marți, mai 20, 2008

Program intensiv suplimentar de pregătire şi integrare în domeniul administraţiei publice din România


Institutul Naţional de Administraţie (INA) a lansat luni, 19 mai 2008, Programul intensiv suplimentar de pregătire şi integrare în domeniul administraţiei publice din România, destinat beneficiarilor Bursei Speciale ''Guvernul României'' - ediţia a doua.
The image “http://www.acor.ro/images/sedii/executiv.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
La ceremonia de deschidere au participat: H.E. Jan Sorensen, Coordonator Rezident ONU şi Reprezentant Rezident PNUD în România, Dragoş Dincă, Secretar de Stat, Director General al Institutului Naţional de Administraţie, Ion Ciucă, Director de Proiect din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Obiectivul general al acestui program intensiv de pregătire îl reprezintă dezvoltarea competenţelor participanţilor pentru crearea unui corp profesionist de funcţionari publici care să contribuie la reforma administraţiei publice din România. Programul de formare intensivă cuprinde 7 module de formare cu durata a 5 zile fiecare, printre acestea numărându-se: Bazele administraţiei publice, Management public şi servicii publice, Resurse umane în administraţia publică, Management financiar şi proces bugetar, Politici publice, Tehnici de negociere la nivel European, Accesarea instrumentelor structurale. Va exista şi un stagiu practic cu o durată de 4 săptămâni ce urmăreşte punerea în practică a know-how-ului obţinut de către participanţii la programul de formare, atât pe perioada de pregătire urmată la o facultate din străinătate, cât şi pe perioada pregătirii la INA.
Referitor la acest program Dragoş Dincă, Director General INA, a declarat: „Acest program a fost conceput pentru a răspunde unei nevoi reale a societăţii româneşti, si anume aceea de profesionalizare a corpului funcţionarilor publici. Acest lucru este posibil prin aducerea unui suflu proaspăt, reprezentat de oameni cu altă viteză de reacţie şi un alt stil de lucru, adevăraţi „agenţi ai schimbării”. Cu toate acestea, sunt dezamăgit să constat interesul scăzut pe care îl manifestă unele instituţii publice, mai ales cele din administraţia locală, faţă de atragerea şi crearea posturilor pentru manageri publici. În administraţia locală sunt multe lucruri de schimbat şi de aceea primarii sau preşedinţii de consilii judeţene ar trebui să cunoască această categorie de funcţionari publici şi să utilizeze beneficiile formării acestora.”
Bursa Specială "Guvernul României" este un proiect desfăşurat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care oferă tinerilor români posibilitatea de a se perfecţiona la facultăţi de prestigiu din lume, urmând cursuri universitare, de masterat sau doctorat, la universităţile alese chiar de ei, beneficiind de susţinere financiară din partea statului în vederea construirii unei cariere în administraţia publică din România.

Niciun comentariu: