Stare de urgenţă sau situaţie de urgenţă?

---

Oricare ar fi situaţia, sunt cuprins de panică.
Dat fiind că domnul ministru Videanu a spus ceva despre Legea 346 care ar putea să nu fie cea referitoare la armată, ci doar cea referitoare la măsuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale adică LEGEA nr.346 din 3 decembrie 2007, eu mai trăiesc cu o speranţă ascunsă, anume că domnul Videanu habar nu are de capul domniei sale şi, în loc să spună “situaţie de urgenţă” a făcut o gafă colosală şi a spus “stare de urgenţă”. Dacă domnul Videanu însă ştie ce face şi nu a umplut gratuit televiziunile cu panică, înseamnă că a reuşit, eu unul m-am panicat. Dar şi dacă a făcut o gafă mă încearcă panica, poate că mâine greşete ceva şi aruncă România în război.

Să o luăm pe rând.

Din câte ştiu eu, legislaţia internaţională are nişte limite pentru starea de urgenţă, nişte limite care mă face să cred că starea de urgenţă este ceva mult mai grav decât eludarea licitaţiilor. Mai întâi câteva cuvinte despre sursa pe care o voi cita. Centrul de la Geneva pentru controlul democratic al forţelor armate (DCAF) cooperează cu instituţiile statului şi societatea civilă pentru a promova şi întări controlul democratic şi civil asupra structurilor sectorului de securitate cum ar fi poliţia, agenţiile de informaţii, poliţia de frontieră, forţele paramilitare şi forţele armate.
Centrul întreprinde cercetări pentru a identifica provocările majore la adresa guvernanţei democratice în sectorul de securitate şi a consemna practicile cele mai potrivite pentru a face faţă acestor provocări. DCAF oferă programe de consiliere şi asistenţă practică tuturor celor interesaţi, îndeobşte guvernelor, parlamentelor, autorităţilor militare şi organizaţiilor internaţionale. (www.dcaf.ch)

Iată acum un document redactat în seria DCAF Backgrounders.

Ce este starea de urgenţă?
Starea de urgenţă este urmarea unei declaraţii a autorităţilor statului, făcută ca răspuns la o situaţie excepţională care prezintă o ameninţare fundamentală la adresa ţării.
Declaraţia poate suspenda anumite funcţii normale ale guvernării, poate atenţiona cetăţenii să îşi schimbe comportarea normală sau poate autoriza instituţiile guvernamentale să pună în aplicare planuri de pregătire pentru starea de urgenţă, precum şi să restrângă sau să suspende unele libertăţi civile sau drepturi ale omului.
Necesitatea de a declara starea de urgenţă poate decurge din situaţii foarte diverse, cum ar fi întreprinderea unei acţiuni armate îndreptate împotriva statului de către elemente interne sau externe, calamităţile naturale, tulburări interne, epidemii, crize financiare sau economice sau greva generală.
Stările de urgenţă nu sunt situaţii neobişnuite, mai ales în regimurile dictatoriale unde starea de urgenţă poate dura cât durează şi regimul. În anumite situaţii este instituită şi legea marţială, care conferă militarilor mai multă putere de acţiune.

Alţi termeni folosiţi cu referire la situaţiile de urgenţă sunt starea excepţională, starea de alertă şi starea de asediu.

Care sunt componentele esenţiale ale stării de urgenţă?
Starea de urgenţă are două componente:
. un cadru legal, adică baza constituţională şi legislativă a stării de urgenţă, şi
. un cadru operaţional, adică structura organizaţională şi planurile strategice necesare în starea de urgenţă.
Deşi separate, aceste componente trebuie să fie compatibile; cu alte cuvinte, cadrul legal trebuie să ia în considerare cerinţele operaţionale, iar cerinţele operaţionale trebuie să respecte cadrul legal, inclusiv legislaţia internaţională.

De ce este importantă această problemă?
Instituirea stării de urgenţă duce în mod inevitabil la restrângerea activităţilor economice, civile sau politice desfăşurate în mod normal, precum şi a drepturilor de care beneficiază în mod obişnuit cetăţenii, cu scopul de a face faţă circumstanţelor extraordinare care au dus la starea de urgenţă. Unele restricţii pot fi pe deplin justificate.
Pe de altă parte, există pericolul ca guvernul să profite de starea de urgenţă pentru a institui restricţii nejustificate ale drepturilor omului şi libertăţilor civile, pentru a neutraliza opozanţii politici, a amâna alegerile sau pentru alte scopuri în beneficiu propriu
care ar fi mai greu de atins în împrejurări normale.
În unele ţări a existat tendinţa de a menţine starea de urgenţă timp de mai mulţi ani sau chiar decenii, mult timp după ce motivul iniţial dispăruse. În acest sens, nu trebuie minimalizat pericolul ca o „dictatură constituţională” să apară ca urmare a unei stări de
urgenţă.

Ce principii fundamentale trebuie respectate pe durata stării de
urgenţă?
În mod normal, constituţia sau legislaţia unei ţări definesc împrejurările care pot duce la instituirea unei stări de urgenţă, specifică procedurile care trebuie urmate şi precizează limitările împuternicirilor speciale care pot fi invocate sau drepturile care pot fi
suspendate. Deşi fiecare ţară îşi defineşte propriile practici, există norme internaţionale care pot fi folosite orientativ. De exemplu, tratate internaţionale importante precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (CEDO) şi
Convenţia Internaţională privind Drepturile Civile şi Politice (CIDCP) prevăd că statele trebuie să respecte următoarele principii:
. caracterul temporar: acesta se referă la natura excepţională a declarării stării de urgenţă
. ameninţare excepţională: criza trebuie să reprezinte un pericol real, actual sau cel puţin iminent, la adresa comunităţii
. declararea: starea de urgenţă trebuie anunţată în mod public; în acest fel cetăţenii sunt informaţi cu privire la situaţia legală şi se reduce posibilitatea creării unei stări de urgenţă de facto, adică o situaţie în care statul restrânge drepturile omului fără a declara oficial
starea de urgenţă
. comunicarea: măsurile luate trebuie aduse la cunoştinţa celorlalte state şi a organismelor care veghează la aplicarea tratatului; de exemplu, dacă un stat urmează să se deroge de la obligaţiile care îi revin în conformitate cu CEDO sau CIDCP, atunci
trebuie să informeze Secretarul general al Consiliului Europei şi, respectiv, al ONU cu privire la această derogare, să anunţe măsurile luate şi motivele pentru care a recurs la aceste măsuri şi termenul la care ia sfârşit această derogare.
. proporţionalitatea: măsurile luate pentru a face faţă crizei trebuie să fie proporţionale cu gravitatea situaţiei de urgenţă; acest lucru este valabil pentru aria de aplicare, conţinutul efectiv şi durata acestor măsuri.
. legalitatea: pe durata stării de urgenţă, drepturile omului şi libertăţile fundamentale trebuie să respecte limitele stipulate de instrumentele relevante ale dreptului internaţional şi legislaţiei naţionale; pe lângă aceasta, starea de urgenţă nu implică o suspendare
temporară a supremaţiei dreptului, nici nu îi îndreptăţeşte pe guvernanţi să încalce principiul legalităţii, pe care trebuie să îl respecte în orice împrejurare.
. intangibilitatea: se referă la drepturile fundamentale de la care nu se poate face derogare, nici măcar în situaţii de urgenţă.

Ce împuterniciri speciale pot fi acordate în starea de urgenţă?
Împuternicirile speciale sunt acordate guvernului în virtutea Constituţiei sau a legilor în vigoare. Măsurile luate în starea de urgenţă sau împuternicirile date sunt foarte diverse, de exemplu:
. limitarea libertăţii presei şi interzicerea reuniunilor publice
. desfăşurarea de forţe armate în interiorul ţării
. evacuarea populaţiei din locuinţe şi de la locurile de muncă
. percheziţionarea locuinţălor şi a altor spaţii private fără mandat; arestări fără formularea de acuzaţii
. confiscarea proprietăţii private (cu sau fără compensaţie) şi/sau distrugerea acesteia
. reglementarea funcţionării întreprinderilor private; amestecul în tranzacţiile financiare şi reglementările privind exporturile
. adoptarea de legi speciale pentru a pedepsi nerespectarea reglementărilor de urgenţă.
În unele ţări (de exemplu, în Marea Britanie), în timpul stării de urgenţă pot fi constituite organe judiciare speciale, pe când în altele (de exemplu, în Germania) este interzisă crearea de organe judiciare extraordinare.
În starea de urgenţă răspunderea guvernării trebuie să rămână la autorităţile civile la nivel naţional şi local. Forţele de securitate care acordă sprijin autorităţilor civile au un rol subsidiar.

Ce mecanisme şi demersuri preliminare pot împiedica abuzul de puteri
speciale?
Rolul parlamentului
Majoritatea sistemelor legale sunt concepute de aşa natură încât executivul să nu aibă autoritatea exclusivă de a declara starea de urgenţă şi stipulează necesitatea ratificării de către parlament a deciziei executivului – adesea prin vot calificat. De regulă, guvernele,
controlate de parlament, trebuie să furnizeze o justificare bine argumentată atât a deciziei lor de a declara starea de urgenţă cât şi a măsurilor specifice, adaptate situaţiei.
Majoritatea parlamentelor au de asemenea capacitatea de a reconsidera starea de urgenţă la intervale regulate şi de a o suspenda dacă este necesar. Acest rol al parlamentului este deosebit de important în stări excepţionale de durată, când principiul supremaţiei civile
asupra sectorului de securitate poate fi ameninţat.
Oricare ar fi situaţia de urgenţă, răspunderea post hoc în faţa parlamentului, de exemplu, dreptul parlamentului de a proceda la anchete şi investigaţii privind modul de aplicare a împuternicirilor speciale, ar trebui garantat prin lege. Acest aspect este important atât
pentru evaluarea prestaţiei guvernului cât şi pentru a trage învăţăminte pentru viitoarele stări de urgenţă.
Rolul sistemului judiciar
Sistemul judiciar trebuie să continue să asigure dreptul la o judecată imparţială. De asemenea, trebuie să ofere persoanelor un mijloc eficient de recurs în eventualitatea că oficialităţile guvernamentale le încalcă drepturile.
Pentru ca drepturile nederogabile să nu fie încălcate, dreptul de a deschide o acţiune pe chestiuni referitoare la legalitatea măsurilor de urgenţă trebuie să fie garantat prin independenţa puterii judecătoreşti.
Tribunalele pot juca un rol major în luarea de decizii privind legalitatea declarării stării de urgenţă, ca şi în reevaluarea legalităţii anumitor măsuri de urgenţă.
Rolul societăţii civile
O situaţie de urgenţă exercită o presiune enormă asupra statului şi a societăţii. Pentru a-i face faţă eficient, guvernul are nevoie de cooperare din partea cetăţenilor. Orice abuz sau restrângere neîntemeiată a drepturilor omului într-o astfel de situaţie va submina această cooperare şi va face dificilă ieşirea din situaţia de urgenţă. Este în interesul vital al statului să gestioneze starea de urgenţă în mod responsabil şi justificabil.
Rolul statelor vecine şi al comunităţii internaţionale
Situaţiile de urgenţă pot influenţa şi relaţiile unui stat cu vecinii săi şi pot avea efecte asupra comunităţii internaţionale. Toate statele ar trebui să fie interesate ca declararea şi punerea în aplicare a stărilor de urgenţă să respecte anumite limite şi să se facă în
conformitate cu normele internaţionale.
Comunitatea internaţională trebuie să joace un rol activ în asigurarea respectării acestor norme de către state. Comunitatea internaţională trebuie, în special, să coopereze cu guvernele respective pentru a asigura revenirea rapidă la normalitate şi reinstaurarea
ordinii constituţionale care garantează deplina exercitare a drepturilor.
(sursa: http://se2.dcaf.ch/serviceengine/FileContent?serviceID=21&fileid=F4ACE416-986E-CF7F-0022-F60D91AEA683&lng=ro)

Nu mai am unde să pun şi LEGE nr.346 din 3 decembrie 2007
privind măsuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, da pot să o ofer în format PDF
Trebuie spus că...
Art. 4.
(4)În termen de 45 de zile de la înfiinţare, Comisia de coordonare, aflată în subordinea Guvernului României, elaborează şi supune spre aprobare acestuia regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
Art. 5. – (1) Comisia de coordonare elaborează anual Planul de acţiune pentru situaţii de urgenţă, pe baza propunerilor înaintate de către operatorul SNT prin Dispeceratul naţional de gaze naturale, în baza informaţiilor furnizate de operatorii de pe piaţa internă de gaze naturale.
(2) Planul de acţiune pentru situaţii de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) Planul de acţiune pentru situaţii de urgenţă se comunică Comisiei Europene de către Comisia de coordonare.
(4) În îndeplinirea atribuţiilor sale privind aplicarea Planului de acţiune pentru situaţii de urgenţă, Comisia de coordonare ţine cont de:
a) măsurile imediate luate de operatorii economici din sectorul gazelor naturale şi din cele conexe acestuia, ca reacţie la diminuarea majoră a aprovizionării cu gaze naturale;
b) alte măsuri aprobate de Guvern privind siguranţa aprovizionării cu gaze naturale în situaţii de urgenţă.
(5) Comisia de coordonare semnalează preşedintelui grupului de coordonare pentru gaze naturale de pe lângă Comisia Europeană, cu aprobarea prealabilă a Guvernului, cazurile pe care le consideră imposibil de gestionat după aplicarea Planului de acţiune pentru situaţii de urgenţă, datorită amploarei şi caracterului excepţional al acestora.
(6) În oricare dintre situaţiile de urgenţă, definite potrivit art. 3 lit. c), Comisia de coordonare este convocată, în termen util, de către primul–ministru.
Art. 6. – (1) La elaborarea Planului de acţiune pentru situaţii de urgenţă se au în vedere următoarele:
a) existenţa capacităţii depozitelor de înmagazinare şi volumul util de gaze naturale din acestea, precum şi investiţiile necesare pentru asigurarea capacităţii depozitelor de înmagazinare pentru situaţii de urgenţă;
b) capacitatea de extracţie din depozitele de înmagazinare;
c) asigurarea de către operatorul SNT a capacităţii de transport a conductelor de gaze naturale pentru a face posibilă preluarea şi direcţionarea cantităţilor de gaze naturale spre zonele cu risc de a fi afectate, precum şi extinderea SNT în vederea alimentării acestora;
d) existenţa unui grad corespunzător de lichiditate a pieţelor care să permită achiziţia unor cantităţi de gaze naturale negociabile;
e) flexibilitatea SNT;
f) dezvoltarea ofertei de contracte cu clauze de întreruperi;
g) utilizarea, în baza Programului naţional prevăzut la lit. q), a unor combustibili alternativi de rezervă în instalaţiile industriale şi de producere a energiei;
h) existenţa şi dezvoltarea capacităţilor transfrontaliere de transport de gaze naturale;
i) cooperarea între operatorii de sisteme de transport din statele membre învecinate pentru coordonarea furnizării de gaze naturale;
j) coordonarea activităţilor de furnizare a gazelor naturale între operatorii de sisteme de distribuţie şi transport;
k) producţia internă de gaze naturale;
l) flexibilitatea producţiei interne de gaze naturale;
m) flexibilitatea importului de gaze naturale;
n) diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale;
o) contractele de furnizare pe termen lung pentru achiziţia gazelor naturale;
p) optimizarea investiţiilor în infrastructura pentru extinderea capacităţilor de transport, a capacităţilor de transport, înlocuirea conductelor cu durata de viaţă expirată în vederea reducerii pierderilor de gaze naturale şi asigurarea siguranţei în alimentarea cu gaze naturale,precum şi pentru importul de gaze prin terminale de regazificare şi prin conducte;
q) Programul naţional privind limitarea şi/sau sistarea furnizării gazelor naturale ce cuprinde lista consumatorilor întreruptibili şi ordinea în care va fi limitată şi/sau sistată furnizarea gazelor naturale pentru aceştia, tipul şi cantităţile de combustibili alternativi ce vor fi utilizate de consumatori pe perioada întreruperii;
r) implementarea unui sistem de management al dispecerizării SNT prin automatizarea şi teletransmisia datelor la distanţă.
(2) Guvernul României adoptă măsuri speciale pentru a asigura capacitatea corespunzătoare a instalaţiilor de stocare, înmagazinare şi transport a gazelor naturale pe teritoriul său şi siguranţa aprovizionării.
(3) În conformitate cu prevederile art. 5 lit. b) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează Programul naţional menţionat la alin. (1) lit. q).
(sursa: www.cdep.ro)

(sursa: Codianul, http://www.cotidianul.ro/)

La început acest om mi-a fost foarte simpatic, astăzi îmi este frică de superficialitatea domniei lui. Dumnezeu să ne ajute!

Reamintesc că starea de urgenţă se decretează în România în CSAT.
Conform LEGII nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii,
CAP. 2
Atribuţii
ART. 4
Consiliul Suprem de Apărare a Tarii are următoarele atribuţii:
b) la solicitarea Preşedintelui României, analizează şi propune măsuri pentru:
1. instituirea stării de asediu sau a stării de urgenta în intreaga ţara ori în unele localităţi;

f) aproba:
7. planurile de acţiune la instituirea stării de asediu şi a stării de urgenta;