Vasile Puşcaş

---

Deputatul PSD de Cluj, Vasile Puşcaş a făcut o declaraţie de presă al cărei conţinut vi-l prezentăm integral.

Doamnelor şi Domnilor,

La începutul săptămânii trecute a fost lansat oficial Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, document care stă la baza finanţării proiectelor dedicate mediului rural şi agriculturii. Un moment important şi foarte aşteptat de potenţialii beneficiari ai fondurilor pentru dezvoltare rurală.

Din păcate, însă, această lansare este târzie şi va trebui însoţită de demersuri complementare din partea autorităţilor responsabile în ceea ce priveşte informarea şi consultanţa oferită celor interesaţi de accesarea acestor fonduri.

Pornind de la acest eveniment, condiderăm că este necesar să se realizeze o analiză a cauzelor care au făcut ca România să fie pe un loc codaş între statele nou aderate la UE, în privinţa gradului de absorbţie a fondurilor europene.

Un recent raport al publicaţiei britanice Financial Times conchidea că în România post-2007 „simţul direcţiei încă lipseşte”. O afirmaţie care se referă la situaţia generală a căilor şi politicilor aplicate de şi în România, inspirată şi de situaţia absorbţiei fondurilor europene destinate primilor ani post-aderare.

Deşi România a obţinut cel mai consistent pachet de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene, la nivelul ţărilor din ultimul val de extindere, în primul an după aderare nu s-a simţit dorinţa internă de a investi aceste fonduri pentru dezvoltare.

Comisia Europeană a evaluat corect situaţia noastră în 2004, a luat în calcul dificultăţile cu care ne confruntăm în plan socio-economic şi a conectat cauza României cu procesul general de dezvoltare a Uniunii Europene.

Nici partenerii comunitari, nici potenţialii beneficiari români nu au prevăzut (şi nu puteau să prevadă) la finele anului 2004, dimensiunile dezinteresului şi incompetenţei cu care actualul guvern urma să gestioneze relaţia cu Uniunea Europeană, în general, şi problema accesării fondurilor structurale, în special.

Suportul financiar comunitar a fost unul din catalizatoarele entuziasmului cu care cetăţenii români au susţinut aderarea la Uniunea Europeană. Acesta urma să asigure aportul de capital necesar realizării unor proiecte de dezvoltare în diverse domenii, iar probabilitatea accesării unor resurse financiare semnificative a determinat, în primă instanţă, îmbunătăţirea perspectivelor de rating din partea agenţiilor internaţionale de profil, dar şi îndemnul investitorilor străini de a veni în România.

Anul 2007 s-a remarcat aproape exclusiv printr-o succesiune de crize în relaţia cu instituţiile europene. Partidele politice care au alcătuit arcul guvernamental au politizat, dincolo de limitele rezonabile, agenda post-aderare şi şi-au justificat conduita prin invocarea „directivelor” europene sau a „rapoartelor” elaborate la Bruxelles.

Actele de privatizare şi unele măsuri fiscale au alimentat controverse cu forurile europene, datorită manierei în care autorităţile noastre au găsit de cuviinţă să implementeze legislaţia privitoare la concurenţă şi servicii. Piaţa internă, sectorul economic în care finanţările europene aveau o importanţă capitală, agricultura, s-au aflat la periferia preocupărilor administraţiei.

Mesajele Comisiei Europene şi ale Opoziţiei cu privire la întârzierile în operaţionalizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în domeniul sanitar-veterinar, au fost ignorate de Guvern.

La finele anului trecut, în mod penibil, Guvernul a ajuns să sărbătorească faptul că s-a evitat in extremis activarea clauzei de salvgardare pe agricultură şi, implicit, pierderea unor sume din finanţarea globală, din cauza inadvertenţelor în activitatea de inventariere şi raportare a suprafeţelor cultivate.

În 2007 România nu a atras nici un euro din fondurile pentru promovarea produselor agricole, deşi oferta de produse ecologice, extrem de căutate pe piaţa europeană este una din puţinele nişe de piaţă pentru agricultura românească. Mai mult, autorităţile române sunt responsabile pentru autoexcluderea produselor româneşti de carne de pe piaţa europeană.

În privinţa fondurilor structurale, nu am avut capacitatea de a atrage aproape nici un fel de finanţări pe parcursul anului 2007. Cele câteva milioane de euro intrate în ţară ca fonduri europene, în anul 2007, provin numai din fondurile de preaderare şi nu răspund nici pe departe necesităţilor interne, nici aşteptărilor posibililor beneficiari.

Deşi se cunoştea faptul că birocraţia europeană presupune o serie de dificultăţi obiective în accesarea finanţărilor, măsurile necesare pregătirii administrative pentru atragerea acestor fonduri s-au aflat pe ultimele locuri pe agenda guvernanţilor actuali ai României.

Dacă în cazul statelor care au aderat în anul 2004 la UE s-a reuşit depunerea de proiecte pentru sume cuprinse între 12% şi 30% din fonduri, în cazul României Guvernul a avut nevoie de primul an de după aderare, pentru a finaliza infrastructura administrativă.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost aprobat de Comisia Europeană abia la sfârşitul lui februarie 2008. Agenţiile de Dezvoltare Regională nu dovedesc, din păcate nici în prezent, eficienţă şi interes în a-i instrui pe reprezentanţii autorităţilor locale în sensul îndeplinirii unor proceduri puţin familiare acestora, iar Programul Operaţional pentru Competitivitate a fost prezentat doar în urmă cu câteva zile.

Deşi avem nevoie vitală de resurse financiare, ne aflăm pe ultimul loc între statele recent integrate în Uniunea Europeană în privinţa accesării de fonduri, în primul an după aderare.

În ultimele luni, s-au putut depune o serie de proiecte pentru programul de Mediu şi pentru cel de Dezvoltare Regională, aflate în faza de operare. În privinţa Transportului, ne aflăm într-o fază incipientă şi este firesc să estimăm, cu scepticism, suprafeţele de autostradă în centimetri pe cap de locuitor.

Acelaşi management dezastruos este utilizat şi în privinţa familiarizării potenţialilor beneficiari cu procedurile necesare obţinerii finanţărilor de la bugetul comunitar.

Efectele unei astfel de politici se fac deja simţite la nivelul societăţii româneşti. Entuziasmul pentru aderare a scăzut considerabil, iar un studiu publicat recent subliniază faptul că majoritatea agricultorilor nu mai sunt aşa de interesaţi de fondurile europene, din cauza neîncrederii şi dificultăţilor de ordin administrativ cu care se confruntă.

Dezamăgirea opiniei publice este firească, dat fiind faptul că, în 2007, România a fost practic contributor net la bugetul european, cu o prestaţie de peste 1 miliard de euro. O situaţie de altfel paradoxală, de care administraţia românească se fereşte să pomenească.

Dar costurile acesteia au apărut, iar cei care le plătesc sunt cetăţenii României. Fenomenul se reflectă, de altfel şi în statisticile europene, care arată că în ţara noastră trăiesc cei mai săraci europeni (Eurostat). În loc să învăţăm din practicile bune şi greşite ale foştilor „patru săraci”, am creat noi înşine o altă specificitate europeană, anume menţinerea societăţii româneşti în sărăcie.

Stimaţi colegi,

Responsabilitatea pentru erorile manageriale în procesul de integrare europeană revine în primul rând guvernului, iar alegătorii l-ar fi sancţionat de câte ori ar fi avut prilejul.

Ea aparţine însă şi legislativului, care a dat votul de încredere unei puteri prea puţin interesate în modernizarea ţării, care este pe cale de a rata unul din proiectele naţionale cele mai importante ale acestui început de mileniu.

De aceea, solicităm Guvernului să prezinte în Parlament un raport asupra stadiului în care se află operarea programelor de dezvoltare convenite cu Comisia Europeană şi care este estimarea factuală privind utilizarea celor peste 30 miliarde de euro, alocaţi României prin cadrul financiar european pentru anii 2007-2013.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Vasile Puşcaş,
Deputat PSD Circumscripţia 13 Cluj