Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, numirea ca purtător de cuvânt al MAE a lui Cosmin Boiangiu, în vârstă de 38 de ani, diplomat de carieră, în locul lui Ilie Bănică. Cosmin Boiangiu a lucrat împreună cu Lazăr Comănescu la misiunea României la NATO. El a lucrat de asemenea la Reprezentanţa României la ONU într-o perioadă în care România are membră a Consiliului de Securitate. Comănescu a precizat că, în opinia sa, comunicarea din partea Ministerului de Externe reprezintă un aspect important din punctul său de vedere. El a spus că, în afara unor îmbunătăţiri de ordin logistic, se va pune accent şi pe elemente concrete, şi anume ca Direcţia generală de comunicare din MAE să aibă o echipă de profesionişti. Ministrul a spus că va fi o echipă formată din el însuşi şi membrii acestei Direcţii. În afară de Cosmin Boiangiu care preia funcţia de purtător de cuvânt, Comănescu i-a mai prezentat pe Oana Marinescu în calitate de director general de comunicare şi pe Teodora Mircea ca director de comunicare.
joi, mai 22, 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu