Radu Moraru: Dar cu criza asta economică am avut senzaţia la un moment dat că e ca gripa aviară, aşa. Vine, vine, dar nu ne ia.
Traian Băsescu: Da. Ea a fost şi exagerată, dar poate deveni şi foarte periculoasă. Exagerată în ce sens? Noi nu am fost în situaţia în care au fost foarte multe guverne vest-europene, inclusiv Guvernul Statelor Unite. Nu am fost în situaţia să luăm bani din Trezorerie şi să îi dăm băncilor, ca să nu dea faliment. Deci din acest punct de vedere criza financiară nu are o motivaţie internă. Ea vine prin efect, pentru că băncile din România lucrează în sistemul global.
Radu Moraru: Dar mie mi-a şoptit cineva, sursă de încredere, domne, vor ca să luăm şi noi bani de la FMI cum a luat Ungaria?
Traian Băsescu: Deci această dorinţă poate exista, dar vom zice pas. Nu avem nevoie. Rezerva noastră în momentul de faţă este cea mai mare din istoria postbelică a României. Avem 27 de miliarde de euro în rezervă plus 100 de tone de aur.
Radu Moraru: Revelion! Păi numai Ungaria a avut nevoie de 16 miliarde de euro de la FMI, dar ştiţi de ce îmi e teamă, cum am mai spus eu mai demult, aici e grădina Maicii Domnului, la cât se poate fura într-o zi putem să rămânem şi fără rezerva asta.
Traian Băsescu: Să ne înţelegem, rezerva asta nu e pentru consum public.
Radu Moraru: Nu se poate fura? Nu e vreo ordonanţă?
Traian Băsescu: Nu. Rezerva asta, nu se pot da din ea nici credite, nici nimic. Ea se utilizează strict în situaţii de criză sau în intervenţii pe piaţa interbancară. (Prin Monitoring Media: B1TV -Naşul , Ora 20:00, preluare transcript prin http://www.monitoring.ro)
A trecut ceva timp de atunci, nu foarte mult totuşi...
09 ianuarie 2009 04:48
După ani buni în care România nu a mai avut nevoie de sprijinul financiar al organismelor internaţionale, reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional vor veni la Bucureşti în două săptămâni pentru a iniţia discuţii pe marginea încheierii unui acord prin care să se acopere deficitul de finanţare pe anul în curs. Aceasta în condiţiile în care deficitul bugetar nu mai poate fi păstrat în limitele impuse, iar sursele de finanţare au scăzut.
"Misiunea vine pentru un prim contact cu noul guvern şi pentru a vedea în ce măsură este viabilă încheierea unui acord. Probabil că în cele din urmă se va ajunge la un acord pentru că România are nevoie de o ancoră şi chiar dacă s-ar recurge la un ajutor financiar din partea Comisiei Europene, ar fi necesar şi un acord cu Fondul pentru monitorizarea politicilor fiscale şi salariale, Bruxelles-ul bazându-se pe expertiza FMI, cum s-a întâmplat şi în cazul ajutorului pentru Ungaria", susţin surse anonime, citate de Ziarul Financiar.
Subiectul va fi discutat de altfel şi cu Comisia Europeană.
Conform ultimelor estimări, deficitul bugetar a ajuns pe final de an la circa 5% din PIB din cauza căderii abrupte a veniturilor. De asemenea, deficitul extern a urcat în octombrie la 14,4 miliarde euro, iar datoria externă pe termen mediu şi lung trece de 50 miliarde. euro, iar cea pe termen scurt de 20 mld.euro.
"România are nevoie de o resursă-tampon în cazul în care se ajunge la retrageri şi mai mari ale capitalului străin, cu efect de depreciere a leului, dar şi de o politică fiscală sustenabilă şi durabilă care poate fi construită cu ajutorul Fondului", arătau sursele citate.
(sursa: Antena3.ro)
Ori Fondul Monetar Naţional nu ştie de ce vine la Bucureşti, ori preşedintele nu ştie care e realitate, ori preşedintele ştie care este realitatea dar nu a dorit să răspundă la întrebare. Dumneavoastră ce credeţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu