marți, mai 06, 2008

Carmen Francesca Banciu, în turneu literar în Ungaria


Astăzi, la ora 18,00, la sediul Institutului Cultural Român din Budapesta, Carmen Francesca Banciu va citi fragmente din scrierile sale şi va dialoga cu publicul.
Manifestarea este intitulată „Amintiri din ţara de dincolo de bine şi de rău”.
Invitată a Institutului Goethe, prozatoarea Carmen Francesca Banciu, stabilită de un deceniu în Germania, participă la un turneu literar în Ungaria. Născută la Lipova, judeţul Arad, a câştigat Premiul internaţional de nuvelistică din Arnsberg (Germania). În România comunistă, i se interzice semnătura. În 1990, Carmen Francesca Banciu se mută la Berlin, iar din 1996 publică atât în România, cât şi în Germania, unde lucrează ca editor şi susţine seminarii despre scrierea creativă.
A publicat: „Manual de întrebări” (1984), „Fenster in Flammen” (1992), „Filuteks Handbuch der Fragen” (1995), „Vaterflucht” (1998), „Ein Land voller Helden” (2000), „Berlin ist mein Paris” (2002), „Deborah” (piesă pentru radio, 2005), „Das Lied der traurigen Mutter” (2007). (Tudor CRISTIAN)

Niciun comentariu: