sâmbătă, martie 01, 2008
Cine nu se teme de pragul de 5%?
Dacă mai ţineţi minte desenele animate cu cei trei purceluşi. Aflaţi la iluzoriul adăpost al căsuţelor, purceluşii cântau vesel: "Cine se teme de lupul ce rău, lupul cel rău, lupul cel rău, cine se teme de lupul cel rău, lupul cel...". De fiecare dată venea lupul şi cei trei purceluşi observau că exista un motiv de teamă. Pentru anumite partide din românia, lupul cel rău nu este nici preşedintele, nu este nici adversarul direct ci... pragul de 5%. Cu toate acestea, conducerea acestor partide veseleşte şi joacă fără grija viitoarei confruntări: Cui e frică de pragul de 5%, de 5%, de 5 %. Cui e frică..." Ştirea politică ar fi însă astfel:
Preşedintele PC, Daniela Popa, a anunţat, vineri, la Braşov, în cadrul şedinţei Biroului Politic al partidului, că „la alegerile locale nu vom face niciun fel de alianţe, ci vom merge singuri, pentru că avem încredere în oamenii noştri”.
Totuşi, în turul doi al alegerilor locale, liderii organizaţiilor locale ale conservatorilor au libertatea de a încheia convenţii şi înţelegeri electorale cu oricine doresc, încercând astfel să negocieze posturi de viceprimari sau de vicepreşedinţi de consilii judeţene. Conservatorii şi-au desemnat, vineri, şi directorul de campanie, acesta fiind Corneliu Ciontu, precum şi strategia pentru alegerile locale, oferind libertate filialelor partidului deoarece „sunt mai aproape de oameni şi ştiu ce nevoi au aceştia pentru a veni şi cu o rezolvare a acestora”, a mai explicat preşedinta PC. Aceasta şi-a propus ca în alegerile locale să obţină un scor mai bun decât la alegerile din 2004. Daniela Popa nu este de acord ca alegerile locale să aibă loc în acelaşi timp cu cele parlamentare, deoarece, în cazul care va fi adoptată Legea votului uninominal se va crea confuzie. Lumea nu ar mai şti pentru ce şi cu cine votează, în plus votul uninominal ar fi desconsiderat din star”, a explicat şefa conservatorilor, care a mai adăugat că „noi suntem pregătiţi pentru orice situaţie – fie că au loc în acelaşi timp, fie că au loc în mai sau în septembrie”. Conservatorii au mai anunţat că în proporţie de 75% listele cu candidaţi la alegerile locale sunt completate şi că au fost desemnaţi pentru a candida oameni cu şanse reale de a fi aleşi.(Mirela LEONTE)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu