marți, martie 18, 2008

Pentru legea cu privire la asociaţii şi fundaţii exită o cerere de reexaminare


Preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut astăzi, Parlamentului României, în temeiul articolului 77 alineatul 2 din Constituţia României, reexaminarea Legii privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.Redăm textul integral:
"Cererea de reexaminare se referă la art. 1 al Legii, care modifică artcolului 7 alin. (3) din Constituţia României, în sensul interzicerii utilizării „în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local”.
Preşedintele României consideră că această prevedere intră în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 40, 45 şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. (g), privind libertatea de asociere. Totodată, şeful statului arată că această prevedere aduce atingeri şi art. 11 din Convenţia Europeană Drepturilor Omului – ,,1. Orice persoană are dreptul la […] libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii […]. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat” – la care România este parte din anul 1994.
Preşedintele Traian Băsescu relevă că o formă apropiată cu cea introdusă prin art. 1 din legea transmisă spre promulgare a fost anterior reglementată prin O.G. nr. 37/2003, care, la art. 6 lit. (d), stipulează că „este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiilor a unor sintagme sau cuvinte specifice autorităţilor şi instituţiilor publice ori unor profesii liberale sau altor activităţi cu reglementări proprii”.
Şeful statului atrage atenţia că Parlamentul României a respins prin lege O.G. nr. 37/2003, şi din 2003 până în prezent nu a intervenit vreun element nou care să determine Parlamentul să-şi schimbe poziţia. Mai mult, arată Preşedintele, „prin nota de fundamentare a prezentei Legi transmise la promulgare nu s-a invocat vreun astfel de element nou, care să impună vreo modificare de acest gen, în raport cu situaţia anterioară”.
În baza argumentelor menţionate, preşedintele Traian Băsescu opinează că modificările aduse prin Lege „nu sunt clare şi neechivoce”, întrucât lasă la aprecierea unui funcţionar de a aprecia, „în mod arbitrar”, dacă denumirea unei organizaţii private poate fi confundată cu aceea a unei instituţii publice.
Şeful statului aminteşte că, în Legea nr. 26/1990 cu modificările şi completările ulterioare, privind registrul comerţului, există o prevedere clară, la art. 39 alin. (2) şi (3), care stabileşte cuvintele/sintagmele care sunt interzise la înscrierea denumirii unei societăţi comerciale şi care sunt cele permise cu acordul Secretariatului General al Guvernului. „O astfel de prevedere ar putea fi preluată şi pentru asociaţii/fundaţii care se vor înfiinţa pe viitor, evitându-se astfel eventuale litigii în instanţele româneşti sau europene”, apreciază Preşedintele.
Referitor la modificarea de la punctul II al Legii trimise spre promulgare, privind art. 9 alin. (1), preşedintele Traian Băsescu consideră că aceasta este „excesivă”, eliminând termenul de „cel mult o săptămână” pentru remedierea neregularităţilor constatate, ceea ce duce la situaţii în care instanţa poate prelungi o pronunţare asupra legalităţii şi înfiinţării unei asociaţii – „modificare inutilă, în contextul funcţionalităţii sistemului aferent dreptului la asociere”, atrage atenţia şeful statului.
Cererea de reexaminare se referă, de asemenea, la punctul III al Legii, considerat de Preşedintele României „inoportun”, prin obligaţia de a efectua modificarea denumirii asociaţiilor şi fundaţiilor deja existente, în termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a Legii. „Asociaţiile şi fundaţiile care există şi care sunt parte a societăţii civile româneşti, prin această modificare, vor avea de suferit, în sensul că se vor crea confuzii, iar posibila redenumire nu ar mai avea acelaşi impact şi efect prin acţiunile pe care le desfăşoară”, relevă şeful statului. Preşedintele Traian Băsescu semnalează, de asemenea, „situaţia ca unele organizaţii neguvernamentale să fie dizolvate la cererea autorităţilor”, menţionând, totodată, că „se încalcă principiul neretroactivităţii legii”, prin obligaţia schimbării denumirii deja aprobate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în baza unei legi în vigoare la data respectivă".

Niciun comentariu: