“Anii ’80 si bucurestenii” – poncifele comunismului
Andrei Milca
Aparuta la Editura Paideia (Colectia Stiinte Sociale), sub egida Muzeului Taranului Roman, volumul colectiv “LXXX – marturii orale, anii ’80 si bucurestenii” (din 2003) este ingrijit de Ana Vinea, dupa o ideee apartinand Irinei Nicolau, la care si-au mai adus contributia printre altii Serban Anghelescu, Ioana Hodoiu, Anca Manolescu sau Ioana Popescu (aceasta semneaza si “Cuvantul inainte”). Ca un fel de postfata, cartea este completata cu doua autoportrete, “dupa 20 de ani” , semnate de Calin Torsan si Cosmin Manolache, dar si de o lista cu “informatori”, cu oameni simpli sau complicati, din toate domeniile de activitate, care si-au adus aminte, pentru cititori si pentru ei insisi, de diverse lucruri specifice perioadei analizate. Intelegem astfel, ca o terapie in forta, povestile unor anonimi, semnati cu initiale, sau ale altora care au acceptat sa-si dea numele, inclusiv rude ale autorilor din colectivul ce a gandit aceasta istorie a anilor ’80 ai comunismului din Romania, prin prisma tuturor termenilor care au consacrat-o si determinat-o, pentru o posteritate nefericita (tocmai datorita notorietatii unor cuvinte de ieri, precum “coada”, “zvon”, “salam cu soia”, “23 august”).
Interesant este ca printre cei intervievati apar si unele persoane care au facut parte din aparatul de partid si de stat, ce nareaza practic direct de la sursa, dar si personaje cu meserii controversabile atunci, ce nasc adevarate romane: activisti si absolventi ai scolii de partid, functionari la Securitate sau Institutul de Proiectari Metalurgice, lucratori in Comertul Exterior, secretari de presa, contabili Alimentara, diplomati, dar si etnologi, arhitecti, filosofi, actori, designeri, ginecologi etc. Traim practic intamplarile Epocii de Aur, privite mai mult cu detasare ironica sau iertare si autocuratire temporala, decat cu nostalgii duios ceausiste, prin ochii tuturor celor care, obligat-fortat sau benevol, faceau parte din acea lume: de la un electrician la Uzinele Faur sau mecanic la Ciclop, pana la scriitori, profesori, ingineri, casnice sau pensionari, inclusiv Laurentiu Toma, de exemplu, fostul director al Casei Studentilor – cunoscuta atunci si acum sub numele de cod “La Preoteasa”. Sub motto-ul “Hai sa ne amintim de somnul anilor ’80 si ce monstri a nascut el”, tinerii de azi calatoresc intr-un trecut pe care sigur nu au cum sa-l mai cunoasca decat din povestile de familie. Pentru ca ni se reamintesc clisee si tare ale Epocii, care nici macar mie, nascut la finele anilor ’70, nu imi mai apar decat vag pe retina.
Cum poti discuta insa cu placere despre lucruri triste, care te ingradeau? Ioana Popescu vede in dezastrul de atunci macar o solidaritate, o complicitate benefica a celor inchisi intr-un sistem si bantuiti de teama, salvandu-se tocmai printr-o unitate de spirit si evadarea prin cuvant si fictiune. Vorbind despre trecut fara patima, doar ca un martor al somnului romanesc, ai toate sansele de a te “destepta” macar acum si a te purifica – pentru ca doar “cine vrea sa afle trebuie sa caute”. Istoriile participantilor la fenomenul tragicomic numit Romania optzecista, ramase dovada pe un reportofon, trebuie sa ne trezeasca permanent din alte letargii ce ar mai putea scorni noi monstri; pentru ca oricine isi uita trecutul, cu bune si rele, e condamnat sa-l repete. Si noi cam asta facem, de cand ne stim, traim printre canoane si sechele, de la pateul de ficat si berea Bucegi la ciocolata Milka si Coca Cola. Am inlocuit niste stereotipii, niste false concepte si modele, cu altele, la fel de perisabile sau chiar mai nocive.
Textele de fata devin uneori pretexte, anecdotice ori cinice, despre schite si momente ale unor vieti, cu umbre si lumini, cat cele de pe coridoarele Casei Poporului. Pana si spectrul lui Ceausescu pare ascuns inca in simboluri cu adanci conotatii, insidios intre fantose precum aprozar, avort, biserica, demolare, cenaclu, circ, “fratii Petreus”, foamete, defilare, Europa Libera, Kent si blugi, Lastun, Militie, Mos Gerila, UTC, video, Steaua Bucuresti, filmele indiene, Cantarea Romaniei, Securitate, tovarasi, produsele “made in China” s. a. m. d.
Partidul, din toti si din toate, reusise sa ne spele creierele atat de bine cu toate aceste poncife – amplu discutate aici – incat nu m-am putut gandi pe loc decat la Orwell, dar si la filmul lui Catalin Mitulescu, “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Si, dincolo de aceasta enciclopedie a lucrurilor marunte dintr-un alt timp intunecat si treptat uitat, nu mai avem a spune decat, cu umor si cu un alt fel de melancolie, exact ca unul dintre naratori: “Care-i diferenta intre anii ’80 si acum? Niciuna, doar aceea ca atunci eram cu 20 de ani mai tineri...”.
(sursa: http://www.infoportal.ro)
(sursa foto: http://www.code-flow.net)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu