miercuri, mai 21, 2008

Alocuţiunea premierului la decernarea Premiilor Naţionale pentru Arte


La Ateneul Român din Bucureşti s-au decernat Premiile Naţionale pentru Arte. Cu această ocazie, premierul Călin Popescu Tăriceanu a rostit o alocuţiune pe care v-o prezentăm integral:
Bucureşti, Ateneul Român
"Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor, Îmi face o deosebită plăcere să iau parte, alături de dumneavoastră, la festivitatea de acordare a Premiilor Naţionale pentru Arte, în acest spaţiu care a consacrat, de-a lungul timpului, valori ale patrimoniului artelor şi spiritualităţii româneşti. Îi felicit pe laureaţii care urmează să primească premiile şi doresc mult succes tinerelor talente şi tuturor celor care aspiră să facă parte din rândul dumneavoastră. Evenimentul din această seară este o reconfirmare a faptului că România are oameni de mare talent, pe care trebuie să îi promovăm mult mai vizibil. Munca dumneavoastră dovedeşte rolul esenţial al artelor, al culturii, în structura de rezistenţă, în identitatea şi memoria unui popor. Este vectorul prin care putem să ne prezentăm cu demnitate ca naţiune, în contextul unei lumi tot mai globalizate. De asemenea, am convingerea că rolul dumneavoastră este esenţial pentru a disipa confuziile dintre valori şi non-valori şi pentru a da repere solide tinerilor noştri. Mi-am dorit ca, în mandatul actualului guvern, să facem paşi siguri pentru recâştigarea locului pe care cultura îl merită în societate. Re-instituirea Premiilor naţionale pentru arte este un bun exemplu în acest sens. De acum, aceste Premii, despre a căror valoare a vorbit ministrul Culturii, vor fi acordate anual, în cadrul unei festivităţi organizate în data de 21 mai. Am convingerea că datorăm mai mult respect faţă de valoarea creaţiei artistice şi faţă de beneficiile culturii. Datorăm mai mult parteneriatului cu mediul cultural, în interesul comunităţii. Datorăm o mai mare recunoaştere imensei contribuţii pe care o aveţi la noua identitate europeană a României. Doamnelor şi domnilor, stimaţi invitaţi, Poate că mulţi dintre noi, oamenii politici ai momentului, nu am avut încă înţelepciunea de a învăţa mai mult din valoarea creaţiei dumneavoastră şi din sensul profund al libertăţii de a crea. Cu siguranţă mai avem multe de învăţat din devotamentul pentru România al oamenilor de cultură, al reprezentanţilor mediului artistic. Evenimentul din această seară nu este doar reînnodarea unei frumoase tradiţii. El ne dă tăria să credem în valorile noastre. Respectând munca artistică, actul de cultură, vom şti să îndemnăm cu mai mare convingere şi cu neobosire pe tinerii noştri să respecte valorile României. Să aibă ca modele pe cei care îşi dăruiesc neîncetat talentul, curajul şi sufletul lor pentru o Românie mai bună, mai demnă, mai generoasă cu cetăţenii ei. Vă urez inspiraţie, recunoaştere şi mult succes!"

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/2649835/1/silviu-pucarete.jpg?width=300&height=300http://www.4months3weeksand2days.com/blog/wp-content/uploads/2007/05/mungiu2.jpg

http://crib.mae.ro/images/images_stiri/crib/Cartarescu.jpgThe image “http://www.adevarul.ro/usr/imagini/-148326-a.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Premiile Naţionale pentru Arte au fost instituite prin Hotărâre a Guvernului, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor, ele urmând să fie acordate anual şi să recompenseze artiştii cu rezultate deosebite în anul precedent.

Niciun comentariu: