marți, martie 11, 2008

Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”


Ministerul Economiei şi Finanţelor a lansat, luni, Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, singurul program operaţional, care vizează cu preponderenţă companiile private, în special IMM-urile, acestea având posibilitatea să beneficieze de până la aproximativ 90% din fonduri.
Implementarea programului va fi susţinută, în perioada 2007 – 2013, cu peste trei miliarde de euro (3,011 miliarde euro), din care contribuţia Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de aproximativ 85% (2,554 miliarde euro), restul fiind acoperit din bugetul de stat şi din bugetele locale.
Suma alocată apelurilor de proiecte pentru primul trimestru al acestui an este de 158,5 milioane euro, din totalul de circa 786 milioane euro disponibile ca şi finanţare nerambursabilă pentru întregul an 2008.
Obiectivul acestui program este creşterea, până în 2015, a productivităţii companiilor româneşti, cu o medie anuală de circa 5,5%, în scopul reducerii decalajelor faţă de productivitatea medie din Uniunea Europeană.
Axele prioritare sunt crearea unui sistem inovativ şi eco-eficient de producţie, creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, cercetarea - dezvoltarea tehnologică şi inovarea pentru competitivitate, precum şi îmbunăţirea managementului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Implementarea lor vizează creşterea productivităţii companiilor româneşti pentru ca acestea să atingă, până în 2015, un nivel de aproximativ 55% din media UE.
In continuare prezentam, pe scurt, PROGRAMULUI OPERAŢIONAL SECTORIAL “CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE
DESCRIEREA PROGRAMULUI OPERAŢIONAL SECTORIAL “CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE”
AXA PRIORITARĂ 1
DENUMIRE: “Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie”
OBIECTIVUL PROGRAMULUI: Creşterea competitivităţii IMM – urilor, inclusiv prin crearea de noi unităţi de producţie. Excepţie face delocalizarea unei capacităţi de producţie din alt stat membru UE.
COORDONATORI: Direcţia Generală pentru Gestionarea Fondurilor Comunitare, Organismul intermediar pentru IMM-uri din cadrul Ministerului pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale
ALOCARE FINANCIARĂ: 1,079 miliarde euro
PERIOADA: 2007 – 2013
CO-FINANŢARE UE: 928,651 milioane euro, reprezentând 86% din alocarea financiara
CO-FINANŢARE NAŢIONALĂ (buget de stat / local): 151,175 milioane euro, reprezentând 14% din alocarea financiara
Valoarea maximă a finanţării este de 1,5 milioane euro, fiecare IMM putând beneficia de o alocare financiară nerambursabilă de până la 70% din cuantumul investiţiei.
AXA PRIORITARĂ 2
DENUMIRE: “Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare”
OBIECTIVUL PROGRAMULUI: Creşterea capacităţii de cercetare prin dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare, în scopul ridicării nivelului de competitivitate ştiinţifică pe plan internaţional.
COORDONATORI: Direcţia Generală Organismul intermediar pentru cercetare, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică
ALOCARE FINANCIARĂ: 646,259 milioane euro
CO-FINANŢARE UE: 536,395 milioane euro, reprezentând 83% din alocarea financiara
CO-FINANŢARE NAŢIONALĂ (buget de stat / local): 109,864 milioane euro, reprezentând 17% din alocarea financiara
Beneficiarii pot fi instituţiile de învăţământ superior şi structuri ale acestora (inclusiv spitale clinice şi universitare), precum şi start-up-urile şi spin-off-urile*, valoarea asistenţei financiare nerambursabile putând ajunge până la 18,5 milioane euro pe proiect.
AXA PRIORITARĂ 3
DENUMIRE: “Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”
OBIECTIVUL PROGRAMULUI: Creşterea utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor prin susţinerea conectării la broadband, precum şi prin consolidarea infrastructurii, în special în zonele de eşec ale pieţei – zone rurale şi mici urbane dezavantajate din punct de vedere al accesului la mijloacele moderne de comunicaţii.
COORDONATOR: Organismul intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei
ALOCARE FINANCIARĂ: 469,435 milioane euro
CO-FINANŢARE UE: 383,170 milioane euro, reprezentând 81,62% din alocarea financiara
CO-FINANŢARE NAŢIONALĂ (buget de stat / local): 86,265 milioane euro, reprezentând 18,38% din alocarea financiara
Beneficiarii pot fi atât autorităţile administraţiei publice locale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, cât şi IMM-urile şi ONG-urile.
AXA PRIORITARĂ 4
DENUMIRE: “Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice”
OBIECTIVUL PROGRAMULUI: Sprijinirea investiţiilor companiilor industriale în instalaţii şi echipamente pentru reducerea consumului de energie, finanţarea realizării de noi capacităţi de generare electricitate prin valorificarea resurselor regenerabile etc.
COORDONATOR: Direcţia Generală de Politică Energetică - Organismul intermediar pentru energie din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor
ALOCARE FINANCIARĂ: 725,540 milioane euro
PERIOADA: 2007 – 2013
CO-FINANŢARE UE: 638,475 milioane de euro, reprezentând 88% din alocarea financiara
CO-FINANŢARE NAŢIONALĂ (buget de stat / local): 87,064 milioane de euro, reprezentând 12% din alocarea financiara
Beneficiarii pot fi companiile mari, IMM-urile, autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile pentru dezvoltare intercomunitară, precum şi operatorii de transport în domeniul gazelor naturale şi energiei electrice.
AXA PRIORITARĂ 5
DENUMIRE: “Asistenţa Tehnică”
ALOCARE FINANCIARĂ: 90,040 milioane euro
PERIOADA: 2007 – 2013
CO-FINANŢARE UE: 67,530 milioane de euro, reprezentând 75% din alocarea financiara
CO-FINANŢARE NAŢIONALĂ (buget de stat / local): 22,510 milioane de euro, reprezentând 25% din alocarea financiara
* Start-up-urile sunt întreprinderi inovative cu o vechime de maximum trei ani, care implementează rezultatele obţinute din activităţi de cercetare. Spin-off-urile sunt companii nou-create de grupuri de cercetare din instituţii publice de profil sau universităţi, pentru a produce şi comercializa propriile rezultate din cercetare-dezvoltare.

Niciun comentariu: