duminică, mai 18, 2008

Criteriile de integritate ale CGC


56 de candidaţi la CJ nu întrunesc criteriile de integritate
Alina Mungiu Pippidi (Imagine: Mediafax Foto)
Coaliţia pentru o guvernare curată a identificat 56 de candidaţi la preşedinţia Consiliilor Judeţene, care nu întrunesc criteriile de integritate, printre care Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Marian Oprişan de la PSD, Victor Dobre şi Ovidiu Silaghi de la PNL, Cristian Boureanu şi Ionel Manţog de la PD-L. Coaliţia pentru o guvernare curată a prezentat, duminică, monitorizarea candidaţilor la preşedinţia Consiliilor Judeţene, demersul incluzând, de asemenea, actualii deţinători ai acestor funcţii publice, precum şi membrii a 9 Consilii Judeţene. Preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, a arătat că au fost monitorizaţi 150 de candidaţi, reprezentând partidele cu peste 5% opţiuni de vot în judeţe, problemele cele mai mari fiind identificate în judeţele Bacău, Gorj, Bihor, Galaţi, 8 judeţe fiind declarate „curate”, iar în „judeţele problematice” Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi au fost constatate „evoluţii pozitive”. Ea a arătat că monitorizara a identificat 56 de „candidaţi cu probleme”. Pe lista Coaliţiei, 22 de candidaţi sunt de la PSD (partid care deţine majoritatea Consiliilor Judeţene), 15 sunt din partea PNL, 9 de la PDL, 2 de la PRM, 3 aparţin PC, 2 provin de la PNG, 2 de la UDMR şi unul de la UCM. Coaliţia a constatat foarte multe cazuri în cercetare penală şi puţine trimiteri în judecată, multe cazuri finalizate cu NUP, „destui candidaţi” cu probleme care candidează din nou pentru partidele mari, tribunale provinciale care opresc „licitaţii şi distribuiri abuzive de bani”. Procedura de monitorizare se bazează pe propuneri şi documentare realizate de jurnalişti locali, pe baza presei, rapoartelor procuraturii, declaraţii de avere şi de interese. De asemenea, acestea au fost verificate şi editate anonim de către jurnalişti din presa centrală. Monitorizarea a fost finalizată finalizat cu dezbateri şi vot dat de către membrii Coaliţiei, fără a mai exista şi procedura de contestare. Criteriile de intergitate vizează: profitul din conflict de interese datorat funcţiei publice, problemele de formă legală (incompatibilitate formală, completare de declaraţiilor de avere sau interese cu mari abateri, sau chiar absenţa acestor documente publice), colaborarea cu fosta Securitate, clientelismul (folosirea funcţiei publice pentru a aduce profituri unor persoane sau grupuri de interes cu care se poate stabili o legătură de interes), trimitere în judecată sau condamnare. Alina Mungiu Pippidi a precizat că există încă 9 nume de candidaţi susceptibili de a fi colaborat cu fosta Securitate, ei fiind în prezent verificaţi de CNSAS. Ea s-a declarat nedumerită de faptul că în cazul unui „domn din Timişoara”, CNSAS a precizat că nu a precizat cu Securitatea, dar că numele său se regăseşte pe un proces verbal. Ea a mai spus că, în funcţie de eventualele informaţii noi care pot apărea despre alţi candidaţi, lista celor care nu îndeplinesc criteriile de integritate va fi actualizată. Coaliţia este formată din Academia de Advocacy, Alianţa Civică, Cartel Alfa, Centrul pentru Jurnalism Independent, Freedom House, Societatea Academică din România, Societatea „Timişoara”.

Politicienii comentează monitorizarea prezentată de CGC

Candidaţii pentru consiliile judeţene care nu îndeplinesc criteriile de integritate propuse de Coaliţia pentru o guvernare curată, au comentat pe marginea concluziilor monitorizării prezentate duminică. Gheorghe Marinescu (PSD): Poate Coaliţia vroia ca fiul meu să fie cerşetor
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Gheorghe Marinescu (PSD), a declarat, în replică la afirmaţiile Coaliţiei pentru o guvernare curată, potrivit cărora nu ar întruni criteriile de integritate întrucât a facilitat angajarea fiului său într-o firmă subordonată CJ, că aceste informaţii sunt "mizerii".
The image “http://www2.hotnews.ro/images/pp/12755.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Dobre (PNL): CGC nu m-a sunat niciodată să discutăm acuzaţiile
Ciprian Minodor Dobre, candidat PNL la CJ Mureş, care se regăseşte pe lista coaliţiei pentru o guvernare curată care a identificat 56 de candidaţi la preşedinţia consiliilor judeţene, care nu întrunesc criteriile de integritate, spune că nu a fost sunat niciodată să fie întrebat de acuzaţii.
The image “http://www.punctul.ro/images/pub/105/3858.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Nicolae Popa (PNL): Aceste ONG-uri nu ştiu ce vorbesc
Deputatul Nicolae Popa, candidatul PNL pentru preşedinţia CJ Alba, declară că se gândeşte să dea în judecată Coaliţia pentru o guvernare curată, pentru că îi prejudiciază imaginea, spunând că "aceste ONG-uri nu ştiu despre ce vorbesc, au apărut ca ciupercile după ploaie".
Ilie Sârbu (PSD): Criteriile de integritate, manevrele ieftine ale doamnei Pippidi în favoarea PDL
Preşedintele PSD Timiş şi candidatul partidului la preşedinţia CJ Timiş, Ilie Sârbu, a declarat că nu a folosit nicio "inginerie legislativă" pentru cumpărarea unei vile şi consideră că neîndeplinirea criteriilor de integritate reprezintă o "manevră ieftină" a Alinei Pippidi Mungiu, în favoarea PDL.
Sârbu  Ilie
Cristian Vladu (PNL): Doar ANI poate stabili integritatea candidaţilor
Fostul subprefect al Hunedoarei, Marius Cristian Vladu, candidatul PDL la preşedinţia CJ Hunedoara, a afirmat că nu ştie despre lista întocmită de Coaliţie şi, din punctul său de vedere, singura competentă pentru a face referiri la integritatea unui candidat este Agenţia Naţională de Integritate.
http://www.ziare.com/_files/Image/news/284/283808_0804_Cristian_Vladu_ziare.jpg
Tiberiu Marc (PSD): Faptul că am lucrat pentru Securitate nu mă poate împiedica să candidez
Preşedintele CJ Sălaj şi candidatul PSD Sălaj la această funcţie în alegerile din iunie, Tiberiu Marc, a declarat, referitor la raportul Coaliţiei pentru o guvernare curată, că nu este un secret că a colaborat cu Securitatea, însă acest lucru nu îl face să devină "un candidat problemă".
The image “http://www.presaonline.com/_img/items/f9oMdYF.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Marius Nicoară (PNL): Dacă nu retrage numele meu până luni, dau în judecată Coaliţia
http://www.ziuadecj.ro/action/image?ID=2697
Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, a respins acuzaţiile Coaliţiei pentru o guvernare curată, spunând că dacă nu îi retrage numele de pe listă până luni, o dă în judecată, şi banii din proces îi donează unui cămin.

Viorel Pupeză (PC): Nu sunt traseist, am schimbat doar partidul, nu orientarea
Deputatul Viorel Pupeză, candidatul PC la şefia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a declarat, duminică, în replică la afirmaţiile Coaliţiei pentru o guvernare curată, care l-a catalogat ca "traseist politic", că şi-a schimbat doar partidul, nu şi orientarea politică.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Unul spune:bl,bla bla nu ma poate impiedeca sa candidez.
Desigur si nu asta este rostul investigatiei publicate ba chiar daca partidul te vrea si te vrea si boborul te poti si alege . Dar e normal sa stim cine sunt cei care candideaza nu numai din ce spun laudatorii lor sau adversarii lor din partidul advers.
PS. Este public pe undeva acest raport?

Bibliotecaru spunea...

Am pus link pe post, la sfârşit.