marți, martie 25, 2008

Vanghelie şi Iliescu, în BPN


Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, au avut, luni, în BPN, câteva schimburi de replici, Vanghelie acuzându-l pe Iliescu că nu ar fi de stânga, iar acesta spunându-i primarului Sectorului 5 că ar trebui să coboare cu picioarele pe pământ.
Marian Vanghelie l-a atacat, luni, în şedinţa BPN, pe preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, căruia i-a reproşat că nu este de stânga, au relatat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Acestea au arătat că Vanghelie a ridicat în discuţie subiectul legat de candidatura la Primăria Bucureştiului, disputată de el şi de Sorin Oprescu, şi a insistat ca punctul de vedere al organizaţiei din Capitală să fie respectat.
Vanghelie a spus că Oprescu nu ar fi un candidat bun pentru partid. nu doar pentru că nu are sprijinul PSD Bucureşti, ci şi din cauza modului său de lucru şi de "comportament".
"Eu v-am respectat foarte mult, dar cred că s-a depăşit vremea ca să nu se ţină cont de punctul de vedere al organizaţiei. Spuneţi că sunteţi un om de stânga, dar eu nu cred că sunteţi un om de stânga", i-a spus Vanghelie lui Iliescu, potrivit surselor citate.
Acestea au mai arătat că preşedintele de onoare al PSD ar fi replicat: "Cum îşi permite el să spună că eu nu sunt un om de stânga, când eu m-am bătut toată viaţa mea pentru principii?".
"Spre binele tău, ar fi bine să cobori cu picioarele pe pământ", i-a mai spus preşedintele de onoare al PSD lui Vanghelie.
În cursul discuţiei din BPN, Vanghelie l-a mai atacat o dată pe Iliescu, făcând referire la unele afirmaţii ale preşedintelui de onoare al PSD cu privire la necesitatea ca partidul să atragă votul intelectualilor şi să desemneze candidaţi capabili să aibă succes la această categorie electorală.
"Nu mai vorbiţi despre intelectuali, că dumneavoastră veţi candida pe o circumscripţie uninominală şi nu veţi lua nici un vot de la intelectuali", i-a spus Vanghelie lui Iliescu, potrivit aceloraşi surse.
De asemenea, Vanghelie a respins, fără a face referiri nominale, punctele de vedere formulate de unii vicepreşedinţi, potrivit cărora o candidatură a lui la Primăria Capitalei ar aduce deservicii electorale partidului, la nivel naţional.

La ce sunt buni consilierii fostului premier al Marii Britanii?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Fara sa vrea si sa stie Vanghelie a spus adevarul. I.I. este stangist si nu de stanga.Un fel de copil neterminat al comunismului.