vineri, martie 14, 2008

Zalăul, pe lângă alcool


Celebrul Teatru Balşoi din Moscova va fi prezent, în 5 aprilie, în urbea de la poalele Meseşului, la Zalău, în cel mai vizionat spectacol de balet din toate timpurile "Lacul Lebedelor", transmite corespondentul AMOS News.
Evenimentul, probabil unicat pentru mulţi dintre locuitorii Sălajului, va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău sâmbătă 5 aprilie, începând cu orele 20.00.
Spectacolul de balet în patru acte "Lacul lebedelor", de Piotr Ilici Ceaikovski, va avea în distribuţie nu mai puţin de 57 de persoane.
"Lacul lebedelor" este una dintre compoziţiile muzicale celebre pentru balet ale lui Ceaikovski şi cel mai vizionat spectacol de balet din toate timpurile, având ca sursă de inspiraţie o veche legendă rusă, în care este înfăţişată povestea zbuciumată de iubire dintre prinţul Siegfried şi frumoasa Odette, transformată printr-o vrajă în lebădă.
Libretul baletului, în patru acte, a fost scris de către Vladimir Bergicev şi V. Ghelser.
Coregrafia şi regia spectacolului susţinut la Zalău este semnată de M. Petipa şi L. Ivanov, iar preţul unui bilet de intrare este 100 de lei, în timp ce elevii şi studenţii vor achita 75 lei.

UDMR Sălaj va marca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni (15 martie) prin organizarea unor manifestări în toate oraşele sălăjene şi în localităţile rurale unde maghiarii deţin marea majoritate, transmite corespondentul AMOS News.
Manifestările vor începe încă de azi, vineri 14 martie, cu slujbe religioase şi depuneri de coroane de flori la monumentele personalităţilor maghiare.
Sâmbătă, 15 martie, evenimentele vor continua cu un spectacol la Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău şi cu depuneri de jerbe la monumentele reprezentative pentru cultura maghiară, în special la statuia baronului "Wesselenyi Miklos", din centrul municipiului Zalău.
Tot sâmbătă vor avea loc slujbe religioase la Bisericile Reformate din Zalău şi Crasna, cea mai mare comună care are populaţie predominant maghiară.
La aceste festivităţi au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi ai celorlalte partide politice, ai Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, ai Consiliului Judeţean Sălaj, primari şi directori ai instituţiilor publice din judeţ, precum şi Cseke Attila, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.
Trebuie precizat faptul că în Sălaj populaţia de etnie maghiară deţine circa 22,6% din totalul populaţiei judeţului.

Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, a fost exclus din rândurile membrilor PD-L Sălaj (el ocupând funcţia de preşedinte al PD Zalău), iar candidatul acestei formaţiuni politice pentru funcţia de primar a fost nominalizat viceprimarul Dorel Labo, care a trecut de la PNL la PD-L Sălaj, transmite corespondentul AMOS News.
Biroul Permanent Judeţean al PD-L Sălaj şi Biroul Permanent Local Zalău al PD-L au hotărât, ieri, în unamitate, excluderea din partid a primarului Radu Căpîlnaşiu după ce acesta a fost anunţat drept candidat al PNL pentru Primăria Zalău.
Pentru că nu a mai primit susţinerea partidului din care făcea parte, actualul primar Radu Căpîlnaşiu şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat susţinut însă de filiala Sălaj a PNL, după ce cu câteva zile înainte, fără ştirea sa, şeful PD-L Sălaj, Viorel Stanca l-a nominalizat, pentru candidatura la Primăria Zalău, pe viceprimarul Dorel Labo, ales pe listele PNL şi preşedinte al PNL Zalău.
Cei doi edili ai Zalăului, primarul Radu Căpîlnaşiu şi viceprimarul Dorel Labo, au mai fost contracandidaţi şi la alegerile locale din vara anului 2004, iar rezultatele s-au lăsat cu ceva scântei şi cu renumărarea voturilor.
Atunci, Căpîlnaşiu, ca membru al PD, a intrat în turul al doilea de pe locul II, la doar 12 voturi diferenţă faţă de Dorel Labo, care era candidatul PNL.
Şi în acest an, este clar că între cei doi se va da o luptă aprigă şi datorită faptului că viitorul candidat al PSD Sălaj (care ar avea şanse să intre în turul II) încă nu a fost nominalizat.(Iulian DUMA)

Niciun comentariu: