Când pe la pubertate zdrăngăneam la o chitară Regin medie de 450 lei, profund dezacordată, mă visam un star rock cântând fericit pe o mare scenă a lumii adulat de un public înmărmurit de rapiditatea digitaţiei mele. Oare câţi dintre noi nu au avut astfel de vise? Ei bine, visându-mă astfel mă imaginam cântând la un Fender original. În acea vreme Fender nu aveau decât cei de la Phoenix şi poate alţi câţiva. Ţin minte că Alexandru Andrieş a scris la un moment dat că la înregistrarea unui album s-a folosit o chitară Fender... un vis. Nu am ajuns un star rock, nici măcar nu am învăţat să cânt, dar visul unei chitări Fender încă îl mai am.
Puţină lume ştie însă că celebrul Fender nu a apărut din neant, cineva a avut iniţiativa acestei chitări speciale. Numele inventatorului este Leo Fender.
(sursa: http://jodycarver.com)
Iată că inovaţia domnului Fender va fi răsplătită.
Inventatorul chitarei Fender, folosită de-a lungul timpului de legende precum Jimi Hendrix, Eric Clapton şi David Gilmour, se numără printre câştigătorii ediţiei din 2009 a Premiilor Grammy, informează NewsIn. Clarence “Leo” Fender va primi postum premiul tehnic, iar formaţia The Four Tops va fi premiată pentru întreaga carieră. Cvartetul vocal de soul şi rhythm and blues al anilor ‘60 a devenit celebru mulţumită unor single-uri precum “I Can't Help Myself” şi “Reach Out I'll Be There”. Printre câştigătorii Premiilor Grammy se numără şi producătorul de jazz George Avakian, compozitorul Elliot Carter şi Allen Touissant.
Decedat în 1991 la 82 de ani, inventatorul californian Leo Fender a produs încă din anii ‘40 chitare şi amplificatoare la comandă.
Tot el este cel care a inventat primul amplificator din lume prevăzut cu “built-in tone control”, un dispozitiv care controlează sunetul direct pe chitară. De peste cinci decenii, instrumentele muzicale produse de Fender au devenit un simbol în lumea muzicii, acestea fiind strunite de Elvis, The Rolling Stones, Bob Dylan, B.B. King, U2, Metallica şi mulţi alţii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu