vineri, mai 16, 2008

Ard în flăcăăăăăăriiii....!


Cortul candidatului independent Sorin Oprescu, situat în faţa Primăriei Capitalei, a fost incendiat în cursul dimineţii în jurul orei 3.00.
La solicitarea voluntarilor, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Circa 17 de Poliţie, condus de agentul şef Gandulet, care a întocmit procesul verbal prin care s-a consemnat evenimentul. „Mulţumesc lui Dumnezeu că niciunul din copiii aceia care s-au oferit să mă sprijine în cursa pentru Primărie nu a păţit nimic. Este incredibil la ce se pot preta! Eu înţeleg că deranjez şi că unora le e frică de mine, dar să se ajungă la asemenea acte huliganice, care să pună în pericol viaţa unor oameni, este de necrezut!", a declarat Oprescu. Oprescu a mai spus că a adresat recent o scrisoare deschisa tuturor contracandidaţilor săi, "şefilor domniilor lor, preşedintelui şi premierului României în care invitam la o campanie electorală civilizată, fără blaturi, bazată pe respect reciproc". "Faptele întâmplate în această dimineaţă arată că nu au înţeles nimic. Atît timp cât în faţa Primăriei Capitalei se poate da foc fără ca nimeni să observe, atât timp cât viaţa unor tineri este pusă în pericol, Bucureştiul e departe de a fi o capitală europeană", a mai spus Oprescu. Candidatul independent la Primărie connsideră ca incidentul de astăzi dimineaţă este începutul unei campanii electorale "aşa cum a cerut preşedintele Băsescu(n.r. T raian)-agresivă. Victimele sunt doar o chestiune de timp".

Ghinion sau strategie? Dupa ce a scapat de proba semnaturilor, in instanta, Sorin Oprescu a fost din nou atacat de adversari, de data aceasta fiind vizati sustinatorii lui.
Unul dintre corturile electorale ale lui Sorin Oprescu a fost incendiat, vineri dimineata, anunta echipa de campanie a candidatului independent. Cortul afectat de incendiu este amplasat chiar in fata Primariei Generale a Capitalei, la intrarea in Gradina Cismigiu.
Voluntarii din echipa lui Oprescu au chemat politia, iar incidentul a fost consemnat de oamenii legii de la Sectia 17.
Sorin Oprescu a declarat: "Multumesc lui Dumnezeu ca niciunul din copiii aceia care s-au oferit sa ma sprijine in cursa pentru Primarie nu a patit nimic. ...Eu inteleg ca deranjez si ca unora le e frica de mine, dar sa se ajunga la asemenea acte huliganice, care sa puna in pericol viata unor oameni, este de necrezut!"
The image “http://www.ziare.com/_files/Image/news/312/tb_240_311096_0805_FOCSORIN.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
"Faptele intamplate in aceasta dimineata arata ca nu au inteles nimic. Atat timp cat in fata Primariei Capitalei se poate da foc fara ca nimeni sa observe, atat timp cat viata unor tineri este pusa in pericol, Bucurestiul e departe de a fi o capitala europeana.
Incepem sa asistam la o campania electorala asa cum a cerut presedintele Basescu, agresiva. Victimele sunt doar o chestiune de timp", a mai spus candidatul independent la Primaria Capitalei.(http://www.ziare.com/Cortul_de_campanie_al_lui_Oprescu__incendiat-311096.html)
Eu cred că vina o poartă chiar pasiunea lui Sorin Oprescu pentru Bucureşti şi pentru electorat. Parcă îl văd pe domnul Oprescu aruncând cu flăcări de pasiune şi strigând:
Ard in flacari, poate nu stii
Focul arde, nu-l poti opri
Iar cand te simt aproape
Totul arde, totul arde...
Fierb, nu ma poti stapani
Cand te vreau te am orice-ar fi
Iar cand te simt aproape
Totul arde, totul arde...
Sunt iarasi in flacari, stinge-ma tu!

Niciun comentariu: