marți, martie 25, 2008
Arta de a eşua, Adomniţei, Silaghi, Bolojan şi Marius Stan
Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, ministrul IMM-urilor, Ovidiu Silaghi, fostul secretar general al Guvernului Ilie Bolojan şi preşedintele echipei de fotbal Oţelul Galaţi, Marius Stan, vor candida la alegerile locale din partea PNL, a declarat, luni, Bogdan Olteanu.
"Domnul Marius Stan a decis să-şi asume o candidatură alături de liberali (la Primăria Galaţi - n.r.). Domnia sa este membru al PNL şi a început deja să se prezinte şi să fie destul de convingător la nivelul Galaţiului. Este un manager de succes şi este apreciat în Galaţi, atât în ce priveşte performanţa sa la clubul de fotbal, cât şi în ce priveşte relaţia sa cu cel mai important angajator din Galaţi, compania Sidex", a afirmat Olteanu.
Olteanu a declarat că validarea candidaţilor s-a făcut de către Delegaţia Permanentă, fără "războaie" sau "scandal", cum a fost la celelalte partide importante, menţionând că au fost stabilite mai bine două treimi dintre candidaţi, urmând ca luni conducerea PNL să-i stabilească pe candidaţii din acele judeţe unde nu au fost finalizate sondajele de opinie.
El a precizat că pentru Primăria din Arad va candida Tiberiu Decani, viceprimarul municipiului, la Primăria Piteşti - Anca Barbu, Primăria Bacău - Romeo Stavarache, Primăria Oradea - Ilie Bolojan, Primăria Brăila - actualul primar Constantin Sever Cibu, Primăria Buzău - Cristian Romanescu, Primăria Reşiţa - actualul primar Liviu Spătaru, Primăria Călăraşi - actualul primar Nicolae Dragu, Primăria Constanţa - Victor Manea, Primăria Târgovişte - viceprimarul Silviu Tănase, Primăria Craiova - Ion Groza, Primăria Galaţi - Marius Stan, Primăria Giurgiu - actualul primar Lucian Iliescu, Primăria Târgu Jiu - Dorin Taşcău, Primăria Deva - actualul primar Mircea Muntean, Primăria Slobozia - viceprimarul Victoria Didiţă, Primăria Iaşi - Cristian Adomniţei, Primăria Baia Mare - Cristian Anghel, Primăria Drobeta Turnu Severin - Constantin Săceanu, Primăria Târgu Mureş - Marius Ichim, Primăria Piatra Neamţ - Mihai Lăcătuşu, Primăria Slatina - Marian Taifas, Primăria Ploieşti - deputatul Graţiela Gavrilescu, Primăria Satu Mare - Adrian Ştef, Primăria Zalău - actualul primar Radu Căpâlnaşiu, Primăria Suceava - Angela Zarojanu, Primăria Alexandria - Constantin Cula, Primăria Tulcea - Dumitru Lascu, Primăria Râmnicu Vâlcea - Bogdan Pistol, Primăria Focşani - Romeo Postelnicu.
Coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a menţionat că Delegaţia Permanentă a stabilit şi jumătate dintre candidaţii pentru consiliile judeţene, adăugând că procesul va fi finalizat săptămâna următoare.
Potrivit lui Bogdan Olteanu, în judeţul Alba va candida la preşedinţia CJ Nicolae Popa, Arad - Cristian Staja, Bihor - Radu Ţârle, Botoşani - deputatul Liviu Câmpanu, Caraş-Severin - secterarul de stat Horia Irimia, Călăraşi - actualul preşedinte al CJ Răducu Filipescu, Constanţa - deputatul Gheorghe Dragomir, Dolj - senatorul Mario Ovidiu Oprea, Giurgiu - Dumintru Dăianu, Hunedoara - Mircea Moloţ, Ialomiţa - Gheorghe Petre, Mehedinţi - Liviu Mazilu, Satu Mare - ministrul Ovidiu Silaghi, Suceava - senatorul Tiberiu Prodan, Teleorman - Ilie Bălan, Tulcea - Octavian Popa, Vâlcea - depuatul Emilian Frâncu, Vrancea - deputatul Nini Săpunaru.
Am citit pe repede înainte listele dar am şi văzut trei sau patru nume controversate. Cum e să pui candidat un om care este "suspectat" ani la rând de ziare. Ceea ce îmi place că mulţi dintre candidaţi sunt foarte hotărâţi şi extrem de optimişti. De exemplu:
Nini Săpunaru, preşedintele organizaţiei Vrancea a Partidului Naţional Liberal (PNL) este convins că la alegerile locale din acest an formaţiunea pe care o conduce va obţine un scor foarte bun, transmite corespondentul AMOS News. Deputatul de Vrancea este încrezător în faptul că anul acesta aproximativ 25 de primării din judeţ vor fi conduse de primari liberali. În acest moment, în Vrancea sunt 15 primari liberali.
„Sunt oameni care vin din tot spectrul politic şi vor să candideze pentru PNL. Obţinerea majorităţii în Vrancea ar reprezenta un moment istoric pentru PNL“, a declarat Nini Săpunaru.
Acesta a mai adăugat faptul că echipa pe care o conduce va trebui să se gândească foarte bine la modul în care va aborda campania electorală în acest an, astfel încât PNL să câştige alegerile în Vrancea.
Ce pot să spun, succese nebănuite... ceea ce bănuiesc eu, chiar sper să nu se întâmple.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Acelasi ca si cu un post inainte
Trimiteți un comentariu