miercuri, mai 07, 2008

Consideraţii venite de la PSD Covasna


Preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, consideră că, în contextul alegerilor locale, alternativa pe care o oferă Partidul Civic Maghiar (PCM) electoratului maghiar la UDMR este de salutat, dar crede că schimbările nu pot apărea din moment ce, atât UDMR cât şi PCM au aceeaşi ofertă electorală- autonomia teritorială, transmite corespondentul AMOS News.
Subliniind că judeţul Covasna este printre cele mai slab dezvoltate din ţară şi amintind de declaraţiile liderului UDMR Covasna, Albert Almos, totodată şi primar de Sfântu Gheorghe, prin care s-a arătat că politica UDMR din ultimii ani a fost una de „închidere” a judeţului pentru păstrarea componenţei etnice majoritar maghiare, Horia Grama este de părere că acest tip de politică trebuie să fie înlocuit de o politică de conciliere, care să ducă în cele din urmă la creşterea nivelului de trai. „La numai 35 de kilometri depărtare se află Braşovul, unde este o cu totul altă lume. Personl mă simt frustrat de situaţia din Covasna, unde se bate apa-n piuă cu diziderate de Ev Mediu precum autonomia teritorială”, a declarat mirecuri Horia Grama, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit preşedintelui PSD Covasna, Parchetul ar trebui să se autosesizeze de folosirea constantă a termenului „autonomie teritorială”, neprevăzut în nicio lege a Statului Român şi nici în Constituţie, precum şi în legătură cu pancartele şi panourile ce fac trimitere la acest deziderat. În opinia lui Horia Grama, în condiţiile în care oricum se va ajunge la o tot mai mare autonomie administrativă, cererile liderilor formaţiunilor politice maghiare, privind autonomia teritorială nu au niciun suport, decât în condiţiile în care aceştia plănuiesc înfiinţarea unui „stat în stat”, cu instituţii şi funcţii proprii, pe un sistem de tip feudalist.
Preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, consideră o dovadă de înţelepciune a partidelor româneşti constituirea Alianţei Româneşti pentru Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, Primăria şi Consiliul local (CL) Sfântu Gheorghe, precum şi pentru alte câteva localităţi din judeţul Covasna, transmite corespondentul AMOS News.
Horia Grama a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că PSD a făcut probabil cea mai mare concesie dintre toate partidele care au intrat în Alianţa Româneacă, deoarece este partidul cu cele mai bune rezultate la alegerile din 2004 în judeţul Covasna şi totuşi a ales să meargă pe liste comune cu partide mai mici.
Horia Grama a menţionat că Alianţa Românească nu s-a constituit împotriva maghiarilor ci pentru a răspunde electoratului român exasperat de politica UDMR din ultimii 18 ani, care a ignorat şi marginalizat constant comunitatea românească din judeţ. Potrivit lui Grama, UDMR a exclus în ultimii patru ani, când s-a aflat la guvernare, românii de la nivelurile decizionale şi deşi atunci când PSD s-a aflat la guvernare a considerat normală şi reprezentarea maghiarilor, aceştia din urmă nu au fost convinşi că acelaşi tratament ar trebui aplicat românilor. Horia Grama şi-a exprimat convingerea că, odată cu formarea Alianţei, românii (şi maghiarii cu vederi mai largi) vor ieşi la vot în luna iunie, deoarece conştientizează nevoia de a avea o reprezentativitate mai ridicată la nivel local şi judeţean.
Image:Actual Covasna county CoA.png
„Cred că acesta este cel mai bun moment pentru ca românii să iasă la vot, pentru a ne obţine drepturile legitime de care am fost vitregiţi în ultimul timp”, a explicat Grama. Preşedintele PSD a declarat că obiectivele Alianţei sunt, dincolo de obţinerea a câte opt locuri în CJ Covasna şi opt în CL Sfântu Gheorghe, obţinerea unor posturi de conducere la nivelul CJ şi CL Sfântu Gheorghe, cum ar fi un vicepreşedinte şi un viceprimar, astfel încât comunitatea românească să fie bine ancorată în actul administrativ decizional. Alianţa Românească s-a format în luna aprilie, prima oară pentru Primăria Sfântu Gheorghe iar apoi pentru CJ Covasna, fiind compusă din filialele covăsnene ale PSD, PD-L, PNL, PRM, PC, PNG şi PAS. Hotărârea partidelor româneşti din judeţul Covasna de a elabora liste comune la alegerile locale din acest an a fost luată pentru o mai bună reprezentare a românilor la nivel de Sfântu Gheorghe şi judeţ Covasna, în condiţiile în care 2008 este primul an electoral ce va împărţi voturile majorităţii maghiare între UDMR şi Partidul Civic Maghiar (PCM) şi deci va oferi românilor şanse de a obţine mai multe locuri în Consiliul local Sfântu Gheorghe şi respectiv CJ Covasna. (Monica RIZEA)
http://ro.altermedia.info/images/panoul-la-intrare-in-jud-covasna.jpg

Niciun comentariu: