vineri, mai 23, 2008

UDMR nu consideră corectă intervenţia partidelor politice din Ungaria în campania pentru alegerile locale din România


UDMR nu consideră corect amestecul partidelor politice din Ungaria în campania pentru alegerile locale din România - a declarat preşedintele UDMR, Béla Markó, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Budapesta, conform unui comunicat de presă al Uniunii, remis AMOS News.
The image “http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/28/B%C3%A9la_Mark%C3%B3.jpg/225px-B%C3%A9la_Mark%C3%B3.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Preşedintele Uniunii a precizat în declaraţia sa că pentru maghiarimea din România, miza alegerilor de la 1 iunie este foarte mare, fiind foarte necesară în continuare o atitudine de unitate şi solidaritate deoarece dezbinarea poate conduce la pierderea unor funcţii importante pentru maghiarime, în administraţiile publice locale şi judeţene. Aici preşedintele a amintit exemplul judeţului Mureş, unde împotriva candidatului UDMR Edit Emőke Lokodi, considerat cu cele mai mari şanse de reuşită, Partidul Civic Maghiar şi-a lansat propriul candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, în persoana lui András Tőkés.
The image “http://www.kozpont.ro/images/pub/89/980.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.The image “http://www.punctul.ro/images/pub/120/4316.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Béla Markó a arătat că există un pericol real pentru repetarea situaţiei de acum patru ani, când pentru câştigarea funcţiei de primar al municipiului Târgu Mureş, candidatului UDMR i-au lipsit doar 170 de voturi, în schimb candidatul independent maghiar a "luat" în total doar 700 de voturi, iar de atunci Uniunea nu a mai reuşit să obţină funcţia de conducere a administraţiei locale Târgu Mureş, se mai arată în comunicatul de presă.

Cu ocazia conferinţei de presă susţinute împreună cu preşedintele executiv Hunor Kelemen, preşedintele UDMR a explicat că Uniunea nu a cerut niciuneia dintre partidele politice din Ungaria susţinerea în desfăşurarea acestei campanii electorale, motiv pentru care consideră regretabil şi dezaprobator faptul că FIDESZ prin sprijinul acordat Partidului Civic Maghiar, încearcă să intervină în derularea campaniei pentru alegerile locale. "Este importantă pentru noi opinia politicienilor, a intelectualilor din Ungaria privind situaţia maghiarimii din Transilvania, dar noi suntem cei care trebuie să decidem şi nu alţii în privinţa chestiunilor care ne privesc, deoarece este vorba de viaţa noastră, de responsabilitatea noastră, iar consecinţele acesteia tot noi va trebui să le suportăm", a concluzionat liderul Uniunii, adăugând că acest lucru este valabil mai ales în cazul alegerilor locale, întrucât, în opinia sa, este cu totul neobişnuit ca "persoane venite din alte părţi să ne spună de exemplu cine să ocupe funcţia de primar în Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc sau Salonta. În Transilvania trăiesc comunităţi de oameni majori, care trebuie lăsaţi să decidă singuri, fiind responsabilitatea lor, pe cine vor alege la conducerea administraţiilor locale şi judeţene", a precizat liderul Uniunii. Preşedintele UDMR consideră că formaţiunea pe care o conduce are baza morală pentru o astfel de solicitare din partea partidelor din Ungaria, întrucăt Uniunea însăşi a respectat întotdeauna cu stricteţe acest principiu. "Nici măcar conducerea UDMR nu s-a amestecat în desemnarea candidaţilor la primării şi consilii locale, acest lucru fiind decis în mod direct de către comunitatea maghiară, în mare parte prin intermediul organizării prealegerilor la care au participat peste 150 de mii de oameni", a mai adăugat preşedintele UDMR.

Niciun comentariu: