marți, martie 25, 2008

Buna Vestire sau Ziua Cucului


Potrivit crestinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasa de Dumnezeu sa dea nastere Mantuitorului Hristos.
Buna Vestire (25 martie) avea în unele zone şi o altă semnificaţie pe lângă cea religioasă. Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viaţa omului. Când o persoană îl auzea pentru prima oară cântând, trebuia să numere de câte ori cânta pentru a şti câţi ani mai are de trăit.
De Buna Vestire este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor.
In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri este numita si sarbatoarea Zamislirii Domnului. In calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscuta sub denumirea de Blagovestenii sau Ziua Cucului.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat: cine se cearta in ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. In Bucovina nu se pun oua la closca de Buna Vestire, pentru ca se considera ca ar putea iesi pui cu doua capete si patru picioare.
In unele zone, pentru a avea roade bogate in livezi, pomii se amenintau cu toporul si se stropeau cu tuica. Tot acum, gospodarii din Maramures aduna lucrurile de prisos de prin curti si le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casa maramureseana, el durand pana dupa miezul noptii sau pana in zori. Fiind dezlegare la peste, se spune ca acela care gusta peste de Buna Vestire se va simti tot anul ca pestele in apa. In popor se mai spune ca pescarii nu au voie azi sa arunce mamaliga in apa, pentru ca mor pestii.

LUCA 1:24-38


Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicând: “Ca asa mi-a facut mie Domnul în zilele în care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”

Iar în a sasea luna a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

Si intrând îngerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei.

Iar ea, vazându-l, s-a tulburat de cuvântul lui si cugeta în sine: Ce fel de închinaciune poate sa fie aceasta?

Si îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua în pântece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preaînalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va împarati peste casa lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit.

Si a zis Maria catre înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzând îngerul, i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema.

Si iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batrânetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!” Si îngerul a plecat de la ea.

Pericopa apostolica:

Evrei II, 11-18

Evrei II, 11-18Capitolul II11. Pentru ca si Cel ce sfinteste si cei ce se sfintesc, dintr-Unul sunt toti; de aceea nu se rusineaza sa-i numeasca pe ei frati,�
12. Zicand: "Spune-voi fratilor mei numele Tau. In mijlocul Bisericii Te voi lauda".�
13. Si iarasi: "Eu voi fi increzator in El"; si iarasi: "Iata Eu si pruncii pe care Mi i-a dat� Dumnezeu".�
14. Deci, de vreme ce pruncii s-au facut partasi sangelui si trupului, in acelasi fel si El S-a impartasit de acestea, ca sa surpe prin moartea Sa pe cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavolul,�
15. Si sa izbaveasca pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata.�
16. Caci, intr-adevar, nu a luat firea ingerilor, ci samanta lui Avraam a luat.�
17. Pentru aceea, dator era intru toate sa Se asemene fratilor, ca sa fie milostiv si credincios arhiereu in cele catre Dumnezeu, pentru curatirea pacatelor poporului.�
18. Caci prin ceea ce a patimit, fiind El insusi ispitit, poate si celor ce se ispitesc sa le ajute.�

Pericopa evanghelica:

Luca I, 24-38

Luca I, 24-38Capitolul I24. Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand:�
25. Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.�
26. Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret,�
27. Catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.�
28. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.�
29. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?�
30. Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu.�
31. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.�
32. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau.�
33. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.�
34. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?�
35. Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.�
36. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa.�
37. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.�
38. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea.�

Cuvint la Buna Vestire a Preasfintei Stapinei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si Pururea Fecioarei Maria Cuvint la Buna Vestire a Preasfintei Stapinei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si Pururea Fecioarei Maria (25 martie)

(Adunata din dumnezeiasca Scriptura si de la Sfintii Parinti, cum si dupa istoricii vrednici de credinta)
Vietile Sfintilor pe luna martie

Cind s-a implinit si s-a apropiat vremea izbavirii neamului omenesc, care avea sa fie prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinta in tot chipul, sa se afle o fecioara curata, fara prihana si sfinta, fecioara care ar fi vrednica sa intrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fara de trup, si sa slujeasca taina mintuirii noastre.

Deci, s-a aflat o Fecioara mai curata decit curatia, mai fara de prihana decit toata zidirea cea gindita, mai sfinta decit toata sfintenia, Preacurata si Preabinecuvintata Fecioara Maria, odrasla radacinii celei sterpe a Sfintilor si dreptilor, dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, rodul rugaciunilor si al postirilor parintesti, fiica cea imparateasca si arhiereasca. Si s-a aflat la loc sfint in templul lui Solomon aceea care avea sa fie biserica insufletita a lui Dumnezeu. Fecioara, care avea sa nasca pe Cuvintul cel mai sfint decit sfintii, s-a aflat in altarul templului ce se numea Sfinta Sfintelor, pentru ca acolo a cautat Domnul din inaltimea slavei imparatiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Si a ales-o pe cea mai inainte aleasa din toate neamurile; a ales-o ca Maica a Cuvintului Sau Cel mai inainte de veci, pentru a Carui intrupare din ea, inca mai inainte de buna-vestirea arhanghelului, cu taina a instiintat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinta ale sfintilor.

Pentru ca, fiind Preacurata Fecioara in templu de doisprezece ani, se indeletnicea nu numai in neincetata rugaciune catre Dumnezeu si cu lucrul miinilor din toate zilele, ci si cu citirea dumnezeiestilor carti, cugetind la legea Domnului ziua si noaptea. Caci asa scriu despre dinsa Sfintul Epifanie si Sfintul Ambrozie, ca era foarte isteata la minte si iubitoare de invatatura si se indeletnicea cu citirea dumnezeiestilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dinsa ca, inca in vremea vietii sfintilor sai parinti, a invatat bine Vechiul Testament. Si citind adeseori in proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iata fecioara va zamisli in pintece si va naste Fiu si se va chema numele lui Emanuil, care se tilcuieste, Cu noi este Dumnezeu, Sfinta fecioara Maria se aprindea cu osirdnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel asteptat, Care avea sa vina, ci si spre fecioara aceea care era sa zamisleasca si sa nasca pe Mesia. Pentru ca se gindea, cit de mare vrednicie este a fi Nascatoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, si cit de negraita este taina aceea, ca sa fie o fecioara maica.

Insa, stiind din proorocii ca s-a apropiat vremea venirii lui Mesia - pentru ca acum se luase sceptrul de la Iuda si saptaminile de ani ale proorocului Daniil se sfirsisera -, socotea ca negresit acum va fi nascuta in lume acea fecioara, pentru care mai inainte a vestit Isaia si, suspinind adeseori din adincul inimii, se ruga in sine ca s-o invredniceasca Dumnezeu sa vada pe acea fecioara si, de s-ar putea, sa fie la dinsa slujnica cea mai de pe urma.

Odata, stind Fecioara Maria dupa a doua catapeteasma la rugaciunea de miezul noptii, dupa obicei, si cu fierbinte dorinta rugindu-se lui Dumnezeu, deodata a rasarit o lumina mare si a stralucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas catre dinsa astfel: "Tu vei naste pe Fiul Meu!" Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioara si ce fel de multumire a dat, inchinindu-se pina la pamint lui Dumnezeu, Facatorul ei, nu se poate spune! Astfel a cautat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru ca, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu sa slujeasca Preacuratei Nascatoare a lui Mesia, aceea singura s-a invrednicit a fi Maica lui Hristos si stapina a toata zidirea. Si i-a fost ei acea descoperire in anul al doisprezecelea de la nasterea sa, cu doi ani mai inainte de logodirea ei cu Iosif si la nimeni n-a spus taina aceea pina la Inaltarea lui Hristos. Deci, de atunci se instiintase ca o sa fie in feciorescul ei pintece acea tainica zamislire si astepta vremea implinirii tainei.

Iar dupa ce s-a sfirsit anul al unsprezecelea - dupa marturia Sfintului Evod - al petrecerii ei in templul lui Solomon si sosind al doisprezecelea, iar de la nasterea ei - dupa marturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de catre arhierei si de catre preoti ca, dupa obiceiul Legii, sa iasa din bisericeasca locuinta, precum si celelalte fecioare de virsta ei, si sa se marite dupa barbat, ea insa le-a raspuns ca din scutece este data lui Dumnezeu de parinti si Lui I-a fagaduit sa-si pazeasca a sa feciorie in veci. Deci, nu-i este cu putinta sa fie maritata cu om muritor, nici nu poate ca s-o sileasca spre nunta, fiind fecioara a lui Dumnezeu Cel fara de moarte.

Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru ca nici o fecioara n-a mai fost vreodata care sa-I fi fagaduit Domnului cindva a sa feciorie in veci, ci numai Maria cea dintii in lume s-a aratat astfel. Deci, se sfatuiau pentru dinsa ce sa faca, pentru ca petrecea in biserica Domnului, iar dupa catapeteasma cea mai dinauntru nu voiau sa-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau sa dea dupa barbat pe fecioara lui Dumnezeu. Si nu se pricepeau cum sa rinduiasca cu placere dumnezeiasca, viata ei cea fecioreasca fara de barbat, ca sa nu minie pe Dumnezeu in ceva, pentru ca amindoua acelea se stiau ca sint mare pacat; adica si spre nunta a sili pe o fecioara care si-a fagaduit lui Dumnezeu fecioria vesnica, si a tine parte femeiasca in Sfinta Sfintelor, fiind in virsta desavirsita.

Despre aceasta graieste Sfintul Grigorie de Nissa, astfel: "Preotii, cit a fost mica Sfinta Fecioara, dupa spusele proorocului Samuil, o lasau in biserica Domnului. Dar, dupa ce a sosit virsta anilor ei, s-au sfatuit intre dinsii, ce ar putea face cu dinsa, ca sa nu minie pe Dumnezeu intru ceva". Si Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericesti, graieste despre dinsa astfel: "Dupa ce a crescut Fecioara Maria, preotii au facut sfat, cum sa rinduiasca pentru dinsa, ca sa nu se arate a fi facatori de nedreptate sfintului ei trup. Pentru ca socoteau ca vor face pacatul furarii de cele sfinte, de o vor marita dupa barbat si de vor supune la legea insotirii, pe aceea ce odata se incredintase lui Dumnezeu. Dar iarasi, ca sa fie o fecioara de atitia ani in Sfinta Sfintelor, nici Legea nu da voie si nici nu este acel lucru cinstit si vrednic de sfintenie". Asa graiau ei.

Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii si facind rugaciune cu dinadinsul, au luat - precum spune Ieronim -, raspuns de la Domnul, ca sa se caute un barbat vrednic, caruia sa i se incredinteze Sfinta Fecioara, sub rinduiala si chipul insotirii, pentru pazirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un barbat ca acela, sfatul Domnului se facu intru acest fel: din casa si din semintia lui David sa se aleaga barbati fara femei si toiegele lor sa le puna in altar; si al carui toiag va inverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.

Atunci era praznicul sfintirii bisericii, cel asezat de Macabei. Iar inceputul acelui praznic era in douazeci si cinci de zile ale lunii noiembrie si sfirsitul peste trei zile ale lunii decembrie. Si s-a adunat in biserica multime de popor din cetatile de primprejur; iar barbatii care venisera la praznic, erau si din neamul lui David, rudenii si vecini ai Fecioarei Maria.

Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatal Mergatorului Inainte, adunind doisprezece barbati fara femei, din semintia lui David, intre care era si Sfintul Iosif, barbat drept si batrin de ani, a luat toiegele lor si le-a lasat peste noapte in Sfintul Altar, zicind: "Arata, Doamne, pe barbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioara". Iar a doua zi, preotii impreuna cu cei doisprezece barbati, intrind in biserica, au gasit toiagul lui Iosif, inverzit si inca si o porumbita s-a vazut - cum marturiseste despre aceasta Ieronim -, zburind de sus si sezind pe toiagul lui Iosif. Si au cunoscut bunavoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif sa i se incredinteze Fecioara spre paza.

Sint unii care socotesc ca Preacuratei Fecioare, lepadindu-se de logodire pentru curatia fecioriei sale, ca sa nu i se faca vreo strimbatate, si mihnindu-se foarte mult, i s-a facut de la Dumnezeu deosebita descoperire si incredintare, ca sa nu se indoiasca a merge la Iosif, rudenia si logodnicul sau - adica barbatul cel drept si sfint, placut lui Dumnezeu -, nu spre insotirea trupeasca, ci spre paza fecioriei sale, rinduit fiind, de purtarea de grija a Celui Preainalt.

Savirsindu-se logodna, Sfintul Iosif a luat pe Preacurata Fecioara din templul Domnului, din miinile arhiereului Zaharia si ale celorlalti preoti, intru curata si neprihanita vietuire, neatin-gindu-se nici macar in gind de floarea fecioriei ei. Sfintul Iosif era barbatul ei numai cu parerea, dar cu lucrul era curat pazitor al fecioriei ei si slujitor al vietii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfintenie.

Vietuind Preasfinta Fecioara in casa logodnicului, nu si-a schimbat viata sa cea mai dinainte, pe care o avea in Sfinta Sfintelor. Caci nu se indeletnicea cu altceva, fara numai in rugaciunea cea de Dumnezeu ginditoare, in citirea dumnezeiestilor carti si in obisnuita si cuviincioasa ei lucrare de miini. Si-i era ei casa lui Iosif ca o biserica de rugaciune, din care nicaieri nu iesea. Ci totdeauna, inchizindu-se, traia in post si tacere, nevorbind cu nimeni, decit numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru ca povesteste despre dinsa Gheorghe Chedrinul astfel: "Maria, postind in casa barbatului sau si ferindu-se de iesirea in popor, petrecea cu cele doua fecioare ale lui Iosif si numai catre acelea, uneori, graia cite un cuvint si acesta, numai daca era de trebuinta a vorbi si cit de scurt".

Asa petrecind ea patru luni - dupa marturia Sfintului Evod -, a sosit ceasul intruparii Cuvintului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns si de toata lumea dorit, ceasul in care avea sa se inceapa mintuirea noastra. Si a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor ceresti care stau mai aproape de scaunul Sau, cu taina cea din veac ascunsa si nestiuta de ingeri, ca bine sa vesteasca Preacuratei Fecioare zamislirea straina a Fiului lui Dumnezeu, care covirseste firea omeneasca si toata mintea, lucru de care Sfintul Evanghelist Luca scrie astfel: In luna a sasea a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu.

Acea luna a sasea era de la zamislirea Sfintului Ioan Inaintemergatorul, si ingerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zamislirea lui Ioan, a fost trimis ca bine sa vesteasca si Preacuratei Fecioare zamislirea lui Hristos. Iar in luna a sasea s-a trimis, pentru ca Inaintemergatorul fiind in pintecele maicii sale de sase luni, sa poata salta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Ingerul a fost trimis in cetatea Galileii, al carei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.

Desi o parte era locuita de israiliteni insa mai multe popoare pagine erau intr-insa. Pentru aceasta si in Sfinta Scriptura se graieste despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urma si nebagata in seama, ca cea locuita de oameni pacatosi, de alta limba si necredinciosi. De aceea era si ocarita de iudei, pentru ca ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearca si vezi, ca prooroc din Galileea nu vine! Asemenea si Nazaretul, cetatea Galileii, era de dinsii intru nimic socotita, ca ceea ce era mica si cea mai de pe urma. Asa se vorbea intre dinsii: Din Nazaret poate sa fie ceva bun?

Dar sa socotim vointa lui Dumnezeu. Unde a voit sa aiba pe Preacurata Maica Sa? Nu in latura Iudeii, nici in Sfintul Ierusalim, cetatea cea mare, ci in Galileea cea pacatoasa si in micul Nazaret, ca intii sa arate adevarul, ca pentru pacatosi a venit pe pamint: N-am venit, zice Domnul, sa chem pe cei drepti la pocainta, ci pe cei pacatosi; "si din limbi necredincioase, sa-Mi fac Biserica credincioasa", iar al doilea, sa se arate lucrul, ca spre cei smeriti, lepadati si defaimati, priveste Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mindri si slaviti. Caci Cuvintul lui Dumnezeu, cind a voit sa plece Cerul si sa se pogoare la pacatosi, privea din inaltimea slavei Sale, unde este mai multa multime de pacatosi. Si vazind in Iudeea pe ierusalimiteni, care pareau a fi drepti inaintea oamenilor, iar pe galileeni vazindu-i trecuti cu vederea de toti si socotiti a fi mai pacatosi decit toti, a trecut Iudeea care se parea sfinta si a venit in Galileea, care se parea pacatoasa. A trecut si Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstita si slavita, si s-a dus in Nazaret, cetatea cea mica si necinstita, alegindu-si in aceasta lume locul cel mai de pe urma, smerindu-Se pina la chipul de rob si de pacatos.

Mica cetate a fost Nazaretul, insa de mare dar s-a invrednicit, de care nu s-au invrednicit toate celelalte cetati mari ale lui Israil, care se inaltasera mult. In Nazaretul cel mic locuieste Fecioara Maria, cea mai inalta decit toti sfintii ingeri, al carei pintece era mai desfatat decit cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreste Duhul Sfint, acolo Se intrupeaza Dumnezeu Cuvintul. Pentru ca unde este smerenia, acolo straluceste slava lui Dumnezeu. Cetatile cele mindre sint vrajmase lui Hristos, iar cele smerite Ii sint placute. Neslavita cetate Nazaret a zamislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slavitul Ierusalim L-a rastignit! Micul Betleem L-a nascut, iar marele Ierusalim Il cauta spre moarte! In cei smeriti Dumnezeu Se salasluieste, iar de la cei mindri Se indeparteaza.

Deci spre latura cea nebagata in seama, la saracul Nazaret, si la fecioara cea smerita, care locuia intr-insul, s-a trimis ingerul de la Dumnezeu. Pentru aceasta trimitere, Sfintul Andrei Criteanul vorbeste astfel: "Unuia din cei dintii ingeri, Dumnezeu i-a poruncit sa implineasca vestirea tainei si cu aratarea maririi Sale, precum socotesc, i-a zis: "Asculta, Gavriile! Du-te in Nazaret, cetatea Galileii, in care locuieste fiica fecioara, cu numele Maria, fiind logodita cu barbat, al carui nume este Iosif. Mergi - zice - in Nazaret!" Dar pentru ce? Ca frumusetea Fecioarei cea preaiubita, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasa s-o primeasca Atotputernicul. "Mergi in Nazaret", ca sa se implineasca proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de catre Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu si Imparat al lui Israil".

Gavriil se trimite, pentru ca Gavriil este slujitor in dumnezeiestile taine, precum este aratat in cartea lui Daniil. "Deci mergi in Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, si, ajungind acolo, sa aduci mai intii Fecioarei buna-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odata. Insa, sa te feresti sa n-o tulburi, pentru ca de bucurie, iar nu de mihnire, este semnul acesta; de mingiiere, iar nu de tulburare, este inchinarea aceasta. Pentru ca, ce bucurie mai mare poate sa fie neamului omenesc decit aceea, ca firea omeneasca cu dumnezeiasca fire de obste sa se faca si una cu Dumnezeu intr-o Persoana?"

Dar ce poate sa fie mai de mirare, decit a vedea pe Dumnezeu pina la atita smerindu-Se, ca in pintece de femeie sa Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Caruia cerul Ii este scaun, iar pamintul asternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L incape, Cel ce are un scaun vesnic impreuna cu Tatal, incape in pintece de Fecioara! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decit a vedea pe Dumnezeu in chip omenesc, nedes-partindu-Se de fireasca dumnezeire, si a vedea omeneasca fire asa de unita cu Ziditorul sau, ca in intreg omul, sa Se savirseasca Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea si porunca lui Dumnezeu cea intarita covirsindu-i puterea, era in nedumerire, intre spaima si bucurie, nici nadajduind, nici cutezind a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, implinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioara si, mergind la Nazaret, a stat linga casa.

Cugetind si nepricepind acestea in sine, precum se pare - spune Sfintul Andrei -, zicea: "Cum voi incepe a savirsi cele poruncite de Dumnezeu? Sa intru indata in camara, ii voi tulbura gindul Fecioarei; sa intru mai cu zabava, Fecioara, simtindu-mi venirea, va voi sa se ascunda. Sa bat in usa? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii ingerilor, pentru ca nimic din cele ce se inchid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fara de trup. Sa deschid usile? Dar fiind si usile incuiate, eu pot sa intru, sa chem pe fecioara pe nume, ma tem ca o voi infricosa.

Deci asa voi face, dupa voia Celui ce m-a trimis, si mergerea mea o voi face incet. Dar cum voi incepe a grai catre Fecioara? Oare, bucurie sa-i binevestesc mai intii? Sau sa-i zic ca Domnul este cu dinsa? Sau sa-i vestesc venirea Sfintului Duh si umbrirea puterii Celui Preainalt? Deci ii voi vesti mai intii bucurie; apoi ii voi spune taina cea minunata, ma voi inchina si voi cinta glasul acela: "Bucura-te, veseleste-te, mingiie-te!" Caci, cuviincioasa indraznire este incepatura inchinaciunii celei de bucurie si acest cuvint imi va face lesnicioasa apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru ca n-o va infricosa cit de putin, ci ii va linisti gindul. Deci asa voi incepe: intii ii voi aduce vestire de bucurie si de veselie; caci cu acest fel de cuvinte se cade a se inchina cineva imparatesei. Ca acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a imparatiei, sfatul mintuirii, incepatura mingiierii". Acestea le-a gindit in sine Arhanghelul.

Ia seama, cu cita cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiica! Cu cit de mare frica si cinste se pregateste inainte, ca sa se apropie de stapina a toata lumea! Cit se invata sa graiasca catre dinsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar si de aceasta se cade a ne minuna, ca a gasit-o nu afara din casa si de camara sa, nu pe ulitele cetatii, prin popor si prin vorbe mirenesti, nici gilcevindu-se in casa pentru grijile vietii, ci la liniste, in rugaciune si in citirea cartilor indeletnicindu-se, precum si inchipuirea cea de pe icoana a Bunei Vestiri o arata, fiind inchipuita inaintea ei carticica pusa si deschisa spre citire, spre incredintarea indeletnicirii ei celei neincetate in citire si in dumnezeiasca gindire. Si este bunaintelegere a celor de Dumnezeu ginditori, ca intr-acea vreme, cind era sa vina la ea cerescul arhanghel, avea in minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfintului Prooroc Isaia: Iata Fecioara in pintece va zamisli. Gindea cum si cind va fi acea straina si la fecioreasca fire neobisnuita zamislire si nastere.

Insa, instiintata fiind - precum s-a zis mai inainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, ca nu o alta fecioara, ci ea insasi va fi slujitoare acelei taine si nascatoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim catre Dumnezeu, Facatorul ei, si ruga bunatatea Lui ca a Sa dumnezeiasca faga-duinta si proorocia lui Isaia degraba s-o implineasca. Si graia in sine cu dorinta: "Cind va veni acea vreme dorita de mine, in care Ziditorul meu, plecind cerurile, Se va pogori si Se va salaslui in mine, voind sa ia trup din mine? Cind voi veni la o fericire ca aceea binecuvintata, ca sa ma arat Maica a Dumnezeului Meu? Iar pina ce voi veni la aceasta, lacrimile imi sint ca piine, ziua si noaptea, pentru ca la cei ce asteapta lucruri preaiubite, chiar si cea mai scurta vreme, o, cit de lunga i se pare a fi!"

Astfel cugetind Fecioara in sine, in taina inimii sale, cu rugaciune de Dumnezeu ginditoare, prin dragoste arzatoare ca vapaia rugindu-se catre Domnul Savaot, deodata cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind incetisor, a stat inaintea ei, precum despre aceasta vorbeste amintitul invatator, Sfintul Andrei, scriind astfel: "Apoi Arhanghelul a intrat in cea dinauntru camara, in care locuia Fecioara si, apropiindu-se incetisor, a venit la usa; si dupa ce a intrat inauntru, vorbind cu linistit glas catre fecioara, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti cu dar daruita, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai inainte de tine, acum este cu tine! Si putin mai pe urma va iesi din tine! Deci El mai inainte de toti vecii a fost, iar acum, sub vreme!" O, nemasurata iubire de oameni! O, nespusa milostivire! Nu se indestula sa-i arate bucuria - zice Sfintul Andrei -, si sa-i vesteasca pe Facatorul bucuriei, Cel ce locuia in Fecioara. Ca arhanghelul zicind Domnul este cu tine!, venirea Imparatului Hristos aratat o insemneaza; Domnul, Care dintr-insa a luat astfel trup omenesc, intru nimic nu S-a departat de fireasca slava. "Bucura-te cea cu dar daruita, Domnul este cu tine! Bucura-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotarirea blestemului celui de mihnire se schimba in veselie si bucurie! Bucura-te, Fecioara preaaleasa! Bucura-te, preafrumoasa Biserica a slavei ceresti! Bucura-te, sfintitul palat al Imparatului! Bucura-te, camara in care Hristos Si-a logodit si Si-a insotit ca mireasa omenirea. Binecuvintata esti tu intre femei, pe care Isaia cu ochi proorocesti mai inainte socotindu-te, te-a numit proorocita, fecioara, loc si carte cu taina pecetluita! Binecuvintata esti tu cu adevarat, pe care Iezechil te-a numit luceafar si usa incuiata, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevarat esti binecuvintata, pe care barbatul doririlor, Daniil, munte te-a vazut si Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; si munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte inchegat, munte in care a binevoit Dumnezeu a locui!

Pe tine, stramosul tau si imparatul David, prooroceste te-a laudat. Binecuvintata esti tu intre femei, pe care Zaharia, vazatorul dumnezeiestilor taine cel ales, sfesnic de aur cu sapte faclii te-a vazut, adica cu sapte daruri ale Sfintului Duh impodobita. Tu cu adevarat esti binecuvintata; ca un rai ai inauntrul tau pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negraita si multa putere, din pintecele tau iesind ca un riu de apa vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapa fata a tot pamintul!"

O inchinaciune ca aceasta a ingerului auzind-o Fecioara cea fara de prihana, s-a mirat de cuvintul lui si gindea: In ce fel va fi inchinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a infricosat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neasteptat si fara de veste. Pentru ca nu avea de ce sa se inspaiminte ea de ingereasca aratare, cu care avea obisnuita prietenie inca din Sfinta Sfintelor cind, din miini ingeresti - dupa marturia Sfintului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, caci mai inainte cu atit de mare slava cereasca si cu atit de vesela fata si cu astfel de inchinaciune, facatoare de bucurie niciodata nu venise la dinsa. Deci pentru acel lucru nou si, mai ales, pentru cuvintele lui, caci noua si neobisnuita inchinare ii aducea, fiind fecioara, o pune pe ea in ceata femeilor de obste, caci zicea: Binecuvintata esti tu intre femei!

Atunci s-a tulburat ca o foarte inteleapta, dar ca o viteaza si bine chibzuita nu s-a infricosat, ci gindea in sine: "In ce fel va fi inchinarea aceasta? Ce va mai grai catre mine ingerul, dupa aceasta inchinare? Au doara iarasi in biserica Domnului ma va lua pe mine? Sau o hrana mai noua din cer mi-a adus? Sau un lucru nou imi va vesti de la Dumnezeu si ma va inalta, desi cuget mult si nu pricep cum fecioara in pintece va lua si va naste Fiu? In ce fel va fi inchinarea?" Si i-a zis ingerul: "Nu te teme, Marie! Nu te indoi de fecioara cea mai inainte vestita prin proorocul Isaia. Chiar tu esti acea fecioara care ai aflat acel dar, ca sa zamislesti pe Emanuil, mai presus de fire si sa-L nasti negrait, precum Acela Insusi stie!

Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuti. Prin smerenia ta cea adinca, pentru ca celor smeriti Dumnezeu le da darul Sau, zicind: Spre cine voi cauta, decit numai spre cel blind si smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curatie, caci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioara cauta a Se naste! Si mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsa catre El, pentru ca zice: Eu pe cei ce Ma iubesc pe Mine ii iubesc si cei ce Ma cauta vor afla dar. Si de vreme ce tu L-ai iubit si L-ai cautat cu toata inima, ai aflat dar de la El si vei naste Fiu.

Insa Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai inainte de veci din Tatal fara de maica nascut, iar la sfirsitul veacurilor din tine, care esti Maica si Fecioara, fara de tata o sa iasa si al Carui nume este minunat si negrait. Tu, Aceluia Ii vei da numele Iisus, care se tilcuieste "Mintuitor"; pentru ca Acela va mintui toata lumea si va imparati preaslavit, fara asemanare cu stramosul tau David si decit toti imparatii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar imparatia Lui nu va fi vremelnica, ci vesnica, neavind sfirsit intru nesfirsitele veacuri".

Iar Maria a zis catre inger: Cum va fi aceasta, fiindca de barbat nu stiu? Nu ca nu credea Preacurata Fecioara celor zise ei de inger. Ci cu adeverire, dupa darul lui Dumnezeu de care era plina, stia ca va naste pe Cel ce bine i se vestea, luind instiintare de la Insusi Dumnezeu, precum mai inainte s-a zis. Dar numai aceasta nu-i era ei stiuta, adica cum si in ce chip va naste fiind Fecioara care nu stia de barbat. Pentru aceea a intrebat pe inger: Cum va fi aceasta?

Despre acest lucru Sfintul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice catre inger: "Spune-mi chipul nasterii, o, ingere, si vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru ca eu doresc un rod ca acesta, fara atingerea fecioriei". Iar Sfintul Ambrosie, despre aceeasi, vorbeste astfel: "Bine a intrebat pe inger, cum ii va fi aceasta, pentru ca ea mai inainte citise, precum s-a zis ca, o fecioara va zamisli, dar nu citise in ce chip fecioara aceea va zamisli. Citise cu adevarat proorocescul cuvint: Iata fecioara in pintece va lua, dar cum va lua, acum ingerul ii vesteste prin "Buna Vestire"".

Deci, ii spune ei ingerul chipul zamislirii, nu dupa firea si obiceiul omenesc facindu-se, ci mai presus de fire, pentru ca unde voieste Dumnezeu se biruieste rinduiala firii. Zamislirea ei este dupa lucrarea Sfintului Duh: "Duhul Sfint va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri! De la Acela in pintece vei lua. Acela va savirsi intru Tine zamislirea cea nestiuta. Pentru ca Cel ce a putut sa zideasca din tina neinsufletita pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca sa alcatuiasca pe pruncul cel viu? Daca cu inlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam sa inchipuiasca femeie, apoi oare cu neinlesnire ii va fi Lui, ca in pintecele Fecioarei sa inchipuiasca pe om? Duhul Sfint, Cel ce toate le face, intru Tine, o, Preasfinta Fecioara, o va lucra aceea, ca in preacuratul tau pintece, din trupul tau, trupul Cuvintului lui Dumnezeu, Celui fara de trup se va rindui, mai presus de fire. Pentru ca tu fiind usa, cu curatia pecetluita si cu fecioria pazita, Domnul va trece; nu intr-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticla si prin cristal, sfintindu-te si luminindu-te cu dumnezeiasca slava, ca sa fii maica adevarata lui Dumnezeu, nascind Dumnezeu desavirsit si om desavirsit; si raminind Fecioara, precum mai inainte de nastere, la fel intru nastere si dupa nastere.

Aceasta o va lucra intru tine puterea Celui Preainalt, prin venirea Sfintului Duh. Iar cum ca aceasta este adevarata, acest lucru sa-ti fie ca semn vrednic de credinta, caci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpa din tinerete si acum imbatrinita cu anii, a zamislit fiu, Dumnezeu voind astfel, facind din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru ca, ce este cu neputinta la oameni, ca fecioara cea fara barbat si femeia cea neroditoare, stearpa si imbatrinita, sa zamisleasca si sa nasca, la Facatorul si Atotputernicul Dumnezeu toate sint cu putinta, pentru ca tot lucrul la Dumnezeu este cu putinta, caci si batrina cea neroditoare a zamislit, si tu, fecioara, vei zamisli!"

Auzind Preacurata de la ingerul Gavriil o buna-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Sau si, prin smerenia cea adinca, din inima cea iubitoare de Dumnezeu, a raspuns: Iata roaba Domnului! Fie mie acum dupa cuvintul tau! Si indata in sfintul ei pintece, prin lucrarea Sfintului Duh, s-a facut zamislirea cea nespusa, fara indulcire trupeasca, dar nu fara de indulcirea cea duhovniceasca. Pentru ca, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inima cea fecioreasca si, prin dragoste de serafim, ardea cu vapaie duhul ei, si toata mintea ei intru Dumnezeu se inalta si se indulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negraita. Deci intru acea duhovniceasca indulcire a iubirii de Dumnezeu si intru dumnezeiasca vedenie a mintii S-a zamislit Fiul lui Dumnezeu, si Cuvintul S-a facut trup, si S-a salasluit intru noi, prin intrupare.

Ingerul implinindu-si buna vestire dupa porunca lui Dumnezeu si cinstind pe Hristos, Care S-a intrupat in pintece de fecioara, asemenea a cinstit si pe Fecioara Maria care L-a intrupat, cu cuviincioasa inchinaciune dupa vrednicie; cu buna cucernicie si cu frica s-a dus de la dinsa, ca sa stea inaintea Scaunului Domnului Savaot, slavind taina Intruparii lui Dumnezeu, impreuna cu toate cerestile puteri, intru nespusa bucurie, in veci. Amin.

Niciun comentariu: