Obiceiul Calusului cuprinde astazi aspecte ale credintei in existenta Rusaliilor (spirite rele feminine) si ale cultului unui stravechi zeu cabalin, acest fapt reiesind din numele obiceiului: Calus, Calusari, Calut sau Calucean. Unele piese poarta si ele denumiri adecvate cum ar fi calus sau cal, dansul prorpiu-zis imitand si el, de altfel, tropaiturile acestui animal. Totdata, este si un prilej de venerare a stramosilor, sambata de dinaintea Rusaliilor fiind cunoscuta si sub denumirea de Mosii de vara. Ceremonialul Calusului este complex si ascunde taine care cu greu mai pot fi deslusite in zilele noastre.
In sambata de dinaintea Rusaliilor, sau chiar de Rusalii, dis-de-dimineata, Calusarii, insotiti de lautari, se duc intr-un loc tainic din mosia satului. Se imbraca in straie obisnuite, dar au cu ei si costumele si betele specifice, cu exceptia ,,Mutului'' care este personificarea Calusului (al zeului cal si protector al cailor). Vataful duce si o prajina de 4-5 metri, o naframa alba, panglici, ata rosie din care se va face steagul Calusarilor. La taina cea mare a nasterii Calusului (Legatul Calusului) nu asista decat Calusarii, lautarii finnd indepartati de locul respectiv. Este momentul cand se face ciocul Calusului dintr-un lemn rasucit sau cioplit, in forma unui cap si gat de cal. Acesta se imbraca intr-o piele de iepure in care se pun diferite plante de leac, dar si niste ate cu masura Calusarilor. Acestia depun juramantul de credinta si sunt initiati in noul rol prin saritul peste Calus. Ei se saluta zicand ,,Halai sa!'' sau necheaza precum caii, mestec a usturoi pentru a fi protejati impotriva spiritelor rele si mai ales a bolilor lasate de hidoasele babe Rusalii.
Ceata se deplaseaza pe la casele oamenilor si incepe un dans fascinant, care imita miscarile calului. Pe parcursul dansului, ciocul este purtat in traista sau in brate numai de catre ,,Mut'' sau Vataf. Spectatorii nu il pot privi decat pentru cateva momente in care li se arata capul scos din traista.
Principalul protagonist al spectacolului este Mutul, care face tot felul de giumbuslucuri, merge in maine, executa diferite acrobatii, nu asculta de vataf, ii pedepseste simbolic pe cei care nu danseaza bine, glumeste cu cei din public. Calusarii colinda in acest mod tot satul pana la apusul soarelui.
In unele zone, obiceiul se sfarseste martea, cand are loc spargerea Calusului. Calusarii se duc apoi si ingroapa coicul intr-un loc ascuns si abia peste un an il mai scot la lumina, cu ocazia unui nou legamant.
Desi initial s-a crezut ca originea obiceiului se afla in dansurile militare romane, ulterior specialistii au cazut de acord ca este vorba de un obicei de origine traco-getica.
Calusarii (barbatii cei mai agili si mai puternici din sat) au un rol important in cadrul comunitatii. Ei reiau in mod simbolic viata zeului cabalin si savarsesc rituri de vindecare a persoanelor imbolnavite de Rusalii si de alungare a spiritelor rele.
(sursa: http://www.robbybubble.ro)
Pe lista UNESCO: Calusul, capodopera a umanitatii
Vechimea imemoriala, originalitatea si spectaculozitatea celebrului Calus au facut ca, acum cativa ani, acest dans romanesc sa fie inclus pe lista UNESCO drept "capodopera a Patrimoniului oral si imaterial al umanitatii". Acest gest binemeritat nu a inchis subiectul ci, dimpotriva, i-a stimulat pe cercetatori sa continue studiile asupra sa, dezvaluind aspecte necunoscute pana acum sau trecute cu vederea. Dansul este inca viu, magia lui atragand si specialistii si beneficiarii si spectatorii sai.
Ultimul studiu
Pe parcursul lecturii, cititorii afla sugestii si chiar raspunsuri la intrebarile care ii framanta pe specialisti si pe iubitorii folclorului romanesc: ce si cat din traditia Calusului din Teleroman, asa cum se pastreaza ea astazi, mai poate fi revitalizat, daca nu macar salvat?; de ce si cum mai poate fi salvgardata aceasta traditie, atata cata se mai pastreaza, incepand de azi inainte?; este sau nu este dispusa si capabila comunitatea rurala - de astazi si de maine - sa revitalizeze, sa salveze si sa pastreze aceasta datina?; este sau nu este nevoie de o intrepatrundere intre actiunile initiate in plan local, judetean si national, spre a putea fi salvata, revitalizata si pastrata traditia Calusului in Teleorman, si, de ce nu, in alte tinuturi ale Romaniei? Iata ce scrie autorul in "Prefata": "N-am cautat, evident, raspunsurile teoretice la aceste intrebari, intrucat nu acestea salveaza obiceiul Calusului de la disparitia lui iminenta in aceasta zona, ci doar strategiile culturale bine articulate in plan local, judetean si national. Iar promovarea unor asemenea strategii este o chestiune de interes public, de extrema urgenta chiar".
Mai mult decat convingatoare pentru seriozitatea demersului cultural-stiintific al lui Stan V. Cristea sunt cele 74 de pagini de note bibliografice, 82 de ilustratii alb-negru si color, precum si doua harti marcand raspandirea Calusului in judetul Teleorman ca obicei, practicat in perioada 1840-2008 si respectiv 1935-2008.
Specialistii nostri au impus Calusul ca o capodopera a umanitatii. Tot ei ar putea propune UNESCO inca vreo cateva datini care se mai pastreaza la noi, bogate si spectaculoase, cum ar fi Sambra Oilor, Junii Brasovului, Sanzienele s.a.
(sursa: http://www.infoportal.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu