joi, martie 13, 2008

Vizita de stat a preşedintelui României, Traian Băsescu, în Regatul Suediei


Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit marţi, 11 martie a.c., în prima zi a vizitei de stat în Regatul Suediei, cu Majestatea Sa Regele Carl XVI Gustaf. De asemenea, şeful statului a avut întrevederi cu primul ministru suedez, Fredrik Reinfeldt, şi cu preşedintele Parlamentului suedez, Per Westerberg.

Şeful statului şi premierul suedez au avut un schimb de opinii privind chestiuni de pe agenda internaţională, cu precădere cele care vor constitui subiectul discuţiilor la Consiliul European de primăvară de la Bruxelles, din perioada 13-14 martie a.c..

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut acordarea unei perspective europene clare Republicii Moldova, precum şi nevoia unei atenţii sporite din partea Uniunii Europene pentru parcursul european al Serbiei.

Şeful statului a subliniat deschiderea României faţă de investitorii suedezi, acentuând câteva din avantajele pe care România le deţine, precum forţa de muncă foarte bine calificată şi accesul uşor către terţe pieţe.

Preşedintele României a accentuat, în acelaţi timp, importanţa concretizării politicii energetice europene, menţionând, între altele, că proiectul Nabucco este singurul care se bucură de sprijin la nivelul Uniunii Europene.

În cadrul convorbirilor cu Preşedintele Parlamentului, preşedintele Traian Băsescu a subliniat importanţa colaborării interparlamentare şi a apreciat că înfiinţarea, anul trecut, a Grupului parlamentar de prietenie Suedia-România, ar putea avea un rol în exercitarea noilor atribuţii de control parlamentar stabilite de Tratatul de la Lisabona.

În acelaşi timp, şeful statului a susţinut importanţa pe care România o acordă dezvoltării Republicii Moldova în raport cu Uniunea Europeană, subliniind asistenţa pentru dezvoltare acordată de Suedia – cea mai semnificativă dintre statele Uniunii Europene – la avansarea procesului democratic în această ţară.

În cursul serii de marţi, preşedintele Traian Băsescu şi doamna Maria Băsescu au participat la dineul de gală oferit de către Majestăţile Lor Regele şi Regina.

În a doua zi a vizitei de stat în Regatul Suediei, Preşedintele României s-a întâlnit cu preşedinţii unor importante companii suedeze şi a participat, împreună cu Majestatea Sa Regele Carl XVI Gustaf, la deschiderea Forumului economic româno-suedez.

Cu această ocazie, preşedintele Traian Băsescu a subliniat evoluţia economică pozitivă a României, caracterizată printr-o rată înaltă de creştere economică. Şeful statului a prezentat o serie de priorităţi de dezvoltare a României, precum infrastructura, protecţia mediului, agricultura şi educaţia – domenii pentru care vor fi alocate fonduri de la Uniunea Europeană. În acest context, Preşedintele României a reiterat invitaţia adresată companiilor suedeze de a investi în ţara noastră.

În continuarea programului vizitei de stat, preşedintele Traian Băsescu şi Majestatea Sa Regele Carl XVI Gustaf au vizitat sediul companiei suedeze de stat Vattenfall AB – companie care activează în domeniul energetic şi al protecţiei mediului.

Niciun comentariu: