luni, mai 12, 2008

Primarul din Sângeorgiu de Mureş a muncit abuz iv


Primarul din Sângeorgiu de Mureş, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu (Imagine: Mediafax Foto)
Primarul comunei mureşene Sângeorgiu de Mureş, Vizi Iosif, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi în formă continuată, şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în legătură cu retrocedări de terenuri. În rechizitoriu, procurorii anticorupţie susţin că perioada martie 2003 – august 2004, în calitate de primar, Vizi a emis patru dispoziţii, retrocedând unor persoane fizice din comună un teren de aproape 59.000 de metri pătraţi, teren aflat în proprietatea publică a statului român şi în administrarea Staţiunii de Cercetare, Dezvoltare şi Creştere a Bovinelor Sângeorgiu de Mureş, alături de construcţiile anexe, şi acestea aflate în domeniul public sau privat al statului. El ar fi încălcat astfel prevederile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. "În plus, inculpatul a emis dispoziţiile respective în condiţiile în care, la data de 12 iunie 2007, o parte din clădirile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Staţiunii de Cercetare, Dezvoltare şi Creştere a Bovinelor Sângeorgiu de Mureş, fuseseră adjudecate prin licitaţie publică de către şase firme private din judeţul Mureş, prin aceasta cauzând o vătămare intereselor legale ale acestor societăţi comerciale şi un prejudiciu de 329.148 de euro", se arată într-un comunicat al DNA. Conform sursei citate, respectivele clădiri fuseseră vândute în cadrul unei proceduri de executare silită organizată de Administraţia Finanţelor Publice Târgu Mureş. Imediat după retrocedare, persoana beneficiară a vândut terenul respectiv unei alte persoane fizice, la un preţ subevaluat. În cauză, Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş s-a constituit parte civilă cu suma de 2,8 milioane de euro, reprezentând valoarea terenului retrocedat şi a unei părţi din clădiri. În vederea recuperării prejudiciului, s-a dispus sechestru asigurătoriu asupra unui imobil care îi aparţine primarului, se mai arată în comunicat.
Dosarul întocmit de Serviciul Teritorial Mureş al DNA va ajunge pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş.

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, Vizi Iosif, este revoltat de faptul că massmedia "dă din gură" fără să se gândească. "Până acum eu aveam indemnizaţie lunară de 10.900.000, dar pentru că nu mi se recunoştea vechimea am deschis proces, l-am câştigat şi am primit banii retroactiv, ajungând la suma de 13.700.000 lei lunar. Acum ni s-au dat banii ăştia şi bine a făcut guvernul, pentru că nu e normal ca un primar de comună să aibă salariul mai mic decât directorul de şcoală, al cărui salariu ajunge la 16 milioane, sau mai mic decât profesorii sau şeful de post. Mereu ni se spune că suntem demnitari. Eu cunosc semnificaţia termenului demnitate, care implică drepturi şi obligaţii. Ni se dau acum 3 milioane în plus la salar şi lumea explodează la aflarea sumei totale, dar nu se gândeşte nimeni că la bani mulţi şi impozitele sunt mari. Nu e vorba, că eu nu pentru bani lucrez. Aş face treaba asta şi pe gratis, pentru că îmi iubesc comuna. Dar dacă tot sunt plătit pentru asta, măcar să mă simt bine, să mă simt demnitar", încheie discuţia, pe un ton glumeţ, primarul Vizi. (http://www.ziaruldemures.ro/fullnews.php?ID=3627)

Niciun comentariu: