sâmbătă, martie 22, 2008

Muzeul Ceasului din Ploieşti va fi reparat


Muzeul Ceasului '' Nicolae Simache '' din Ploieşti va intra curând în reparaţii capitale, transmite corespondentul AMOS News.

Pentru reparaţii sunt alocaţi de la bugetul judeţean aproximativ 8 miliarde lei vechi.

Clădirea, care adăposteşte unicul muzeu de acest fel din România, monument de arhitectură al Ploieştiului, are nevoie urgentă atât de consolidări majore la întreaga structură de rezistenţă, cât şi la reabilitarea interioarelor, inclusiv a instalaţiilor aferente.

Anul trecut a început reparaţia acoperişului, nefinalizată în totalitate până in prezent, costul ridicându-se la aproape 5 miliarde de lei vechi. (Aurel Drăghici)

Niciun comentariu: