Preşedintele României s-a întâlnit astăzi cu directorul general al regiunii Euromed a grupului Renault, domnul Christian Esteve. Evident, discuţiile s-au canalizat pe problematica crizei general şi cum se răsfrânge aceasta asupra companiei Dacia- Renault. În această discuţie şeful statului a susţinut necesitatea sprijinirii industriei auto din România.
Băsescu, l-a primit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe Christian Esteve, fiind discutate perspectivele pieţei auto din România şi problemele cu care se confruntă industria auto şi compania Dacia-Renault în momentul de faţă.
În cadrul discuţiilor au fost abordate două subiecte importante pentru producătorul de automobile: continuarea proiectului de la Titu (n.r. - viitorul centru tehnologic Renault) şi situaţia sub-funizorilor din România.
Traian Băsescu a susţinut necesitatea sprijinirii industriei auto din România de către autorităţile române, inclusiv în baza concluziilor Consiliului European din 11-12 decembrie, pe fondul crizei economice şi financiare.
Constructorii auto Ford şi Renault au cerut sprijin din partea statului român, sub forma unor garanţii de stat pentru finanţări BEI de 400 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane de euro, au declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Ford şi Renault vor garanţii de stat pentru credite asigurate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu valori de 400 milioane euro, respectiv 100 de milioane de euro, au afirmat sursele citate.
Companiile auto sunt afectate, în această perioadă, de scăderea semnificativă a vânzărilor, din cauza crizei financiare.
(sursa: MEDIAFAX)
Administraţia Prezidenţială a remis următorul comunicat:
(13 decembrie 2008)
Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit sâmbătă, 13 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Christian Esteve, preşedinte Dacia Renault pentru Europa şi regiunea mediteraneană.Cu prilejul întalnirii, au fost discutate perspectivele pieţei auto din România şi problemele cu care se confruntă industria auto şi compania Dacia-Renault în momentul de faţă. În cadrul discuţiilor au fost abordate două subiecte importante pentru producătorul de automobile: continuarea proiectului de la Titu şi situaţia sub-funizorilor din România.
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut necesitatea sprijinirii industriei auto din România de către autorităţile române, inclusiv în baza concluziilor Consiliului European din 11-12 decembrie a.c., pe fondul crizei economice şi financiare.
Departamentul de Comunicare Publică
13 Decembrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu