps. 2, 7). Iubiţi credincioşi, Evenimentul consemnat de istorie acum două milenii aduce în fiecare an o fascinaţie misterioasă mai ales celor ce se entuziasmează de dimensiunea lui teologică, liturgică, tradiţională. Pentru copii este sărbătoarea darurilor care redescoperă comuniunea universală a iubirii protectoare, iar pentru adulţi este sărbătoarea luminii care nu se stinge niciodată pentru că Însuşi Dumnezeu o întreţine, alimentându-o cu mirul energiei Sale necreate. De Crăciun, în mai toate ţările lumii, creştinii sărbătoreasc aprinderea acestei lumini. Credincioşii şi chiar necredincioşii, indiferent de nivelul lor de cultură şi civilizaţie, în această zi, îşi transmit cele mai profunde gânduri de bine, de pace, de bucurie, de împlinire. Care este misterul acestui eveniment? De ce Crăciunul aduce atâta entuziasm şi bucurie în fiecare an? Iată întrebări justificate şi pertinente la care trebuie să răspundem sau să reflectăm. El este uşa şi lumina lumii În ziua Crăciunului bisericile devin neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care doresc să se împărtăşească din bucuria sărbătorii. Ei vin, ca oarecând păstorii în noaptea Betleemului, să retrăiască sau să vadă ceva. Ce anume? Să vadă pe Emanuel, cel prigonit de Irod (Mt. 1, 23); să vadă că Dumnezeu este cu noi; să vadă pe „Dumnezeu Care S-a deşertat pe sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea nouă, afară de păcat” (Filipeni 2, 7); să vadă pe Cel vechi de zile, născut din Tatăl mai înainte de veci fără de mamă, cum se naşte în timp din mamă-Fecioară fără de tată; să vadă misterul din Casa pâinii care se descoperă lumii; să vadă pe Hristos care S-a coborât la noi. Dar pentru ce a venit Dumnezeu pe pământ ? Ce să facă în această lume tenebroasă, confuză şi coruptibilă? A venit să deschidă o uşă şi să aprindă o lumină în lumea întunecată de păcat: 'Eu sunt uşa, prin Mine de va intra cineva se va mântui' (Ioan 10, 9). Da, El este uşa şi lumina lumii. Dar pentru a vedea lumina, trebuie să trecem pragul uşii. Iisus este uşa, dar şi uşierul. La „plinirea vremii” când S-a născut în peştera săracă a Betleemului, Iisus a deschis uşa păstorilor. Aşa era prevăzut în planul divin! Dumnezeu a voit, mai întâi, să deschidă uşa ciobanilor, săracilor, necăjiţilor, care, de fapt, au devenit primii martori ai întrupării lui Dumnezeu. Apoi, de-a lungul vieţii Sale, Iisus a deschis uşa păcătoşilor, vameşilor, tâlharilor, şchiopilor, orbilor, tuturor celor marginalizaţi de societatea umană. Pe toţi îi cheamă să intre pe uşa pe care El o deschide spunându-le: „veţi intra şi veţi ieşi şi păşune veţi afla”(In. 10, 9). Chiar şi atunci când a murit, El n-a închis uşa, ci, prin moartea Sa, a deschis uşa raiului, pe unde aveau să intre toţi cei ce, la rându-le, şi-au deschis peştera inimii şi l-au lăsat pe Iisus să se nască, să crească şi să-şi tragă energia din trupul Lui tainic dătător de viaţă. Iubiţii mei fii sufleteşti, O, cât de frumoasă şi sublimă este această frescă minunată! Cei curaţi cu inima o percep şi o trăiesc în toată splendoarea sa în ziua Crăciunului. Cei sceptici, ca Irod de odinioară, vor putea replica: 'Totul este o istorie frumoasă care s-a petrecut odinioară.'. Au trecut de atunci peste 2000 de ani! Suntem în mileniul al treilea! Anul 2008 este deja pe sfârşite! Ce uşă ne mai deschide astăzi acest Iisus!? Da, Iisus ne deschide şi astăzi aceleaşi uşi! Sigur, nu uşi sofisticate, care se deschid automat, ca prin miracol, când o celulă fotoelectrică primeşte semnalul provocat prin simpla apăsare pe o tastă a unei telecomande, ca să intrăm cu luxoasa noastră maşină, ci sunt uşile pocăinţei, ale reconcilierii, ale păcii între oameni, ale iubirii Sale debordante; sunt uşile speranţei, ale bucuriei, ale împăcării, ale răbdării, ale smereniei, ale raiului, etc. De aceea, atunci când încercaţi să retrăiţi dimensiunea sacră a sărbătorii sau treceţi pragul uşii bisericii în ziua de Crăciun, încercaţi să închideţi uşa egoismului, a indiferenţei, a necredinţei, a tuturor răutăţilor şi atunci veţi vedea pe Hristos, pe Hristos - lumina lumii, care vă îndeamnă zicându-vă: ,,Eu sunt lumina lumii. Cel care Mă urmează nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). La „plinirea vremii” Hristos a pronunţat aceste vorbe pentru că El vedea umanitatea sub două aspecte: unul tenebros, întunecos, adică pe cei care trăiesc după propria voie, după fantasmele şi capriciile lor, care zac în noroiul şi mizeria păcatelor şi în umbra morţii; iar altul luminos, adică pe cei săraci cu duhul, cei blânzi, cei smeriţi, plini de dragoste şi încărcaţi de virtuţi şi care au înţeles că ,,Fiul lui Dumnezeu este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”. (Ioan 1, 9). Trebuie să ştim că atunci când avem conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră şi în lume, este uşor să descoperim în Pruncul născut în peştera săracă a Betleemului, pe Fiul lui Dumnezeu, iar în chipul fiecărui om, un frate al nostru, adică un potenţial fiu al lui Dumnezeu. Dacă nu ajungem la această performanţă, în viaţa noastră este un veşnic întuneric. 'Vi s-a născut azi Mântuitor' Cei care nu au conştiinţa valorilor spirituale în viaţa lor, să nu zică prea repede: 'N-am descoperit încă pe Dumnezeu în dimensiunea sărbătorii Crăciunului, indicaţi-mi alt drum, altă cale!' Da, Hristos a deschis mai multe drumuri care duc către împărăţia Sa. Păstorilor de odinioară, un glas din ceruri le-a zis: „Iată vă binevestesc vouă bucurie mare, vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul în cetatea lui David. {i acesta va fi semnul: veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 11-12). Având acest indicativ, „păstorii grăbindu-se, au plecat la Bethleem unde au aflat pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. {i toţi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil” (Luca2, 16-17), recunoscând într-Însul pe Logosul întrupat în istorie, pe Creatorul cerului şi al pământului . Deci, dacă acest drum indicat de îngeri odinioară păstorilor nu vă spune nimic, acelaşi prunc, vă indică un altul. Care? Atunci când Iisus predica Evanghelia mântuirii, i-au adus nişte copii pe care i-a binecuvântat zicând: „Lăsaţi copii să vină la Mine, nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu, 10, 14-15). Ce cuvinte minunate! Extraordinar! Toată împărăţia lui Dumnezeu este concentrată în fiinţa unui copil. Altfel spus, orice copil este împărăţia lui Dumnezeu în miniatură, căci în fiinţa lui este ascuns chipul lui Dumnezeu-iubire în perspectiva asemănării. Priviţi şi primiţi orice copil, fie el un copil al străzii, un copil abandonat, un copil dintr-o familie defavorizată, un copil cu handicap, oligofren, necăjit, sau, pur şi simplu, orice copil ... şi veţi descoperi în el un Hristos în devenire şi, împrumutându-i curăţia sufletului, veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu. Iisus merge cu noi pe aceeaşi cale Aşadar, de un singur lucru trebuie să fim conştienţi. Fie că vrem sau nu vrem, Iisus, în chip nevăzut, merge cu noi pe aceeaşi cale, oriunde şi oricând. Depinde dacă-i consemnăm prezenţa, sau, pur şi simplu, dacă vrem să-L luăm în seamă. După înviere, Iisus mergea pe calea Emausului cu doi dintre ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, dar, zice Evanghelia, „ochii lor erau ţinuţi să nu-L cunoască” (Luca 24, 16). L-au cunoscut doar la frângerea pâinii. Dar, în momentul acela, Iisus a dispărut din privirile lor. Unde?! Evident, în pâinea euharistică. De atunci, vizibil, El este prezent, real şi substanţial, în Euharistie, cum şi în alte semne ale dragostei Sale pentru noi. Ochii noştri n-au nevoie să vadă pe Acel Iisus biologic, care a trăit autentic mai bine de 30 de ani pe pământ, ci pe Iisus teologic, care este prezent întru absenţă, manifestându-se prin semne ale dragostei Sale. Tot drumul vieţii noastre El îl marchează cu aceste semne. Depinde de noi dacă le vedem sau nu vrem să le vedem. Suntem o generaţie privilegiată Iubiţii mei fii sufleteşti, În finalul acestui cuvânt pastoral vă îndemn să dăm slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a arătat multe semne ale dragostei Sale în anul care îşi încheie curgerea. Unul din acestea a fost şi acela că am fost aleşi, prin mila Sa, să comemorăm împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei noastre. După cum se ştie, de-a lungul întregului an, în toată eparhia, s-au organizat multiple manifestări cultural-religioase care au consemnat momentul aniversar. Evenimentele au culminat cu cel consumat în ziua de 12 octombrie la Centrul eparhial din Roman. Ierarhi ai Sfântului Sinod, împreună cu mulţi preoţi şi diaconi au înconjurat pe Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia am mulţumit lui Dumnezeu pentru că am ajuns la acest popas aniversar. S-a făcut pomenire pentru ierarhii care au şezut pe scaunul vlădicesc de la Roman de-a lungul veacurilor, precum şi pentru cei care au făurit istoria acestei, de Dumnezeu păzite, eparhii. Cu acest sfânt prilej, noi, generaţia care a fost rânduită de Dumnezeu să comemoreze la 600 de ani, pe cei dinaintea noastră, ne-am angajat să păstrăm dreapta credinţă, pe care să o transmitem generaţiilor viitoare prin cult şi cultură creştină, prin evlavie şi vitejie, prin apărarea identităţii naţionale şi prin promovarea tradiţiilor şi predaniilor ortodoxe care au stat la baza culturii noastre româneşti. Ne-am mai angajat ca să împletim Ortodoxia cu ortopraxia, hărnicia cu dărnicia, sfinţenia cu slujirea şi ajutorarea semenilor, ca să trăim şi să răspândim în jurul nostru bucuria şi lumina lui Hristos. De aceea, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului de anul acesta, doresc să adresez, în numele colaboratorilor noştri de la Centrul eparhial şi în numele meu personal, alese mulţumiri preoţilor, care se ostenesc şi slujesc în parohiile eparhiei, călugărilor şi călugăriţelor din mănăstiri, bunilor noştri credincioşi şi tuturor acelora care au binevoit să sprijine eforturilor noastre pentru realizarea manifestărilor prilejuite de anul comemorativ, intitulat: Episcopia Romanului - 600. În slujba semenilor Dar, dincolo de bucuriile sărbătorilor şi satisfacţia împlinirilor noastre, în anul care se încheie, am avut parte şi de mari necazuri care s-au abătut asupra unor ţinuturi ale eparhiei, provocate de revărsarea apelor învolburate ale Siretului. Sute de familii au pierdut toată agoniseala de o viaţă. Preoţii şi credincioşii noştri au fost sensibilizaţi de necazurile confraţilor lor şi le-au venit grabnic în ajutor. Sectorul de misiune şi asistenţă socială al episcopiei a consemnat faptele lor de caritate şi de milă creştină. Un exemplu concludent a fost dat de preoţii şi credincioşii din parohia Mănăstirea Caşin-Oneşti, care în câteva săptămâni au construit o casă unei familii din satul Siretu-Bacău şi au dotat-o cu cele necesare. De aceea, le mulţumim şi, în acelaşi timp, mulţumim şi tuturor celor care au susţinut programul eparhiei de întrajutorare a famililor sinistrate. Mulţumim, de asemenea, preoţilor din parohiile afectate de inundaţii pentru că au stat alături de credincioşii lor, dând dovadă de multă răbdare şi tact în menţinearea echilibrului comunitar, coordonând distribuirea echitabilă a ajutoarelor. Fie ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos, născut prunc la „plinirea vremii” în Casa pâinii (I Sam. 16, 17; Miheia 5, 1) să ne ajute tuturor, potrivit angajamentului fiecăruia, de a sprijini Biserica în sfânta ei lucrare, iar Duhul Sfânt să rodească în sufletele noastre pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândeţea, înfrânarea, căci împotriva acestora nu operează nici o lege. Anul Nou 2009 să vă aducă multă sănătate, bucurii duhovniceşti şi spor în toate faptele cele bune! Al vostru de tot binele voitor şi pururea fierbinte către Domnul rugător, † Eftimie, Episcopul Romanului Dată în reşedinţa Noastră din Roman, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, anul mântuirii 2008 www.basilica.ro |
„Să ai înaintea ochilor pe Hristos, Care S-a făcut toate pentru tine“
Luni, 05 Ianuarie 2009
Înainte, ostaş al lui Hristos, luând exemple mici din faptele omeneşti, reflectează la bunurile veşnice!
Cele legiferate de împărat pentru supuşii lui sunt importante, dar de mai mare autoritate şi mai împărăteşti sunt cele poruncite pentru ostaşi. Aşadar, cel care doreşte laudă înaltă şi mare, cel care doreşte să se afle permanent aproape de Hristos, cel care aude acel mare glas: „Dacă-mi slujeşte cineva să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo să fie şi slujitorul Meu“, să ia aminte la acestea ca şi cum ar fi decretate porunci ostăşeşti. Unde este împăratul Hristos? Desigur, în cer. Acolo se cuvine să-ţi îndrepţi şi tu, ostaş, calea ta. Să uiţi de orice comoditate pământească. Nici un ostaş nu-şi construieşte casa, nu achiziţionează terenuri, nici nu se îndeletniceşte cu activităţi aducătoare de câştiguri (bani). „Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste.“ Ostaşul are hrană împărătească, nu trebuie să-şi procure sie-şi hrană, nici să se preocupe pentru aceasta. Casa îi este deschisă lui pretutindeni, la cetăţeni, din porunca împăratului. Nu trebuie să se preocupe pentru locuinţa lui, locuinţa se stabileşte în locuri publice, hrana după trebuinţă şi băutura lui este apa; dar se îngăduie să doarmă atât cât a acordat natura; marşuri şi neodihniri sunt multe; (sunt necesare) rezistenţe la căldură şi la frig; se luptă împotriva vrăjmaşilor şi înfruntă primejdii până la capăt şi adesea s-ar putea ivi moartea; însă moarte glorioasă, şi onoruri, şi daruri împărăteşti. Viaţa lui este obositoare în războaie şi minunată în timp de pace. Bătrânul brav şi încununat ca unul care şi-a cheltuit viaţa în fapte vrednice, ca să primească autoritate, să fie numit prieten al împăratului, să stea în apropierea lui, să se bucure de bună primire, să fie cinstit de mâna împăratului, să fie primul între supuşi şi să mijlocească pentru prietenii din afară, pentru care ar dori.
Înainte, aşadar, ostaş al lui Hristos, luând exemple mici din faptele omeneşti, reflectează la bunurile veşnice. Să ai în faţa ta singură viaţa, fără casă, fără cetate şi fără proprietăţi. Să fii liber, dezlegat de toate grijile lumeşti, să nu te înlănţuie dorinţa de femeie, nici grija de copil, pentru că aceasta este cu neputinţă în campania dumnezeiască. Căci „armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu“. Să nu te biruie natura trupului, nici să nu te înăbuşe fără să vrei; să nu te faci prizonier în loc de liber. Să nu cauţi să laşi copii pe pământ, ci să-i înalţi la cer; să nu te uneşti în căsătorie trupească, ci să doreşti legături duhovniceşti; să te îngrijeşti de suflete şi să-i instruieşti pe copii duhovniceşte, să imiţi pe Mirele ceresc; să suprimi răzvrătirile vrăjmaşilor nevăzuţi; să porţi război împotriva domniilor şi stăpânirilor, alungându-le pe acestea mai întâi din sufletul tău, aşa încât nimeni să nu aibă loc înlăuntrul tău; şi apoi de aceia care s-au refugiat în tine şi te socotesc căpetenie şi întâi-luptător şi care sunt apăraţi prin cuvântul tău. Să zdrobeşti gândurile care sunt împotriva credinţei lui Hristos; să lupţi prin cuvântul pietăţii împotriva gândului nepios şi rău. Căci, zice Scriptura: „Noi surpăm gândurile şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu“. Şi, mai ales, să ai încredere în puterea marelui împărat, Care îngrozeşte şi alungă pe vrăjmaşi numai fiindcă îşi arată prezenţa; iar dacă ar dori ca prin primejdii chiar să te arăţi bun şi ar dori ca armata Lui să se înfrunte cu armata vrăjmaşului, acolo tu, prin pregătire, să fii gata pentru orice suferinţă şi cu sufletul neclintit către primejdie şi să te deplasezi de bună voie dintr-un loc în altul şi din mare în mare. Căci, atunci „când vă vor urmări - zice (Domnul) - să fugiţi din cetate în cetate“. Şi când ar fi nevoie să fii chemat la tribunal, şi să stai înaintea celor mari, şi să înduri atacurile poporului, şi să vezi privirea îngrozitoare a poporului, şi să auzi glasul aspru al lui, şi să înduri aspectul îngrozitor al instrumentelor de tortură, şi să fii încercat cu chinuri, şi să lupţi până la moarte, în faţa tuturor acestora să nu devii neascultător, ci să ai înaintea ochilor pe Hristos, Care S-a făcut toate pentru tine, cunoscând că şi tu eşti dator să te faci toate pentru Hristos, şi vei învinge în toate; pentru că urmezi Impăratului cel biruitor, Care vrea să te faci părtaş al victoriei Lui. Căci, chiar murind, fiind mic, vei învinge desăvârşit păzind până la sfârşit adevărul intact şi având neclintit curajul pentru adevăr. (Sf. Vasile cel Mare, Asceticele) (Ziarul Lumina)
(sursa: http://www.infoportal.ro)
 |  |  |
 |  |  |
 |  |  |
 |  |  |  |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu