Apocalipsa din spatele panoului publicitar

---

Criza economica din 2008 sau spectacolul ultimilor oameni

de Claude Karnoouh

Miopia in istorie se dezvaluie cand este confruntata cu prezentul (Remo Guidieri, intr-o corespondenta privata din 15 octombrie 2008)

Criza economica aparuta in august 2007 si care explodeaza la inceputul toamnei lui 2008, in mod treptat criza financiara si, in prezent, industriala, traduce doua momente ale aceleiasi disfunctii si, spre surpriza generala, reaparitia unei refulari, chiar a unei cenzurari, de catre toate guvernele occidentale liberale, de cel putin un sfert de secol, a economiei politice keynesiene.

Evident, originea aparenta a acestei crize este rezultatul unei actiuni absolut legale, cauzate de dereglarea generalizata a comertului cu bani in Statele Unite, dar pe fata imorala, acele subprimes (imprumuturi cu mari riscuri).

Despre ce era vorba? Trebuia sa imprumuti bani, fara alta garantie decat o ipoteca imobiliara, unor oameni cu venituri mici si fragile. Rezultatul este simplu, mai intai o supraindatorare periculoasa, apoi, foarte repede, pauperizarea, mai ales daca piata muncii slabeste, in sfarsit, evacuarile si intoarcerea la marea precaritate a celor fara adapost.

La inceput modelul reproduce politica profitului "cu orice pret" impusa de catre tarile bogate tarilor recent decolonizate: indatorirea maxima pentru imprumut de capitaluri cu dobanzi variabile, pentru ultimele, si renta perpetua finantata de interese, pentru primele. Bancherii din Statele Unite transpusesera acest model de inlantuire a statelor la indatoriri si in economia domestica a familiilor foarte modeste doritoare (si de ce sa le blamam) sa acceada la proprietatea imobiliara. Dar, pentru acest fapt, trebuia sa se impuna puterii politice o dereglare generala a accesului la credit in cadrul unei teorii-propaganda promovand intelepciunea infailibila a mainii invizibile a pietei libere a capitalului. Atata timp cat cresterea economica se autoalimenta fara excese notabile, fondata pe cererea de locuinte in crestere constanta si pe constructia de locuinte noi mereu mai numeroase, se constata o crestere vertiginoasa a pretului la imobile. De aceea afacerea parea foarte promitatoare, o sursa de venituri grase ascendente, fara limite. Imprumuturile erau garantate de ipoteci asupra locuintelor ale caror preturi cresteau zilnic, ceea ce permite bancilor sa propuna mereu noi credite persoanelor deja serios indatorate, dar beneficiind de o protectie financiara "sigura", data de faptul ca "bunul" lor imobiliar crestea in valoare adaugata.

Dupa vreo zece ani, supraproductia de locuinte noi si inceputul unei cresteri a somajului persoanelor supraindatorate, acum incapabile sa-si plateasca cheltuielile lunare (neprezentand decat dobanzile variabile fata de capital), au constituit firul de nisip care a blocat o masina aparent foarte bine unsa. Totul s-ar fi putut rezolva atat de usor, numai ca bunurile obtinute prin creditare in caz de neplata isi pierdeau din ce in ce mai mult valoarea si, foarte rapid, vanzarea lor nu acoperea nici capitalul ramas de rambursat imprumuturile ramanand neplatite si bunurile imobiliare din ce in ce mai putin rentabile, de atunci capitalul imprumutat nu mai reprezenta decat bani fictivi sau, mai exact, capitaluri cu orizont virtual zero.

Totusi, disfunctia s-ar fi putut opri aici, generand o grava criza a imprumutului ipotecar cantonat in Statele Unite, incat guvernul ar fi putut-o jugula, cum procedase recent in cazul falimentelor caselor de schimb din Florida sau din California

Dar se intampla asta fara a tine seama de logica profitului crescuta la extrema ei limita de globalizarea accelerata a pietelor

Pentru a-si asigura beneficii mult mai mari, cele doua institutii americane specializate in imprumuturi ipotecare, Fanny Mae si Freddie Mac, dar si multe banci au "titrizat" (au transformat creantele in titluri negociabile, n.t.) aceste imprumuturi, cu sponsorizarea de fapt a statului american, intensificata dupa 2001 de politica hiperdeflationista a presedintelui Fed-ului, Alan Greenspan, care permite refinantari in cascada cu dobanzi exagerat de mici. Nu numai imprumuturile au fost "titrizate", dar intermediarii financiari le-au desfacut, sfaramitat, redecupat pentru a compune titluri in care fractiunile se gaseau ascunse in spatele altor valori aparent mai putin volatile, ansamblul continand diverse tipuri de fonduri cu riscuri garantate de casele de asigurare (de exemplu AIG, astazi nationalizata), de evaluarile inalt pozitive ale agentiilor de rating, dependente de bancile insesi si in absenta unui control serios din partea agentiei federale a pietelor, aparent nevigilenta ori bulversata de succesul initial al acestor fonduri. Atunci sosi momentul cand debitorii nu au mai putut sa-si plateasca rata lunara si, simultan, bunul lor imobiliar obtinut isi pierdu intreaga valoare, aceste fonduri incetara sa-si remunereze detinatorii, care, fara venituri, incepura sa revanda in masa aceste titluri, antrenand pierderi de lichiditati in institutiile emitente sau intermediare la scara comertului planetar, dar in special in Statele Unite, in Germania, Belgia, Olanda si Luxemburg, adica in centrul imperiului economic mondial. Urmarea, o inlantuire de cauze si de efecte care pare acum a fi bine cunoscuta, exceptand poate un aspect cardinal, cu generozitate disimulat, enorma speculatie la baisse provocata si de banci, si de fondurile de investitie, incat sa recupereze, chiar in pierdere, importante lichiditati in maniera expectativa si, la momentul oportun, sa utilizeze o noua supraconcentrare a puterii economice, ale carei premise se ghicesc astazi (cf. "Big-bangul bancilor", in La Tribune, nr. 4.018, de miercuri, 15 oct. 2008; Financial Times de joi, 16 oct. 2008). Se vorbeste despre o concentrare privind institutiile de credit, holdingurile, diversele fonduri de investitie care, maine, cu ajutorul Statelor, va accentua mai mult puterea monopolista a institutiilor financiare. Presupun ca unii au remarcat ca nimeni nu propune aplicarea legilor antitrust. Asa ca nu este exagerat de a vedea in aceasta masiva speculatie la baisse o strategie reala a monopolizarii puterii financiare in devenire, o noua lupta la cutite in marele stil al concurentei capitaliste: There will be blood! Da, va sangera intreaga lume, indeosebi cei care nu inteleg nimic si nu sunt deloc responsabili, micii salariati, muncitorii, functionarii.

Totusi, ceea ce trebuie sa-l preocupe pe ganditorul critic, odata ce este fixat decorul si sunt distribuiti principalii actori ai crizei, este subita basculare a cantaretilor si practicienilor liberalismului integral, punerea in loc a unui Keynesianism niciodata observat inainte.

Astfel, spre marea mea surpriza, am auzit un responsabil cunoscut pentru marea sa intransigenta liberala si dereglementara laudand la un post de radio francez, consacrat informarii, virtutile interventiei statului in economie si acelea ale capitalismului social! Nu mi-am crezut urechilor. Chiar am crezut ca visez cu ochii deschisi! De aceea ar trebui din nou, cu buna-credinta, sa recunoastem adevarul remarcei enuntate cu aproape un secol si jumatate in urma de catre Marx: la intrebarea ce inseamna capitalismul, raspunsul sau a fost simplu, limpede si just: "Capitalismul inseamna privatizarea profiturilor si socializarea pierderilor". Niciodata formula n-a sunat la fel de corect ca in modul in care guvernele europene si nord-americane incearca sa rezolve actuala criza. Astfel titlul articolului lui Frdric Lordon publicat in Le monde diplomatique (oct. 2005, Paris) descrie perfect realitatea: "Ziua cand Wall Street a devenit socialist". Nu se poate spune mai bine pentru a demonstra vasta escrocherie a liberalismului economic, ai carui martori cotidieni suntem, escrocherie care, la urma urmelor, depaseste de departe "marele targ de vechituri al Estului", pe care l-am descris nu demult impreuna cu colegul Bruno Drwski (conform Claude Karnoouh si Bruno Drwski, Marele targ de vechituri si puterea cleptocratiei, Le Temps des Cerises, Aubervilliers, 2005). Planul de salvare a economiei conceput de guvernele europene din zona euro pune in joc 1.700 miliarde de euro din banul public pentru a recapitaliza bancile, pentru a garanta imprumuturile interbancare si pentru o noua fluidizare a creditului; aproape echivalentul PIB-ului Frantei! Cu mai putin de o luna, aceleasi guverne inca laudau virtutile pietei cel mai liberale cu cea mai mica interventie a statului; cu mai putin de o luna aceleasi guverne declarau goale casieriile pentru a lansa planuri de urgenta contra extinderii saraciei; pentru a salva partial casele de asigurari sociale si cele de asigurare a somajului etc. Deci nu existau bani pentru institutiile sociale de intrajutorare, de sanatate, pentru a contracara somajul generat de politici industriale dirijate prin singura revenire la investitia cea mai rapid posibila, exercitand enorme presiuni asupra salariilor, asupra cresterii productivitatii si orelor suplimentare, asupra legislatiei generale a lucrului de week-end si asupra amenintarilor de delocalizari pentru intreprinderi ai caror salariati s-ar arata refractari si neascultatori

Cum s-a ajuns aici de vreme ce toti expertii, toti specialistii, toti domnii "stiu totul" nu puteau sa laude oriunde si oricand bilanturile magnifice ale imprumuturilor bancare, ale institutiilor financiare, ale fondurilor de investitie, ale "imprumuturilor cu risc inalt" (subprimes)? In mod evident exista munca inversunata a hybris-ului efectelor tehnicii asupra schimbarilor bursiere la scara planetara, electronica si ordinatoarele inlesnind simultaneitatea schimbarilor bursiere in timp real douazeci si patru de ore din douazeci si patru intre toate bursele lumii spre toate bursele lumii.

Exista in aceeasi masura radicalizarea cupiditatii generate de actuala dinamica fara limite, enormele sume de bani castigate (salarii, prime si pachete de actiuni pentru conducatorii de intreprinderi, sume sfidand castigurile salariatilor din orice tara) de o mica parte a marilor administratori de intreprinderi.

Daca puterea orbeste si puterea absoluta orbeste in mod absolut, atunci pietele mondiale dereglate de mainile afaceristilor escroci, operatiile bursiere asupra fondurilor de credit fara nicio baza materiala (fara cel putin suportul raportului munca/productie/profit al capitalismului industrial, pe scurt al raportului dintre valoarea de schimb/valoarea de consum), primele uriase acordate conducatorilor (capitalismul managementului), specialistilor in previziuni economice si brokerilor, o mana cereasca financiara care curge in valuri mari fara limita etica, toate aceste fenomene, incarnare a hybris-ului capitalismului celui de-al treilea tip, conduc la pierderea simtului realitatii si, simultan, la orbire.

Astfel, precum femeile din serai in preajma destramarii Imperiului Otoman, toti acesti inalti responsabili de banci si institutii financiare, toti creatorii de modele matematice de prognoza, toti brokerii, ansamblul agentilor hybris-ului tehno-finantei au pierdut orice contact cu banala realitate cotidiana a majoritatii cetatenilor.

Dupa obiceiul lor, printre creatorii de film americani gasim avertizari despre afacerile mafiote ale bursei intr-un film excelent, Wall Street, mai tarziu despre adevaratul capitalism, salbatic, intr-o adevarata capodopera, There will be blood. Sub imperiul salariilor si primelor, fara nici un raport cu munca reala a actorilor economici, al experientei majoritatii care suporta tensiuni extrem de dure la nivelul salariilor, acesti oameni ai finantei, o mica minoritate reprezentand circa 5% din populatia mondiala, au pierdut din vedere faptul ca, potrivit cu functia lor economica, si ei apartin societatii in sanul careia ar fi trebuit sa lucreze la ameliorarea bunei guvernari dupa vechea formula a teologiei politice si a filozofiei politice idealiste (Jean de Salisbury, Sfantul Thomas dAquino, Marsilius di Padova, Locke, Hume, Adam Smith, Rousseau si Kant). Totusi, din moment ce esenta capitalismului, profitul fara limite si reguli, intotdeauna salbatic in practicile sale reale (nedeturnate de o anumita propaganda), se poate manifesta fara restrictie (statala, etica si legislativa) pentru o plusvaloare mereu mai puternica, pagubele sociale create la scara planetara sunt din ce in ce mai uriase (si vor fi mai mult maine).

Intr-adevar, salvarea sistemului economic mondial cu fonduri publice luate in considerare de lumea dezvoltata (G. 8, G. 7, G. 4) nu vizeaza decat repunerea pe linia de plutire a bancilor si a holdingurilor, care, desigur, au incalcat rolul lor social minim (precizez, minim): pe de o parte de a determina pretul corect al valorilor industriale, si, pe de alta parte, de a imbogati imbogatind lumea pentru cel mai mare bine al tuturor. Care este aceasta lume, unde miliardari precum Bill Gates, Warren Buffet, Murdock, Roman Abramovici, acesti printi arabi, detinatori ai unui petrol care nici nu le apartine, acesti oameni de afaceri la fel de lacomi, la fel de vanitosi si de risipitori, acesti dictatori africani conducand tara lor la ruina economica si umana, toti acestia sunt posibili? Cati sarmani sunt necesari pentru o imbogatire aproape incomensurabila? Cate cartiere de maghernite, cati barbati si femei constransi sa-si vanda un rinichi pentru a supravietui? Cati copii obligati la o munca de sclavi? Cate fete si adolescenti prostituati pentru o asemenea bogatie (conform Mike Davis, Planet of Slums, Verso, Londra, 2006)? Cum indraznesc unii sa continue sa vorbeasca de progres, cu exceptia tehnologiei? Inca o iluzie metafizica la rampa intr-o lume politico-academica muribunda. Or, capitalismul este asta, si nimic altceva: aroganta desfasurarii tehno-financiare a capitalismului fara orizont de gandire, adica plonjat in imposibilitatea de a gandi ceea ce il face posibil, adica originea principiilor sale teoretice si practice care ii realizeaza scopurile reale si autentice.

La urma urmelor (daca se poate astfel!), esenta de a fi a Capitalismului nu este, in ultima instanta, decat una dintre incarnarile nihilismului, cealalta se numeste Tehnica, amandoua impreuna compun apoteoza, indeplinirea terminala si sfarsitul (cum sfarsesc caii!) metafizicii.

Toti am remarcat, cel putin in tarile europene dezvoltate, cum diverse partide care se pretind de stanga, chiar de extrema stanga, fie au tacut, fie n-au proferat decat banalitati, clisee si sloganuri scalciate. In ciuda unor gesticulari grotesti in diverse camere de deputati ori de senatori, ele s-au comportat ca infirmierele capitalismului aflat in suferinta atroce nimeni n-a facut vreo referire la o renastere a luptei de clasa, cel putin la premisele posibile Dar noi am remarcat deja posibilitatea poporului care pare doborat de valurile de informatii catastrofice rostogolindu-se zilnic in media. "Incetati sa ne oferiti stiri rele", se plangea un auditor intervievat la un post de radio periferic, "criza e a celor bogati, nu a noastra!". Iata cea mai buna dovada a reusitei spalarii creierului si a lobotomiei realizate timp de treizeci de ani de propaganda liberala, ce-si deverseaza dispretul fata de statul providential. Majoritatea oamenilor modernitatii tarzii par deci imbolnaviti de tetanos din moment ce pare amenintata aspiratia lor la hiperconsum, dovada in plus ca nu mai exista in istorie individ purtator de aspiratii revolutionare sau, la minimum, de contestari radicale. Totusi, unii comentatori cred sa regaseasca acest individ la cei fara acte (Alain Badion in Franta, P. C. Refondazione, in Italia), altii in revoltele mahalalelor (diverse grupuri anarhiste ori de disidenti ai Partidului Comunist Francez). Iluzii evidente pentru cine a discutat cu acesti oameni. Cei fara acte nu aspira decat sa devina mici burghezi conformisti ai sistemului socio-economic care ii primeste, caci s-au sfarsit demult emigrarile militantilor revolutionari In ceea ce priveste pe revoltatii mahalalelor, daca acestia observa nedreptatile ale caror victime sunt (obiectivarea situatiei lor), ei sparg si distrug ca orice consumatori frustrati (subiectivarea viziunii lor despre viitor). In fine, daca unii isi plaseaza, inca o data, sperantele in noile lupte angajate de tarile in curs de dezvoltare, in curs de recolonizare sau pe punctul de a fi atacate de imperiul occidental (rebelii irakieni, afgani, Venezuela lui Chavez sau Bolivia lui Morales), nu se poate vorbi, dincolo de o solidaritate verbala reala, decat de o recadere in iluzia lumii a treia din anii 70.

Sigur, aceste conflicte suscita dificultati in Imperiu, sigur aceste lupte, indeosebi in Orientul Mijlociu, costa foarte scump, dar ele nu stirbesc esentialul puterii lui. Adeptul criticii radicale fiind aparent absent ne determina sa constatam ca aceasta criza a capitalismului hiperliberal globalizat a iesit din centrul sau vital si din esecul propriei logici, fara ca vreo actiune contestatara sa-i fi revelat imoralitatea si cruzimea esentiale Criza monetara cu siguranta, dar, si mai mult, criza numita sistemica, deoarece, la inceputul lunii octombrie 2008, economia reala, capitalismul industrial (de fapt productia de bunuri si de bogatii reale datorita unui raport real cu materia prima, cu munca) au atins chiar in inima imperiului Dupa criza creditului, exista amenintarea unei recesiuni majore (deja prezenta), a unei crize de incredere, masiva si generala, care va genera o criza de legitimitate a democratiei reprezentative de masa. De aici masurile monetare de urgenta cu costuri faraonice, ai caror martori si comanditari suntem noi; de aici, sa nu uitam, rezervarea de enorme forte de represiune, birocratice, politienesti si militare, in cazul in care revoltele ar surveni! In absenta unui adept al contestarii radicale, se potrivesc discursurile astenice ale partidelor de stanga care repeta pana la satietate: "trebuie sa moralizam capitalismul". Domnul Soros, intr-o lucrare (The Crisis of Global Capitalism. Open Society Endangered, Public Affairs, New York, 1998), nu spunea altceva despre luptele feroce dintre mafiile politice ale ex-Europei comuniste in privinta furtului proprietatii publice, dar, venind de la el, suna ca in proverbul francez "lhpital qui se fout de la charit" ("spitalul caruia nu-i pasa de caritate", n.t.).

"A moraliza capitalismul", afirmatia este grotesca, ea rezulta dintr-o viziune plat reformista care ascunde natura reala a capitalismului, aceasta esenta care-i permite intotdeauna sa se depaseasca, nu ca Aufhebung, caci el nu-si distruge contradictiile prin negarea negatiei, ci le surmonteaza momentan prin fuga inainte (mereu mai multa dezvoltare, mai multa moneda in circulatie, mai multe obiecte fabricate, mai multa risipa, mai multe razboaie), prin cresterea exponentiala a raportului capital/productie-munca/profit si a profitului reinvestit in comertul cu bani, avand ca imperativ categoric revenirea la investitie cu viteza siderala ce ii ofera posibilitatile de ubicuitate ale tehnicilor electronice. Capitalismul nu este "hegelian", capitalismul este algebric si hiperbolic. Logica sa nu poate fi morala niciodata (cum il socotira economia politica idealista si Weber, confundand-o cu logica protestantismului); logica aceasta a capitalismului se bazeaza pe o curba algebrica cu variabile in permanenta mutatie, pentru a depasi fara incetare asimptota pe care o stare anterioara i-o fixase. Din acel moment, linistea mentinuta despre esenta capitalismului, o noua omerta a acelora care se manifesta ca stanga politica in Europa (nu vorbim de Statele Unite!), intareste absenta criticii radicale si contribuie la mentinerea popoarelor in ceea ce Kant numise "somnul dogmatic".

Am fi ajuns martorii incarnarii a ceea ce Nietzsche numea ultimul dintre oameni, astazi omul hiperconsumului, al somajului masiv si al acestor imense cartiere de maghernite care incet-incet mobileaza o planeta ruinata si cufundata in bezna? Trebuie, mi se pare, sa raspundem afirmativ la aceasta intrebare. Intr-adevar, nimic nu-mi pare a putea salva societatea modernitatii tarzii de la catastrofa, care, in opinia celui care ramane cel mai vechi maestru al unei luciditati extreme, Heidegger, a avut loc deja cu mult timp in urma.

Si formele politice care se pregatesc vor fi pe masura generalitatii si globalitatii crizei, o radicalizare a totalitarismelor secolului XX dupa unul dintre modelele estimative posibile (exista, desigur, si altele) formalizat de Grard Granel in "Anii treizeci sunt in fata noastra" (in Studii, Galile, Paris, 1995).

(traducere de Ion Duna)
(sursa: http://www.cuvantul.ro)