duminică, martie 16, 2008

DUMINICA I DIN POSTUL MARE (a Ortodoxiei)



EVANGHELIA DESPRE DOMNUL ATOTŞTIUTOR
ŞI OMUL FĂRĂ VICLEŞUG
Ioan 1:43-51
A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti regele lui Israel. Răspunsu-i-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

TROPAR DUMINICA ORTODOXIEI

Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerând iertare de gresalele noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea.


Pericopa apostolica:

Evrei XI, 24-26; 32-40; Evrei XII, 1-10

Evrei XI, 24-26Capitolul XI24. Prin credinta, Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon,�
25. Ci a ales mai bine sa patimeasca cu poporul lui Dumnezeu, decat sa aiba dulceata cea trecatoare a pacatului,�
26. Socotind ca batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogatie decat comorile Egiptului, fiindca se uita la rasplatire.�
32. Si ce voi mai zice? Caci timpul nu-mi va ajunge, ca sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel si de prooroci,�
33. Care prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor,�
34. Au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau s-au facut tari in razboi, au intors taberele vrajmasilor pe fuga;�
35. Unele femei si-au luat pe mortii lor inviati. Iar altii au fost chinuiti, neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere;�
36. Altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare;�
37. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti.�
38. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului.�
39. Si toti acestia, marturisiti fiind prin credinta, n-au primit fagaduinta,�
40. Pentru ca Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia fara noi desavarsirea.� Capitolul XII1. De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte.�
2. Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.�
3. Luati aminte, dar, la Cel ce a rabdat de la pacatosi, asupra Sa, o atat de mare impotrivire, ca sa nu va lasati osteniti, slabind in sufletele voastre.�
4. In lupta voastra cu pacatul, nu v-ati impotrivit inca pana la sange.�
5. Si ati uitat indemnul care va graieste ca unor fii: "Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El.�
6. Caci pe cine il iubeste Domnul il cearta, si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste".�
7. Rabdati spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?�
8. Iar daca sunteti fara de certare, de care toti au parte, atunci sunteti fii nelegitimi si nu fii adevarati.�
9. Apoi daca am avut pe parintii nostri dupa trup, care sa ne certe, si ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atat mai vartos Tatalui duhurilor, ca sa avem viata?�
10. Pentru ca ei, precum gaseau cu cale, ne pedepseau pentru putine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca sa ne impartasim de sfintenia Lui.�

Pericopa evanghelica:

Ioan I, 44-51

Ioan I, 44-51Capitolul I44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru.�
45. Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.�
46. Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino si vezi.�
47. Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug.�
48. Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: Mai inainte de a te chema Filip, te-am vazut cand erai sub smochin.�
49. Raspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti regele lui Israel.�
50. Raspuns-a Iisus si i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decat acestea vei vedea.�
51. Si i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua, de acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului.�

Icoana sfantului zilei


Viata Sfantului zilei

Viata Cuviosului Anin monahul, facatorul de minuni Viata Cuviosului Anin monahul, facatorul de minuni (16 martie)

Vietile Sfintilor pe luna martie

Cuviosul Anin a fost de neam din Calcedon, din parinti bine- credinciosi, si era mic de trup, ca Zaheu cel de demult, dar mare vas al Sfintului Duh. Din tinerete era blind si tacut la obicei si de nimeni invatindu-se spre faptele bune, el insusi se povatuia. Iar cind a ramas orfan de parinti, in al cincisprezecelea an al virstei sale, indata s-a lepadat de lume si, intrind intr-una din sfintele manastiri, a primit ingerescul chip asupra sa. Dupa aceea, dorind viata fara zgomot, s-a dus in pustia cea mai departata, unde riul Eufrat desparte Siria de Persia. Acolo, aflind pe un oarecare monah cu numele Maiuma, intr-o pestera pustniceasca, avind viata aleasa, a petrecut la dinsul si-i urma aceluia in post si in rugaciunile cele de toata noaptea.

Si atit de mult le era postul, incit, toate cele patruzeci de zile sfinte pina la Pasti nimic gustind, erau veseli la fata, ca si cum la o masa imparateasca s-ar fi ospatat totdeauna. Astfel ucenicul Anin fericitul atit de mult a sporit, incit pe staretul sau l-a intrecut; pentru ca de multe ori, afara de cele patruzeci de zile, petrecea fara hrana, ziua si noaptea rugindu-se, incit se minuna staretul de o nevointa ca aceea a lui. Apoi nici apa nu era aproape unde petreceau, pentru ca riul Eufrat era departe de pestera lor ca la cinci stadii si de acolo Anin aducea apa staretului intr-un vas mic; caci nu voia sa aiba vas mare de adus apa ca mai mult sa se osteneasca, venind adeseori la riu.

Odata, ducindu-se el dupa apa si mergind nu departe de pestera, cam o stadie, ingerul i-a turnat apa in vas si, intorcindu-se fericitul degraba, a dat-o staretului; si se minuna staretul de intoarcerea grabnica a ucenicului, pentru ca stia ca nu era acolo alta apa. Deci, cunoscind darul lui Dumnezeu la ucenicul sau, voia ca sa-l aiba invatator si staret. Dar neputind sa induplece pe Sfintul Anin, s-a dus de la dinsul, nevrind sa aiba slujba de la un placut al lui Dumnezeu ca acela, caruia insusi el ar fi dorit sa-i slujeasca. Si mergind in manastirea aceea care era la Eufrat, a spus fratilor despre Sfintul Anin. Din ceasul acela, sfintul a fost cunoscut si au inceput a merge la dinsul monahii.

Dupa plecarea staretului Maiuma, Sfintul Anin a ramas intr-acea pestera, graind intru sine: "Sint povatuit a veni aici de Dumnezeu, ca sa petrec pina la sfirsitul meu". Deci iesea de multe ori in cea mai dinauntru pustie si acolo petrecea pina la douazeci, iar alte ori pina la treizeci de zile si iarasi se intorcea la chilia sa din pestera. Si, fiindca isi omorise toate patimile trupului sau si pe trup il supusese duhului, pentru aceea i-a supus Dumnezeu lui fiarele cele salbatice ca sa-i slujeasca; si umblau dupa dinsul doi lei pretutindeni, ori unde se ducea el, dintre care unuia, tamaduindu-i o rana la picior, l-a facut sanatos. Dar nu numai animalelor, ci si oamenilor le-a fost doctor fara de plata; pentru ca Dumnezeu i-a dat darul sa tamaduiasca toate bolile si durerile oamenilor. Si a strabatut vestea despre dinsul in tara aceea si era numele lui slavit, incit veneau la dinsul nu numai barbati, ci si femei, aducind pe bolnavii lor. Iar el, cu darul lui Dumnezeu ce era intr-insul, ii tamaduia si le dadea drumul sanatosi.

Deci, incetind de a iesi in pustietate, sedea in chilie pentru oamenii cei ce veneau la dinsul. Ca pentru aceea il daruise Dumnezeu in tara aceea, ca pe un izvor de tamaduire, ca astfel cei ce mergeau la dinsul sa nu se intoarca deserti de mingiiere, neaflindu-l in chilie, ci fiecare sa-si primeasca doctoria de care avea trebuinta; unii luind tamaduire de neputintele trupesti, iar altii, de durerile sufletesti, prin cuvintele lui cele duhovnicesti.

Dar, deoarece locul acela era fara apa si era trebuinta sa aiba apa multa pentru multimea celor ce veneau la dinsul, de aceea a sapat o fintina mica sa se adune in ea apa din ploaie, care putea sa le ajunga putine zile. Odata, venind la dinsul niste oameni insetati, in timp de zaduf, a poruncit unuia din ucenicii sai - pentru ca acum avea sase frati -, sa scoata din fintina aceea apa si sa adape pe cei insetati. Ucenicul ii spuse ca nu este nici o picatura de apa, deoarece toata s-a folosit la trebuinta. Iar cuviosul, cu fata senina, a zis catre dinsul: "Nadajduiesc spre minunatul nume al Domnului ca vei gasi apa pentru potolirea setei celor ce au venit!"

Deci, ducindu-se ucenicul, a gasit fintina plina de apa pina deasupra si, cu mirare bucurindu-se si slavind pe Dumnezeu, a scos apa si a adus-o la parintele, spunind minunea ce se facuse cu rugaciunea sfintului; si apa aceea le-a ajuns la trebuinta inca multe zile. Aceasta a fost in al saptesprezecelea an al pustniciei lui. Apoi dupa o vreme, apa aceea sfirsindu-se si nevoie fiind, nu voia ca iarasi o minune ca aceea sa ceara de la Dumnezeu. Ci, smerindu-si gindul sau, a inceput singur cuviosul a aduce noaptea apa de la Eufrat, pentru trebuinta celor ce veneau la dinsul. Si in toate noptile, de seara pina dimineata se ostenea, aducind apa si avind lauda lui Dumnezeu in gura, iar in gind pomenirea cuvintelor din Evanghelia lui Hristos: Oricine va va adapa cu un pahar de apa rece in numele Meu, nu-si va pierde plata sa.

S-a intimplat intr-o zi ca nu era apa nicidecum, iar oarecare frati venisera la dinsul de la manastire pentru cercetare si erau insetati dupa drum. Atunci, luind singur vasele de adus apa, s-a dus spre riul ce era departe si indata s-a intors. Iar cei ce-l vedeau intorcindu-se indata, au socotit ca a slabit cu trupul si de aceea, neajungind pina la riu, s-a intors. Deci au alergat intru intim-pinarea lui, vrind singuri sa se duca la riu dupa apa. Iar cind au vrut sa ia de pe umarul sau vasele de apa le-au aflat grele, fiind pline cu apa, si s-au mirat foarte mult. Caci ingerul Domnului - precum si mai inainte, in vremea lui Maiuma, staretul -, a umplut vasele cu apa. Si au strigat fratii: "Slava lui Dumnezeu!" Apoi, indata din umerii sfintului parinte a izvorit apa vie si rece si au baut, veselindu-se. Iar sfintul, fiind smerit cu gindul, zicea catre dinsii: "Iertati-ma, fratilor, ca eu sint pacatos si nu pentru mine s-a daruit nevazut apa aceasta, ci pentru setea voastra cea mare, ca sa nu slabiti pina ce m-as fi intors de la riu".

Un episcop al Neocezareei, cu numele Patrichie, avind dragoste catre Sfintul Anin, il cerceta si mult il cinstea pentru viata lui cea sfinta, cum si pentru minunile care, cu darul Domnului, se faceau de dinsul. Deci l-a facut preot cu sila si, auzind ca singur cuviosul, ostenindu-se, aducea apa de la Eufrat pentru poporul care venea la dinsul, a trimis la el un catir ca sa-i aduca apa, iar sfintul sa se odihneasca dupa oboseala aceea. Dupa citeva zile, a venit la cuviosul un om sarac si neavind cu ce sa-si plateasca datoria celui ce-i daduse imprumut, se ruga de sfint sa-si faca mila si sa-i dea ceva cu care ar putea sa se rascumpere de la imprumutator. Iar cuviosul, fiind sarac cu duhul si cu lucrul si neavind nimic sa dea aceluia, i-a zis: "Ia-ti, frate, catirul acesta, vinde-l si-ti plateste datoria ta".

Luind omul acela catirul, s-a dus. Iar sfintul iarasi se ostenea singur cu aducerea apei de departe, de care lucru instiintindu-se episcopul, i-a trimis alt catir, zicindu-i: "Nu-ti dau catirul in stapinire, ci numai ca sa aduca apa, iar cind imi va trebui, il voi lua". Dupa citva timp a venit la cuviosul un om sarac, cerind mila. Iar el, neavind nimic, a dat catirul celui ce cerea. Dupa aceea a mers la dinsul episcopul in cercetare si, negasind catirul, a poruncit sa sape un put mare si, aducind dobitoace, l-a umplut cu apa adusa de la riu; ca in partile acelea uscate, in pamintul ce este acolo fara umezeala, neavind intr-insul nici un izvor de apa, se sapa puturi si se aduna apa din ploi ori din zapada, sau se umplu cu apa adusa din alta parte. Deci a umplut episcopul putul cu apa, iar pe dobitoacele sale le-a luat cu dinsul si dupa aceea, cind apa se imputina in put, iarasi trimitea episcopul catiri de adus apa si, umplind putul, iarasi ii intorcea la dinsul.

In partile Apamiei era un stilpnic cu numele Pionie, avind viata ingereasca. Iar niste locuitori dimprejur, oameni rai, au venit noaptea la manastirea lui, nadajduind ca vor gasi acolo bogatie multa. Si, sapind zidul pe dedesubt, au intrat tilhareste si toate chiliile inconjurindu-le, cautau sa afle ceva; dar, negasind nimic, s-au intors deserti. Iar unul dintre dinsii, apucind o piatra, a aruncat-o asupra acelui sfint stilpnic si l-a lovit in cap foarte tare, ranindu-l. Dupa ce s-au dus acei facatori de rele, se gindea stilpnicul acela sa se pogoare de pe stilp si sa se duca la judecator, ca sa le faca rasplatire.

Instiintindu-se de aceasta Cuviosul Anin, a chemat pe leul ce-i slujea si, dupa obicei dindu-i mincare, a zis catre dinsul: "Maninca de te satura, ca in departata cale ai sa alergi". Apoi luind o hirtie, a scris intr-insa astfel: "Cuvioase parinte, am aflat ca din cauza navalirii unor oameni, rau patimind, gindesti sa te pogori de pe stilp, vrind sa faci vremelnica judecata vrajmasilor tai. Dar inceteaza un gind ca acesta, ca sa nu te lipsesti, prin nerabdare, de rasplatirea cea vesnica intru Imparatia cereasca". Apoi a legat acea hirtie de grumazul leului si, vorbind catre dinsul ca si catre un om, l-a trimis la stilpnicul de la Apamia, poruncind fiarei sa nu vatame pe nimeni in cale.

Iar leul, alergind repede, a sosit la manastirea stilpnicului si batea in poarta cu unghiile, stricind usa. Portarul, plecindu-se pe o ferestruica si vazindu-l pe leu, a alergat la stilpnic si i-a spus ca o fiara mare sta linga poarta. Iar stilpnicul, facind rugaciune, a poruncit portarului sa deschida usa fara frica. Deci, intrind leul si apropiindu-se de stilpnic, a aruncat hirtia aceea inaintea lui. Iar el citind-o, s-a minunat de mai inainte vederea Cuviosului Anin, ca, fiind departe, i-a stiut gindul si se mira cum Dumnezeu a supus fiara sa slujeasca placutului Sau; si a incetat acel gind, aruncindu-si nadejdea sa spre Domnul.

O femeie oarecare dreptcredincioasa, avind o boala, a venit la Sfintul Anin, dorind sa se invredniceasca de tamaduire, iar din intimplare a intimpinat-o un barbar, avind o sulita in miini; acela, vrind sa fure cele ce avea, n-a gasit nimic la femeie decit putina piine ce o avea pentru cale. Deci, aprinzindu-se cu pofta pacatului, a voit sa-i faca sila. Si, infigindu-si sulita in pamint, a inceput a o sili spre desfrinare. Iar ea, tragindu-se si neputind sa scape din miinile lui, a strigat, chemind in ajutor numele cuviosului, zicind: "Sfinte Anine, ajuta-mi!" Si indata salbaticul si neimblinzitul barbar s-a facut blind si tremura.

Deci a cazut asupra lui o spaima si, vrind sa fuga, a intins mina sa-si ia sulita, dar n-a putut s-o scoata din pamint. Acest lucru vazindu-l barbarul, s-a umplut de frica mai mult, apoi s-a si indracit. Iar femeia, scapind din miinile lui, s-a dus la sfintul si i-a spus ceea ce i se intimplase. Apoi, capatind vindecare de neputinta sa, s-a dus intr-ale sale. Dupa aceea si barbarul acela a alergat la cuviosul, caindu-se de toate faptele sale cele rele. Pe acela vindecindu-l Cuviosul Anin, l-a invatat sfinta credinta si l-a invrednicit de Sfintul Botez. Apoi, dupa o vreme, l-a imbracat in ingerescul chip si s-a facut monah placut lui Dumnezeu. Iar din sulita aceea care se inradacinase in pamint, cu dumnezeiasca putere a crescut un stejar mare.

Inca multe alte minuni a mai facut acest mare placut al lui Dumnezeu: pe slabanogi i-a vindecat, diavolii din oameni i-a alungat si nenumarati bolnavi a vindecat. Si a fost tamaduitor nu numai al oamenilor, dar si al dobitoacelor. Odata, intr-o zi de zaduf, venind la dinsul popor mult, neajungind apa si toti slabind de sete, s-a rugat Sfintul Anin si indata s-a ivit un nor de ploaie in vazduh si s-a varsat deodata o ploaie mare, fara masura, incit toate girlele si vaile s-au umplut de apa. De asemenea multe a proorocit cuviosul despre cele ce aveau sa fie. A spus mai inainte despre navalirea barbarilor si, sfirsitul unora din frati vazindu-l, mai inainte ii chema pe fiecare deosebit si zicea: "Fiule, ingrijeste-te de suflet, ca ti s-a apropiat vremea".

Dupa aceea, s-a apropiat si sfirsitul lui, traind toti anii de la nasterea sa o suta si zece. Si, vazindu-si mai inainte ziua mutarii sale, a chemat turma sa cea cuvintatoare - caci adunase frati de ajuns -, si, invatindu-i mult, a aratat cu mina spre unul dintr-insii, preot mai imbunatatit, cu numele Veronichian, si a zis: "Acesta sa va fie egumen in locul meu!"

Apoi, dupa sapte zile de boala, s-a apropiat de sfirsit si, in ceasul sfirsitului sau, s-a inspaimintat si se silea sa se scoale de pe pat. Apoi, plecindu-si capul, graia: "Pace voua, stapinii mei!" Tacind putin, iarasi a zis: "Cine sinteti, stapinii mei?" Apoi iarasi a zis: "Fie voia Domnului meu! Iata, merg si eu dupa porunca Domnului". Atunci s-au infricosat toti cei ce stateau inainte si au cazut la pamint. Iar iubitorul de Dumnezeu, Veronichian, preotul cel numit egumen, a zis catre cuviosul:

"Stapine al meu, cum iti este nadejdea pentru care te-ai ostenit in toate zilele vietii tale? Spune-ne, ce ai vazut?" Grait-a sfintul: Am vazut deschis Ierusalimul cel de sus si un nor luminos iesind, din care trei barbati purtatori de lumina, venind desupra mea, mi-au zis: "Anine, Domnul te cheama. Scoala-te si mergi cu noi!" Eu i-am intrebat: "Cine sinteti voi, stapinii mei?" Ei au raspuns: "Noi sintem Moise, Aaron si Or".

Auzind acestea, fratii s-au umplut de mai mare spaima. Iar el a zis catre dinsii: "Rugati-va pentru mine, fratii mei, ca sa nu ma rusinez cind voi fi dus la Judecatorul cel infricosat!" Dupa aceea, a zis iarasi: "Primeste, Doamne, duhul meu!" Si indata s-a mutat la Domnul, in 18 zile ale lunii martie. Si l-au ingropat cu cinste, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfintul Duh, pe Unul Dumnezeu, Cel slavit de toti, in veci. Amin.

Niciun comentariu: