George Topârceanu s-a născut pe 21 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topârceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena“, amândoi din părţile Sibiului. A urmat şcoala primară la Bucureşti (1893-1895) şi la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii săi s-au stabilesc o vreme, apoi liceul la Bucureşti (Liceul „Matei Basarab“ şi „Sf. Sava“) (1898 -1906). A debutat în revista umoristică „Belgia Orientului“ (1904), colaborând şi la alte reviste: „Duminica“, revista „Spiruharetul“, „Revista noastră“, „Revista ilustrată“. Înscris la Facultatea de drept (1906), a părăsit-o pentru Litere, fără a termina studiile. A ocupat diverse funcţii mărunte, a colaborat la „Sămănătorul“, „Neamul românesc literar“, „Ramuri“, apoi s-a apropiat de cercul „Vieţii româneşti“, unde şi-a început colaborarea, în 1909, cu parodia „Răspunsul micilor funcţionari“ (replică la Caleidoscopul lui A. Mirea). Apropiat de Garabet Ibrăileanu (cu care a întreţinut o interesantă corespondenţă), s-a stabilit la Iaşi (1911), intrând în redacţia „Vieţii româneşti“. Împreună cu M. Sevastos a scos revista „Teatrul“ (1912-1913). Mobilizat, a participat la campania din Bulgaria, apoi la Primul Război Mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916) şi rămânând în captivitate până în 1918. Experienţa celor două campanii şi a prizonieratului va fi evocată în proza sa. A debutat editorial cu două volume: „Balade vesele“ şi „Parodii originale“ (1916). Întors la Iaşi, a redactat împreună cu Mihail Sadoveanu revista „Însemnări literare“, până la reapariţia „Vieţii româneşti“(1920), al cărei prim-redactor va fi. Volumele sale („Balade vesele şi triste“, „Migdale amare“, „Scrisori fără adresă“, „Pirin -Planina“) se bucură de un enorm succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care a obţinut şi Premiul Naţional (1926). În anul 1934 a început, în „Revista fundaţiilor regale“, publicarea romanului satiric „Minunile Sfîntului Sisoe“ (neterminat). A fost ales membru corespondent al Academiei (1936). Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de un umor parodic, autoironie şi uşoară melancolie, Topârceanu este o voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda „modernistă“, el a cultivat cu fantezie tradiţii mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel, stăpân pe o tehnică rafinată a versificaţiei. A murit la Iaşi, în data de 7 mai 1937. (pr. Paul LEHACI)
Mai multe poezii puteţi găsi pe 
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu