luni, decembrie 22, 2008

Q Magazine, Corina Cretu: Atunci pentru mine s-a daramat toata lumea



Intr-o cafenea din Bruxelles, depanand amintiri

O cunosc pe Corina de 15 ani. Eram, la inceput, ambele ziariste acreditate la Presedintie. Apoi, ea e devenit purtatorul de cuvant al institutiei, in timp ce eu am ramas reporter acreditat tot aici.


Faptul ca ne-am schimbat statutul profesional, eu devenind astazi proprietarul unei reviste, iar ea europarlamentar, dar am ramas prietene, spune mult despre caracterul nostru. Veti vedea ce om minunat este citindu-i marturisirile despre oameni care i-au marcat viata, dar, mai ales, despre accidentul avut la 14 ani, in urma caruia si-a pierdut vederea.
de Floriana Jucan
QMagazine: Cum e departe de casa?
Corina Cretu: Eu m-am nascut in Bucuresti, dar imi place sa spun ca sunt ardeleanca, acolo am copilarit si ma intorc intotdeauna cu drag in Salaj, de unde era tatal meu. Dar, oricat de mult ne displace acum Bucurestiul, oricat de mult te-ar calca pe nervi mizeria, indisciplina in trafic, haosul si ostentatia cartierelor noilor imbogatiti, tot ti se pare ca-ti lipseste. Si apoi, Bucurestiul nu inseamna Romania. Asa ca mi-e mereu dor de Romania aceea profunda, care-si traieste viata in ritmul ei, fara sa considere ca e o nenorocire ca nu ai ultimul moft aparut in Occident. Calmul asta, intelepciunea putin sceptica a omului care chiar munceste pentru fiecare banut pe care il castiga, si care nu-si uita radacinile, precum cei din Ardeal, imi face greu traiul departe de tara. Nu e mai putin adevarat ca, ori de cate ori fac doua ore din centru pana la Otopeni, mi se face dor de Bruxelles.
Q: Simti vreodata senzatia aceea negativa de a fi romanca?
C.C.:
Nu stiu, cand aud tot felul de povesti, cu romani care fura in strainatate sau care comit tot felul de orori, am un sentiment de nedreptate fata de milioanele de romani cinstiti, realizati, care muncesc din greu si care si-au creat, unii dintre ei, un nume acolo unde au plecat. Despre acestia nu prea mai vorbeste nimeni si ar fi datoria statului roman sa demareze o campanie de reabilitare a imaginii tarii noastre, care s-a deteriorat dramatic in ultimii ani. Personal, nu cred ca am fost pusa vreodata in situatia de a-mi fi rusine ca sunt romanca. Nu am niciun fel de complexe in raport cu ceilalti deputati din Parlamentul European. Nu de putine ori colegii mei imi spun ca avem o imagine, ca tara, mult mai proasta decat este realitatea, ca nu stim sa ne „vindem”.
Dar, pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca sunt si conationali de-ai nostri carora ar trebui sa le fie rusine ca sunt oameni, ca nu au inteles nimic din ceea ce vad si ce traiesc in tarile pe unde s-au stabilit.
Q: Te simti importanta in Parlamentul Europei sau esti unul dintre cei multi?
C.C.: In general, intr-un Parlament nu sunt vedete. Sigur, exista personalitati, „monumente” politice, si spun asta fara pic de ironie, oameni respectati si onorati pentru ceea ce au facut si fac. In jurul lor se construiesc majoritati, ei sunt cei care dau coerenta si identitate grupurilor politice. Restul este munca de echipa, in care toti sunt egali si tratati cu acelasi respect si consideratie. Suntem importanti in egala masura, prin ceea ce facem pentru constructia europeana, pentru definirea spatiului politic european, pentru democratie, in sensul cel mai propriu al cuvantului.
Q: Ce succese ti-ai trece la bilant de cand esti la Bruxelles?
C.C.: Cel mai important lucru mi se pare reusita organizarii in Romania a „Zilei Socialiste a Dezvoltarii”, impreuna cu Partidul Socialistilor Europeni si cu grupul PES din PE. Eu sunt extrem de ingrijorata de un fenomen, cel al cresterii economice fara dezvoltare, si acum vedem ce inseamna asta: desi economia romaneasca a crescut in ultimii opt ani fara incetare, nu avem nici autostrazi, nici drumuri decente, nici scoli sau spitale noi sau modernizate, nici profesori si medici mai bine platiti, nici locuinte pentru tineri.
Sunt si alte lucruri importante pentru mine. Am reusit sa ma afirm in Comisia de dezvoltare, tocmai colegii mei m-au delegat sa ii reprezint la Conferinta „Financing for Development” de la Doha, sunt chemata la multe conferinte legate de comunicare si toate aceste lucruri imi ofera satisfactii profesionale. Desigur ca alegerea mea in echipa de conducere a Retelei Parlamentare pentru Banca Mondiala – „Parliamentary Network on The World Bank” – este o realizare, nu numai pentru mine, ci si pentru Romania in general. Este prima oara cand Romania este reprezentata la acest nivel, prin votul a peste 400 de parlamentari din intreaga lume. Pentru mine este o recunoastere a interesului meu pentru problemele dezvoltarii si implicarii in domeniu, o recunoastere a activitatii mele in Comisia de dezvoltare a Parlamentului European.

Legenda spune ca, atingand aceasta statuie, aflata in principala piata din Bruxelles, ti se indeplineste o dorinta
Q: In Parlamentul European exista dispute de idei sau discursul coboara, uneori, cum se intampla si in Parlamentul national?
C.C.:
Toate disputele in Parlamentul European sunt dispute de idei. Asta nu inseamna ca toate ideile sunt bune, dar opiniile sunt exprimate decent si sustinute cu argumente pertinente. A, ca uneori unul sau altul dintre parlamentari face declaratii intr-un limbaj mai colorat, intr-un anumit context, e una. Dar e riscant sa exagerezi, pentru ca reactia de dezaprobare a celorlalti poate fi extrem de dura, nimeni nu-si risca pozitia si reputatia.
Mizele sunt altele. Nu te reprezinti pe tine, sau un grup de interese, un partid, cum se intampla adesea la Bucuresti, ca si in alte parlamente nationale, ca nu suntem noi exceptia. Reprezinti in primul rand un stat, o natiune, trebuie sa dovedesti ca intelegi sistemul de valori care este comun tarilor membre, chiar daca nu pare. E deja o alta dimensiune.

Cu timpul se vor schimba lucrurile si la noi, nu din pricina votului uninominal, ci pentru ca modelul de functionare al PE este mai logic, mai riguros, mai functional si mai putin tolerant cu excesele si scandalurile de tot felul.
Q: Romania contribuie la politica europeana sau este inca o tara mult prea insignifianta?
C.C.: Depinde la care parte a politicii europene te referi. Pentru ca politica europeana se face si in Parlament, dar si in Comisia Europeana. Daca ne referim strict la Parlamentul European, da, Romania face politica europeana. Suntem a saptea natiune, inclusiv ca numar de parlamentari, si dupa ce Tratatul de la Lisabona va fi, in sfarsit, ratificat de toti si va intra in vigoare, atunci importanta PE va creste si mai mult.

Daca este vorba de politica europeana la nivelul Comisiei, asta e treaba Guvernului, impreuna cu seful statului. Ei trebuie sa elaboreze politicile europene ale Romaniei, care nu se reduc la absorbtia fondurilor europene, cum se crede. Nu, sunt multe aspecte in discutie, legate de politica externa si de aparare comuna, de politicile de dezvoltare, de cele sociale. Ne comportam inca de parca nu am fi fost admisi in UE, si facem abstractie de cadrul european de exprimare a politicilor nationale. Sper din toata inima ca alegerile din noiembrie vor genera o majoritate parlamentara si un guvern care sa faca din dimensiunea europeana a politicii o prioritate a Romaniei.

Q: Esti in politica, martor sau direct implicata, de peste 15 ani. Cum vezi trecerea acestor ani pentru Romania?
C.C.: Spre deosebire de cei multi, care se raporteaza in mod catastrofic la anii de dupa Revolutie, eu zic ca, totusi, Romania s-a schimbat mult, si nu in rau. Este la fel de adevarat ca pentru multi, mai ales pentru cei in varsta, aspectul material al vietii este o mare problema. Pentru ei conteaza mai putin libertatea de a calatori, de a studia si de a te stabili unde vrei in lume, de a munci acolo unde crezi ca munca ta e cel mai bine rasplatita. Orice sistem politic, economic si social are si parti bune, si parti rele. Sunt generatii care castiga la schimbare, altele care pierd. Eu am fost norocoasa, am prins Revolutia la inceput de drum, de abia terminasem facultatea, dar stiu ca pentru multi dintre parintii nostri – si in mod clar pentru bunicii
nostri – aceasta schimbare a venit prea tarziu.

Dar, hai sa fim onesti: cine se visa in UE si in NATO acum 15 ani, cine credea ca poate iesi din tara cu buletinul, ca poate avea acces la orice? E drept ca exista un pret pentru asta. Si ca acest pret e platit mai ales de categoriile cele mai defavorizate, mai fragile si mai vulnerabile.

Cel mai mare castig pentru romani este normalitatea democratica, cea mai grava problema este polarizarea sociala excesiva. La asta as adauga incapacitatea statului de a se moderniza si de a raspunde nevoilor si asteptarilor cetatenilor. De acum incolo trebuie sa facem posibil traiul decent pentru toti romanii.

Q: In Romania, a fi deputat sau senator iti confera o mare importanta in tara si posibilitatea de a influenta lucruri, decizii, afaceri. A fi Parlamentar european ce iti confera, ce avantaje?
C.C.: Enuntul tau este corect, dar doar pentru unii dintre deputati si pentru unii dintre senatori. Asa este peste tot in lume. Numai ca la noi se exagereaza, si multi dintre cei despre care vorbim au un comportament abuziv, ceea ce se reflecta in imaginea proasta a institutiei parlamentare.

A fi parlamentar european nu iti confera avantaje de niciun fel. Nici materiale, nici de alta natura. Noi avem acelasi salariu ca si un parlamentar roman, plus o diurna, care acopera transportul si chiria. Iar Bruxelles este un oras scump. Poate un avantaj de imagine, dar asta intr-o tara care are ceva de spus in politica europeana. Ma simt, oricum, mai importanta in Parlamentul Europei pentru ca sunt solicitata foarte mult, la conferinte, seminarii s.a.m.d., ceea ce nu mi se intampla cand eram in senatul Romaniei.

Q: Ce putem spune azi despre Romania, o tara care a ajuns sa trimita in Parlament bodyguarzi, starlete, cantareti, actrite de telenovela? De ce nu mai exista un filtru in partide? Si de ce oamenii nu mai promoveaza in politica pe criteriul valorii?
C.C.: Ceea ce se intampla acum, aceasta vanatoare de personaje cu notorietate (fie ea si una dubioasa), este expresia unei iluzii: aceea ca in politica imaginea este mai importanta decat actiunea concreta. Daca tot avem o economie-cazinou, unde se castiga averi peste noapte, de ce nu am avea si politica de tip cazinou, unde te faci senator sau deputat peste noapte, jucand totul pe cartea imaginii? In plus, acum se deconteaza populismul tuturor partidelor, care nu au stiut sa spuna oamenilor ca nu votul uninominal e solutia pentru criza sistemului politic si a democratiei reprezentative. Ca sa gasesti circa 450 de personalitati, cu notorietate (si un cont in banca!) si capacitatea de a forma o echipa si de a se bate de la egal la egal cu ceilalti, nu e o treaba usoara. Iar oameni de o deosebita calitate, indispensabili pentru buna functionare a Parlamentului, dar care sunt discreti si nu au notorietatea actritei de telenovela, nu se vor regasi in Parlament.

Cred ca partidele au esuat in a mai pregati si promova elite politice. Cred ca acum este tarziu, greseala schimbarii sistemului de vot nu mai poate fi corectata. Dar si asa, daca nu va exista un efort al partidelor pentru a promova oameni de valoare, care sunt dispusi sa faca o cariera in politica, ne asteapta vremuri grele.
Q: Cum a evoluat relatia ta cu presedintele Ion Iliescu?
C.C.: Ion Iliescu este un om politic cu o identitate extrem de puternica... Cum bine stii, ii datorez decizia de a face cariera in politica. Daca nu imi propunea, imediat dupa alegerile din 1996, sa intru in PDSR, si apoi daca, impreuna cu Adrian Nastase, nu promova in conducerea partidului o serie de tineri, printre care eram si eu, poate ca acum aveam o alta cariera. Ma intorceam in presa sau lucram pentru o multinationala. Propuneri am avut. Dar, din respect pentru Ion Iliescu, am decis sa-l insotesc in efortul de a reconstrui partidul, dupa ruptura care a dat nastere APR (isi mai aduce aminte cineva de APR?) si de a castiga alegerile. Si crede-ma, a fost o aventura, in sensul bun al cuvantului. Am invatat multe, nu doar eu.

Despre perioada cat am fost consilier prezidential si purtator de cuvant al Administratiei Prezidentiale am mai vorbit. A fost cea mai dura perioada, in care Romania gestiona doua procese de aderare, cu NATO si cu UE, dar si cea mai frumoasa, cea mai plina de realizari pentru Romania. S-a muncit foarte mult si eu cred ca le datoram in mare masura reusita aderarii domnilor Iliescu si Nastase, ca si partidelor politice parlamentare in ansamblul lor. A fost un exemplu rar in politica romaneasca, acela ca lumea politica se poate mobiliza in fata unui obiectiv national strategic. Era un exemplu de guvernare responsabila. Si nu pot nega faptul ca au existat si diferente de opinii. Dar a prevalat interesul national si din acea perioada am invatat ca politica nu se face cu vedete, ci cu lucrul in echipa.

Acum ma consult cu domnul presedinte destul de des. Facem schimb de informatii, avem cunostinte comune in mediul politicii internationale. Prin dansul iau pulsul politicii de la Bucuresti. Cand am nevoie de un sfat, apelez la experienta sa politica.
Q: Ce parere ai despre Valeriu Turcan, actualul purtator de cuvant?
C.C.: Sincer? Nu il cunosc personal, dar nu cred ca serveste interesul institutiei, nu stie sa comunice si face o mare eroare, promovand relatii speciale cu unii jurnalisti. Nu tine conferinte de presa. De aici imaginea unei institutii tot mai opace, care este mai degraba o prelungire a intereselor unui partid, decat un element de echilibru in sistemul politic si in societate. Ca sa nu mai vorbesc despre darea in judecata a unui jurnalist.
Q: Poti spune ca viata profesionala compenseaza lipsa unei impliniri pe plan familial sau simti acest dezechilibru?
C.C.: In niciun caz viata profesionala nu poate compensa lipsa unei familii! In toate trebuie sa existe un echilibru. Dar nu intotdeauna echilibrul poate fi atins usor in viata. Da, sigur ca simt acest dezechilibru, dar, pe de alta parte, ma gandesc ca, alegand sa fac cariera asta, trebuia, mai devreme sau mai tarziu, sa sacrific familia. Si nu sunt foarte convinsa nici ca ar fi meritat sacrificiul, nici ca partenerul de viata ar fi inteles si ar fi consfintit la acest sacrificiu.

Poate ca daca as fi avut o familie inainte de a intra in politica, nici nu as mai fi urmat drumul pe care l-am urmat. Nu stiu cum ar fi fost mai bine, dar e prea devreme pentru un bilant. E vorba de un destin, pe care trebuie sa ni-l acceptam. Am invatat deja demult ca nu poti sa le ai pe toate in viata...
Q: Care este tristetea ta cea mai mare?
C.C.:
Moartea tatalui meu, acum 13 ani. A murit tanar, la 58 de ani, era profesor de fizica la Politehnica. As fi vrut sa ne vada acum, pe mama, pe mine, pe sora mea, nepoatele mele mai ales... Si imi lipsesc bunicile mele...
Q: Cum iti vezi viitorul?
C.C.: Incerc sa imi fac datoria in Parlamentul European si sper sa mai obtin, in 2009, un mandat la Bruxelles. De fapt, va fi primul mandat intreg, de cinci ani, la Parlamentul European.

Q: Se spune despre Bruxelles ca este cel mai plictisitor oras din Europa. Asa este?
C.C.: Depinde ce astepti de la el. Daca iesi cateva zeci de minute, dupa o zi in care ai activitati in Parlament, e OK. Daca ar trebui sa traiesti ca un bruxellez, ai putea ajunge la concluzia ca da, e cel mai plictisitor oras din Europa! Dar singurul lucru cu adevarat inconfortabil este vremea, frigul si ploaia care parca nu se opresc niciodata.
Q: In final, imi spui povestea pe care o ascund ochii tai?
C.C.: Nu imi place sa vorbesc prea mult despre viata mea personala. Accidentul pe care l-am avut la 14 ani mi-a marcat viata. Faceam sport, eram innebunita dupa baschet, jucam la Progresul si visam sa ajungem campioane. Dar in primele zile ale clasei a 9-a, la 14 ani deci, intr-o pauza, un baiat m-a lovit cu prastia in ochi. El spunea ca a vrut sa ma loveasca la picioare... Era un ac de gamalie, care a stat cateva ore in ochi, pana cand am fost operata. Atunci, pentru mine, s-a daramat toata lumea. Mi-am pierdut vederea la ochiul drept si a fost un miracol pur si simplu ca am scapat cu viata. Am facut septicemie, nu se mai punea problema vederii, ci a vietii. O etapa care m-a schimbat complet, din toate punctele de vedere...

4 comentarii:

balbeck spunea...

Buna seara!Parlamentarii nostri n-au cuvant,n-au mama,tata,sotie,co-pii cand e vorba de politica.Ei isi depun juramantul pentru ca nu pot trece peste etapa asta.L-am vazut pe Boc cum il presa pe Tariceanu sa dea banii profesorilor,pentru ca banii exista.Acum a venit marele Boc si spune ca nu are de unde sa dea banii pentru profesori.Asta inseamna ca e un mascarici,un mincinos sau un 'papagal' cum l-a facut Octavian Paler.In plus salariul minim nu mai creste,pensiile nu mai cresc,TVA la alimente nu mai ajunge la 5%,cota unica nu mai ajunge la 10%.Totul a fost propaganda electorala.Nici 100 de taxe si impozite nu vor elimina.Andronescu tipa in gura mare ca sunt bani pentru invatamant si Tariceanu n-a vrut sa-i dea.Ecaterina de ce nu-i da?

Bibliotecaru spunea...

Schema "greaua moştenire" funcţionează de 19 ani, de ce nu ar funcţiona şi astăzi. Banii pentru salarii există în continuare, doar că sunt la investiţii, cred că am spus asta de o mie de ori acum câteva luni. Ori salarii, ori investiţii. Mărirea salariilor pe perioadă de criză este bucuria nebunilor. Dacă Tăriceanu ar fi fost responsabil, nu ar fi trâmbiţat atât o creştere economică făcută pe seama creşterii datoriei publice (alt lucru pe care l-am tot spus de pe vremea când PD era încă la guvernare şi nu m-a luat în seamă nimeni), tot ar fi fost ceva.

balbeck spunea...

De ce nu dau banii daca exista?
*Cum o fi obtinut Udrea credit de 3.3 milioane euro?Cum a obtinut Boureanu credit de 7 milioane euro?Ei pot...

Bibliotecaru spunea...

Este ca în familie, poţi mânca ceva ceva mai bine dacă mănânci din banii pe care i-ai fi dat altfel pe haine, dar atunci mergi gol pe stradă. Chestie de opţiune.
Mă îndoiesc că sumele mari de bani sunt luate de la bancă pe persoană, cred că este vorba de firme (eu cel puţin aşa sper). Spre ruşinea mea, chiar nu cunosc condiţiile de creditare pentru firme, leasing şi alte sisteme de împrumut bancar pentru că nu am fost în poziţia de a interacţiona până acum cu o bancă din poziţia de client.