vineri, mai 09, 2008

ZIUA EUROPEI


SEMNIFICATIA ZILEI DE 9 MAI
Asist. drd. Mihaela Augustina Dumitrascu
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti Lucrarea va prezenta în mod succint istoricul zilei de 9 mai si, de asemenea, va evidentia rolul important pe care l-a avut unul dintre parintii fondatori ai Europei (Jean Monnet) în crearea sistemului european de integrare.
Pentru început, însa, câteva cuvinte despre contextul european postbelic. Asa cum se stie, sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lasat în urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material, framântata de puternice crize politice si divizata, prin “cortina de fier”, în doua mari blocuri: Est si Vest. Apare, în acest context, un puternic curent înspre o politica internationala care sa fie capabila sa opreasca o a treia conflagratie mondiala si sa consolideze Europa din punct de vedere economic (în fata S.U.A. si a U.R.S.S.). Sunt create, asadar, dupa razboi o serie de organizatii internationale, dintre la nivel universal si regional-european, organizatii având caracter politic, militar sau economic.
Într-un moment complicat din primavara anului 1950, si anume: începerea Razboiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Frantei, îi este încredintata de catre omologii sai din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii o misiune foarte importanta: crearea unui plan care sa duca la reintegrarea Germaniei Federale în concertul european.
Desi 5 ani trecusera de la sfârsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, reconcilierea între fostii inamici parea înca foarte departe. Problema cruciala cu care se confrunta Europa era aceea de a evita greselile trecutului si de a pune bazele pentru o pace durabila între natiuni care fusesera multa vreme în conflict. Solutia la aceasta problema era ca relatia dintre Franta si Germania sa cunoasca un nou început; daca s-ar fi putut crea legaturi strânse între cele doua state, atunci celorlalte tari libere din Europa li s-ar fi dat un impuls catre un destin împreuna. Dar cum se putea realiza acest lucru?
Pentru a gasi o solutie, Robert Schuman recurge la geniul inventiv al unui om necunoscut înca marelui public, dar cu o experienta exceptionala, acumulata în urma unei îndelungate cariere internationale - Jean Monnet. Fara a fi avut vreodata un mandat politic, el detinea reputatia de a fi pragmatic, preocupat de gasirea celor mai eficiente solutii. Era, deci, omul cel mai potrivit sa dupa la îndeplinire o asemenea misiune.
În continuare, vor precizate câteva elemente esentiale ale continutului ideii propuse de Monnet si argumentele aduse în favoarea acesteia. Jean Monnet a ajuns la concluzia ca era iluzoriu sa încerce crearea dintr-o data a unui edificiu institutional complet supranational fara a întâmpina o rezistenta puternica din partea statelor recent iesite din razboi. În opinia sa, pentru a reusi, trebuia ca obiectivele propuse în cadrul cooperarii între statele europene sa fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact psihologic si sa instituie un mecanism de decizie care sa primeasca, apoi, în mod gradual noi competente. Motivatia acestei initiative a fost urmatoarea: era putin probabil sa i se impuna Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, însa, pe de alta parte, a o lasa complet independenta era considerata o amenintare potentiala la adresa pacii; astfel, singura solutie era aceea a integrarii Germaniei (din punct de vedere politic si economic) într-o comunitate europeana puternic structurata.
Practic, proiectul a fost rodul unui complot. Jean Monnet si colaboratorii sai au redactat în ultimele zile ale lui aprilie 1950 o nota de câteva pagini ce continea expunerea de motive si dispozitivul unei propuneri care avea sa bulverseze toate schemele diplomatiei clasice. Departe de a recurge la traditionalele consultari cu serviciile ministeriale competente, Jean Monnet si-a înconjurat proiectul de cea mai mare discretie pentru a evita posibilele obiectii sau contrapropuneri care ar fi modificat esenta ideii sale.
Învaluit în cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul surprizei, proiectul este finalizat în a 9-a sa varianta pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet este acceptata fara rezerve de Robert Schuman si, în timp ce acesta din urma prezenta planul în dimineata zilei de 9 mai colegilor sai de guvern, un emisar secret îl înmâna personal cancelarului german Konrad Adenauer, a carui reactie a fost, de asemenea, entuziasta. Astfel, la ora 4.00, în dupa-amiaza aceleiasi zile, proiectul este facut public sub numele de Declaratia sau Planul Schuman.
Propunerea concreta viza plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei autoritati supreme comune, independente, în cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene.
Analizând Planul, observam ca el a abordat într-o maniera noua, de un pragmatism prudent, problema constructiei europene si a impus principiul supranationalismului. Metoda propusa, si anume calea comunitara de integrare, acorda prioritate integrarii sectoriale si celei economice, în detrimentul celei globale si, respectiv, politice. A fost, deci, abandonata schema traditionala a cooperarii economice între state, propunându-se o formula noua, numita „integrare”, în care statele transfera unele competente proprii în domenii bine delimitate catre o noua entitate supranationala, creata prin vointa lor suverana.
Totodata, acest moment istoric al prezentarii ideii unei comunitati de interese pasnice ofera premisele unei cooperari între vechi inamici, trecând peste resentimentele razboiului si poverile trecutului. Originalitatea ideii lui Monnet consta în unirea oamenilor si a natiunilor prin propunerea unui obiectiv comun în care sa îsi (re)gaseasca si sa vada interesele si sa uite diferentele sau divergentele. Se declanseaza, astfel, un proces cu totul nou în relatiile internationale – de exercitare în comun a suveranitatii, în anumite domenii. Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune economica a lumii – un edificiu ridicat treptat, a carui activitate a evoluat în timp.
Revenind la Monnet, trebuie spus ca el a urmarit întotdeauna unitatea europeana Monnet nu a cautat sa fie un erou; în schimb, istoria îi recunoaste un rol fundamental în transformarea pacifista a raporturilor intereuropene. El este daca nu parintele Europei, cel putin primus inter pares dintre parintii Europei contemporane. Un profesor francez spunea: „Monnet un erou? În nici un caz! Prefer imaginea unui Monnet – om al marilor începuturi.” Si, într-adevar, totul a început în acea zi de mai când a fost realizata prima initiativa în directia crearii a ceea ce astazi poarte numele de „Uniune Europeana”. Este motivul pentru care, la Summit-ul liderilor europeni organizat la Milano în 1986, s-a decis aniversarea zilei 9 mai ca „Zi a Europei”. De atunci, aceasta zi este destinata festivitatilor si evenimentelor ce subliniaza cooperarea între popoarele Europei.
„Pentru a întelege Europa trebuie sa fii geniu sau francez”, spunea secretarul de stat american Madeleine Albright (1998) si putem afirma ca cel putin o data în istoria UE acest lucru chiar a fost adevarat. Uniunea Europeana si continuatorii sai, re-modelatori ai Europei Occidentale pentru cel putin jumatate de secol au fost marcati în mare masura de viziunea unui om care, întâmplator, a fost si geniu si francez - Jean Monnet. Comparând Europa de astazi cu aceea care era acum mai bine de 50 de ani nu trebuie sa fi geniu si nici francez pentru a constata faptul ca UE reprezinta un succes postbelic politic deosebit, fiind, însa, în acelasi timp, un proces în continua evolutie.
Viziunea lui Jean Monnet asupra Europei si a problemelor ei a influentat profund întreaga generatie de oameni de stat care i-a urmat si a schimbat în bine istoria. Acum, cei care l-au ascultat trebuie sa reflecteze asupra celor auzite si sa construiasca pe ceea ce a realizat Jean Monnet, caci a sosit momentul în care procesul integrarii europene necesita regândirea sa pentru a merge mai departe; însusi Jean Monnet recunostea limitele inovatiei sale, spunând ca sistemul de integrare va functiona pâna când de la simpla uniune economica se va dori trecerea la o uniune politica; la acest moment va trebui inventat din nou un sistem original adecvat constructiei europene. Din aceasta perspectiva trebuie amintit faptul ca la Conventia de la Bruxelles privind viitorul Europei exact acest aspect este discutat, lucrarile Conventiei aflându-se în momentul finalizarii unui proiect de Tratat constitutional al UE, care sa ofere acesteia o noua dimensiune. Daca Europa ca atare exista de secole, elementele care au unit-o, în absenta regulilor si a institutiilor, au fost, în trecut, insuficiente pentru a preveni tragedia celor doua razboaie mondiale. Daca la început obiectivul esential, imediat era acela al cooperarii pasnice dintre statele europene, astazi ambitia este diferita: constructia unei Europe care respecta libertatea si identitatea tuturor popoarelor ce o compun; numai prin unirea popoarelor sale, Europe îsi va putea controla destinul si dezvolta un rol pozitiv în lume. UE este în slujba cetatenilor sai; pastrându-si propriile valori, traditii si propria limba, cetatenii europeni ar trebui sa se simta în largul lor în ceea ce putem numi „casa europeana”.
Lumea de astazi, într-o continua si rapida evolutie, are nevoie de Europa. UE este dovada vie a ceea ce pacea, stabilitatea si prosperitatea pot aduce unui continent altadata macinat de razboaie. Modelul european arata lumii ca o uniune mereu mai strânsa a popoarelor este posibila în masura în care se bazeaza pe valori si obiective comune. Si nu în ultimul rând, trebuie, de asemenea, sa ne amintim de ideea care a însotit permanent demersul lui Monnet: „Noi nu coalizam state, ci unim oameni!”. (http://www.europeana.ro)
The image “http://upload.moldova.org/politicom/2006/mai/ziua_europei.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
The image “http://www.prefecturabraila.ro/integrare/ziuaUE.JPG” cannot be displayed, because it contains errors.
The image “http://www.e-scoala.ro/euro/9mai.gif” cannot be displayed, because it contains errors.

Un comentariu:

pescarusul argintiu spunea...

"LA MULTI ANI !" de ZIUA EUROPEI :)