La Palatul Victoria s-au desfăşurat, în perioada 6–7 mai, lucrările celei de a doua Întâlniri a Comitetului de Management a Reţelei Europene privind Includerea Socială şi Comunităţile de Romi, informează un comunicat de presă al Executivului, remis AMOS News.

La propunerea FSG şi a AM POS – DRU din Spania, această reţea europeană a fost înfiinţată la Sevilia în ianuarie 2008 şi este compusă din reprezentanţi a 12 guverne ale statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Scopul este promovarea utilizării Fondurilor Europene Structurale, prin schimbul de bune practici, în vederea îmbunătăţirii implementării politicilor publice privind includerea socială a romilor în cadrul Uniunii Europene.
Un exemplu de succes al acestei reţele europene, subliniat în timpul acestei reuniuni, a fost proiectul strategic trans-naţional "Împreună pe piaţa muncii", finanţat de către Fondul Social European. Proiectul care prezintă o experienţă de bună practică implementată deja în Spania în domeniul includerii sociale a romilor, urmează a fi implementat anul acesta de către ANR în parteneriat cu FSG din Spania. În cadrul reuniunii de la Bucureşti, participanţii au stabilit structura organizaţională a reţelei europene şi mecanismele de funcţionare, numele reţelei "EUROMA", precum şi atribuţiile celor 3 grupuri de lucru din domeniul Educaţiei, Ocupare şi Includere Socială. Grupul de Lucru privind Includerea Socială a Romilor va funcţiona sub coordonarea României prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Romi. Totodată, au fost discutate metodele de colectare a datelor şi selectarea bunelor practici în implementarea de politice publice privind îmbunătăţirea situaţiei romilor cu finanţare de la Fondurile Structurale ale Uniunii Europene.






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu