Vaticanul pune capăt unui capitol de istorie. Galileo Galilei (1564-1642) a fost acuzat de Inchizitie că susţine heliocentrismul. Aceasta reabilitare completă a astronomului italian are loc la aproape patru secole de la procesul împotriva lui, potrivit The Times.
Nicola Cabibbo, rectorului Academiei Pontificale de Ştiinte:
"Biserica vrea sa incheie povestea cu Galileo si sa ajunga la o solutie finala atat fata de mostenirea pe care acesta a lasat-o omenirii, cat si despre relatia dintre stiinta si credinta"
3 comentarii:
Se spune ca este mai bine mai tarziu decat niciodata. Ce mai conteaza patru secole de intarziere pentru varsta Universului ? Important ca spiritul inalt al lui Galilei isi va fi potolit in sfarsit nelinistile, acum ca ca Biserica si Academia de Stiinte si-au dat mana pentru recunoasterea teoriilor sale.
Totul e bine cand se termina cu bine.
Totul este politic.
Giordano Bruno nu a fost condamnat pentru aportul său în ştiinţă ci pentru faptul că s-a autodeclarat eretic prin tratatul de mnemonică.
La fel şi la Galilei, disputa pentru ştiinţă este o legendă. Problemele cu Inchiziţia au apărut pentru că dl. Galilei a sfidat legile religiei de pe atunci, este vorba de religia-stat, să nu uităm.
Poate că Inchiziţia tortura şi omora mulţi oameni nevinovaţi, dar aceştia nu era simpli ţărani sau negustori, aceştia era oameni importanţi, cunoscuţi întregii societăţi umane.
Cum spuneam, totul este politic, şi acuzarea şi "reconcilierea".
Nici Iisus nu a fost "aprobat" total in timpul vietii Sale...si nici chiar mai tarziu! Crestinismul si-a capatat forta sociala si politica mult mai tarziu (desi o avea demult pe cea moral-spirituala).
Probabil ca este o lege a evolutiei!
Trimiteți un comentariu