vineri, mai 16, 2008

Geoană: Tăriceanu s-a specializat în tăieri de panglici unde nu are niciun merit



Geoană: Tăriceanu s-a specializat în tăieri de panglici unde nu are niciun merit (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a criticat, vineri, la Piteşti, vizita premierului Tăriceanu la inaugurarea Fabricii de cutii de viteză aparţinând concernului Dacia Renault, el declarând că "guvernul Tăriceanu şi premierul însuşi s-au specializat în tăieri de panglici unde nu au niciun merit". Preşedintele PSD, Mircea Geoană, se află la Piteşti pentru susţinerea candidaţilor social democraţi din Argeş la funcţiile de primari, consilieri judeţeni şi consilieri locali. "La Fabrica de cutii de viteză, ca şi la vizita făcută la centura Piteştiului, domnul Tăriceanu a venit la inaugurări, arogându-şi merite. Centura Piteştiului a fost realizată şi finanţată integral pe vremea noastră, iar prezenţa sa la Mioveni a dus la politizarea evenimentului de la Dacia şi este de neacceptat pentru că Dacia a luat o decizie strategică, profesională şi tehinico-adiministrativă care nu are nimic comun cu guvernul. Nu are nicio legătură Guvernul cu această investiţie, nu a avut nicio contribuţie, a fost o decizie de oportunitate pe care acest mare concern a făcut-o. Ideea e că unde există o inaugurare, hop şi domnul Tăriceanu şi guvernul şi miniştrii domnului Tăriceanu. Nu înţeleg de ce guvernul Tăriceanu şi premierul însuşi s-au specializat în tăieri de panglici, acolo unde nu au niciun fel de contribuţie", a declarat Mircea Geoană, referindu-se la faptul că premierul Călin Popescu-Tăriceanu a fost prezent, marţi, la inaugurarea de către Renault, pe platforma industrială Dacia de la Mioveni (judeţul Argeş), a unei uzine de cutii de viteze. În opinia liderului PSD "ei (membrii Guvernului, n.r.) nu se pot lăuda cu aproape nimic din ce înseamnă investiţii şi atragere de investiţii străine".

Niciun comentariu: