duminică, martie 09, 2008

Surpriză cu baron local


Fostul lider al PSD Gorj, Nicolae Mischie, este noul preşedinte al organizaţiei PNG Gorj, în urma unei propuneri pe care, sâmbătă, preşedintele PNG Gigi Becali i-a făcut-o fostului lider social-democrat care susţine că încă nu a venit vremea să se retragă.
Mischie a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX că sâmbătă după-amiază, a a avut o întâlnire la un hotel din Târgu Jiu cu preşedintele PNG Gigi Becali, venit la Târgu Jiu pentru a asista la partida de fotbal dintre Pandurii şi Steaua. În urma acestei întâlniri, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a fost întrebat dacă doreşte să reintre în politică, pe o funcţie importantă, răspunsul său fiind afirmativ.
"Au venit doi domni la mine acasă care mi-au comunicat că domnul preşedinte George Becali doreşte să se întâlnească cu mine. Am mers la hotelul unde se desfăşura o şedinţă a Biroului Politic al filialei şi acolo domnul Vili Pasăre, preşedintele de până acum al organizaţiei, şi-a anunţat colegii că cedează funcţia de conducere pentru mine. Numai un om excepţional făcea aşa ceva. Desigur că eu doream să mă întorc la partidul creat de mine în Gorj, dar dacă ei mi-au întors spatele în condiţiile în care pe unii i-am luat de pe stradă şi i-am făcut oameni, normal că am acceptat propunerea făcută", afirmă Mischie.
Fostul lider al PSD Gorj afirmă că a acceptat postul de preşedinte al filialei şi pentru că a rămas impresionat de "colectivul de oameni foarte serioşi din conducerea organizaţiei", Mischie menţionând că a fost foarte bine primit la PNG.
Acesta urmează să susţină luni dimineaţa o conferinţă de presă pentru a oferi mai multe amănunte despre revenirea sa în politică, Mischie dând asigurări că "încă nu a venit vremea" să se retragă.
"Pentru mine e clar că se apropie apusul cariere politice, dar nu mă retrag până nu pregătesc noua generaţie de politicieni. Trebuie să văd la cine rămâne portdrapelul luptei politice pentru generaţiile viitoare", a menţionat Mischie.
Reintrarea lui Mischie în politică se produce în contextul în care PNG Gorj a obţinut la alegerile europarlamentare 8 la sută din voturi, filiala neavând un preşedinte ales în ultimii ani. Ultimul dintre aceştia, Vili Pasăre, este primar în comuna Dragoteşti şi este judecat de mai mult de un an pentru luare de mită. El a fost denunţat de o femeie de afaceri, colegă de partid la acea vreme, că i-ar fi pretins bani pentru a-i autoriza depozitele de fier vechi pe care aceasta le avea în localitatea condusă de acesta. Pasăre a fost reţinut în octombrie 2006 după ce a fost prins în flagrant luând un plic în care se aflau 3000 de lei de la Titina Pitropu, procesul fiind aproape de o sentinţă la Tribunalul Gorj.
Nicolae Mischie are şi el pe rol mai multe procese, printre care şi unul de corupţie, în care a primit o sentinţă nedefinitivă de patru ani de închisoare şi plata a 450.000 de lei daune către un afacerist care l-a denunţat în 2004.
Mischie a fost condamnat definitiv şi la un an de închisoare cu suspendare pentru contrabandă cu arme, după ce în 1997, şi-a adus o armă în ţară şi nu a declarat-o la vamă.
Acesta mai este judecat în prezent la diferite instanţe din ţară pentru acuzaţii de abuz în serviciu, presupusele ilegalităţi fiind săvârşite în perioada în care a condus Consiliul Judeţean Gorj.
Mischie a fost în fruntea PSD Gorj şi a Consiliului Judeţean Gorj între 1996 şi 2004.
Soţia sa, Sanda Mischie, este şi în prezent consilier municipal PSD la Târgu Jiu, recenta declaraţie de avere dată publicităţii de aceasta arătând că veniturile familiei s-au diminuat în ultimul an.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ce sa zic? Bine ca l-au luat. De ce sa avem numai noi falitii nostrii?