marți, martie 11, 2008

Lia Ardelean


Deputatul PC de Arad, Lia Ardelean, a făcut o declaraţie politică al cărei conţinut vi-l prezentăm integral.

Implicarea preoţilor în politică, un pas important pentru revitalizarea satului românesc

„Nihil Sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu) spune un antic proverb latinesc, al cărui mesaj a rămas din fericire intact, inclusiv în politica autohtonă. Nu numai din acest punct de vedere, decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a aproba ca preoţii să poată candida ca independenţi pentru posturile de consilieri locali este salutară şi extrem de binevenită.

În numeroasele mele deplasări în teritoriu, dar şi din discuţiile purtate pe această temă cu Prea Sfinţitul Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, am constatat că implicarea feţelor bisericeşti de la nivel local în procesul decizional administrativ este dorită de marea majoritate a electoratului, cu atât mai mult în zona rurală.

De-a lungul celor mai străvechi perioade ale istoriei românilor, Biserica şi Şcoala au fost pilonii dezvoltării satelor şi oraşelor noastre, iar la ţară preotul şi învăţătorul s-au aflat permanent între cărturarii şi factorii umani decizionali ai comunităţilor.

Revenirea Bisericii Ortodoxe Române asupra hotărârii 410/2004, care prevedea interdicţia preoţilor şi ierarhilor să facă politică, este de bun augur întrucât participarea preoţilor la deciziile şi hotărârile consiliilor locale va sprijini comunitatea, ei urmând nu numai să fie la curent cu problemele locale, dar şi să exprime părerile cetăţenilor în forurile decizionale locale.


Participarea directă a preoţilor în alegerile locale îi va responsabiliza şi pe ei, în cele din urmă, pentru a-şi pune în valoare principiile şi ideile sociale şi administrative.

Nu în ultimul rând, alegerea preoţilor în consiliile locale va conduce la intensificarea acţiunilor administraţiilor de a întocmi proiecte şi a atrage fondurile europene destinate revitalizării satelor: modernizarea infrastructurii, restaurări de biserici şi monumente vechi, etc., dar şi pentru derularea misiunilor sociale de întrajutorare specifice bisericii.

Astfel, recenta decizie a Sfântului Sinod al BOR rezolvă excluderea preoţilor din viaţa politică şi deschide noi orizonturi de dezvoltare zonei rurale, având în vedere şi influenţa sporită a unora din feţele bisericieşti în diverse domenii şi medii ale vieţii cotidiene."

Deputat PC de Arad, 11 martie 2008
Lia Ardelean

Niciun comentariu: