duminică, mai 11, 2008

Nu mai poate fi vorba de independenţa faţă de politic


Băsescu: Am fost întotdeauna în spatele lui Vasile Blaga, mi-aş dori să câştige Primăria
Băsescu: Sunt în spatele lui Vasile Blaga, am fost întotdeauna, mi-aş dori să câştige Primăria
Preşedintele Băsescu a declarat, duminică, pentru Realitatea Tv, la ieşirea de la un restaurant unde s-a întâlnit cu lideri PDL, că se află "în spatele" lui Vasile Blaga şi că întotdeauna a fost în această postură, având încredere în acesta şi dorindu-şi ca democrat-liberalul să fie ales primar. "Este o zi de duminică, m-am întâlnit cu trei prieteni. Suntem un fost primar, un primar în funcţie şi viitorul primar", a spus Băsescu, după întâlnirea cu Adriean Videanu, Liviu Negoiţă şi Vasile Blaga. Preşedintele a mai spus că aceştia sunt echipa sa de campanie, oameni care au fost în spatele său în campania pentru Primăria Capitalei, precum şi în cea pentru Preşedinţie. Întrebat dacă şi el este în spatele lui Vasile Blaga, Băsescu a răspuns: "Dar sunt, am fost întotdeauna". El a mai spus că şi-ar dori ca Vasile Blaga să câştige Primăria Capitalei, apreciind că acesta are toate şansele pentru a învinge în competiţia electorală. Traian Băsescu a spus că este optimist că Bucureştiul se schimbă şi că numai cine nu vrea nu vede schimbările în Capitală, cel puţin din 2000 încoace. Preşedintele a spus că la un moment dat va putea discuta despre ceea ce s-a făcut în Bucureşti din 2000 până acum şi ce se va face până în 2012, "când se va termina primul mandat al lui Vasile Blaga". "Toţi am avut de multe ori senzaţia că ne-am săturat să fim umiliţi de declaraţii, de articole de presă, de acuzaţii, dar o parte din sufletul nostru este din ce se întâmplă şi ce s-a întâmplat în Bucureşti", a spus Băsescu. La rândul său, Vasile Blaga s-a declarat "optimist" şi a spus că este "absolut de acord că Bucureştiul este pe un drum bun". Întrebat dacă a discutat cu cei trei şi despre blaturile în campanie, preşedintele Traian Băsescu a răspuns afirmativ, apreciind că "cel mai odios blat de campanie este cel prin care Ion Iliescu şi-a împins propriul candidat, Mircea Geoană şi-a împins şi el propriul candidat, alături de Vanghelie şi rezultatul în voturi al bucureştenilor va fi modul de tranşare a echilibrului de putere în interiorul PSD". "N-am crezut că în România deprecierea unui partid poate merge atât de jos ca în PSD", a declarat şeful statului pentru Realitatea TV. Traian Băsescu a adăugat că "acest Oprescu" i-a fost viceprimar, iar în momentul în care i-a delegat competenţe legate de gestionarea Bucureştiului acesta "a fugit să se facă senator". "Acest Oprescu mi-a fost viceprimar, prin delegarea de competenţe i-am dat în mână Bucureştiul. Când a văzut că are în mână Bucureştiul, a fugit să se facă senator şi puteţi căuta dispoziţia primarului general Traian Băsescu din 2000 în care să vedeţi ce atribuţii i-am delegat lui Sorin Oprescu", a spus şeful statului. Întrebat dacă blatul despre care a vorbit săptămâna trecut era la PSD, Băsescu a răspuns: "Şi la PSD, blatul este şi în zona întâlnirii dintre Guşă şi Hrebenciuc, blatul este şi în zona negocierilor pe care le poartă avocatul acela mic cu capul mare şi voce ridicată, Pavelescu îl cheamă dacă nu mă înşel, care încearcă să-şi asigure un post în negocierile cu Diaconescu, care nici măcar nu va intra în turul doi". În opinia şefului statului, "e complicată viaţa, oamenii politici sunt slabi, nu au coloană vertebrală şi încearcă, în spatele declaraţiilor publice, să-i păcălească pe cei 2 milioane şi jumătate de bucureşteni". Traian Băsescu a susţinut, însă, că întâlnirea sa cu liderii PDL nu este un blat. Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică, la un restaurant din Capitală, cu liderii PDL Vasile Blaga, Adrian Videanu şi Liviu Negoiţă, transmite Realitatea Tv. Traian Băsescu a spus că a luat masa cu "trei prieteni", în restaurantul în care a aflat că a fost ales preşedinte.

Reacţii ale politicienilor cu privire la declaraţiile lui Traian Băsescu

Reacţii ale politicienilor cu privire la declaraţiile lui Traian Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică, la un restaurant din Capitală, cu liderii PDL, la ieşire declarând, printre altele, că se află "în spatele" lui Vasile Blaga şi că întotdeauna a fost în această postură. Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că pe Vasile Blaga nu îl ajută cu nimic întâlnirea cu Traian Băsescu, exprimându-şi speranţa că Băsescu şi liderii PDL au băut o cafea bună, lucru care, în opinia sa, nu este interzis de Constituţie.

"Nu-l ajută pe Blaga cu nimic lucrul ăsta. Ceata de nevolnici a PDL-ului va pierde alegerile. Marca PDL este fără busolă, fără căpitan şi este în derivă", a mai spus Ludovic Orban.


Bogdan Olteanu, coordonator politic al campaniei electorale a PNL: Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu liderii PDL, printre care şi candidatul formaţiunii la Primăria Capitalei, pentru a discuta "ultimele elemente ale blatului cu PSD".

"Probabil că Băsescu s-a dus să discute cu liderii PDL ultimele elemente ale blatului cu PSD, blat care se vede în toate aranjamentele pe care le fac în ţară, prin Mureş, prin Satu Mare, unde au candidaţi comuni, prin Maramureş unde susţin candidaţi comuni, sau prin Vrancea pe unde Ioana Băsescu se întâlneşte cu Oprişan prin restaurante ca să negocieze susţinerea acestuia de către PDL", a afirmat Bogdan Olteanu.

Olteanu a adăugat că blatul de acum este continuarea blatului pe care Traian Băsescu tocmai l-a recunoscut şi pe care l-a făcut în anul 2000 cu Sorin Oprescu, când a doua zi după ce a câştigat voturile bucureştenilor i-a delegat toate competenţele lui Sorin Oprescu.

Referindu-se la faptul că şeful statului s-a întâlnit, duminică, în campanie, cu liderii PDL, Olteanu a spus că "nu scrie nicăieri în Constituţie că preşedintele nu are voie să bea cu prietenii lui".


Laszlo Borbely, vicepreşedintele UDMR: Preşedintele Traian Băsescu nu ar trebui să se implice, în mod direct, în campania electorală, aşa cum a procedat întâlnindu-se cu Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Liviu Negoiţă.

"Nu este o noutate. Chiar dacă nu ar fi fost la masă cu liderii PDL, toată lumea ştie că preşedintele Băsescu sprijină acest partid. E în nota lui obişnuită. Cred însă că preşedintele nu ar trebui să se implice, în mod direct, în campania electorală", a declarat Borbely.

Vicepreşedintele UDMR a subliniat, însă, că acest gest al şefului statului "nu constituie o surpriză".


Mircea Geoană, preşedintele PSD, a declarat că atacul şefului statului la adresa PSD este generat de frica PDL de a pierde Bucureştiul şi de a se afla toate faptele necurate făcute de ultimii doi primari, Traian Băsescu şi Adriean Videanu.

Liderul PSD a afirmat că Adriean Videanu a fost pus la Primăria Capitalei "pentru a şterge urmele lui Băsescu" la Primărie, iar democrat-liberalii l-au propus acum pe Vasile Blaga pentru a şterge urmele atât ale lui Băsescu, cât şi ale lui Videanu.

"Ei propun un vameş la Primăria Capitalei, pentru a continua să fure asfalt şi borduri, noi propunem un judecător, pentru a face dreptate şi a se afla adevărul", a declarat Geoană.


Codrin Ştefănescu, candidatul PC la Primăria Capitalei, susţine că faptul că Traian Băsescu nu l-a menţionat şi pe el în comentariile negative privind candidaţii pentru Bucureşti arată că şeful statului "a realizat că este nevoie ca un tânăr să administreze Capitalei.

"Cred cu atât mai mult că afirmaţia lui Traian Băsescu că se află în spatele lui Vasile Blaga este o realitate care nu poate fi negată, cu un singur amendament, acela că Vasile Blaga stă cu faţa la prăpastie", a spus Ştefănescu. El a adăugat că Vasile Blaga se simte foarte protejat după declaraţiile lui Traian Băsescu.

Codrin Ştefănescu a mai spus că el confirmă, în continuare, afirmaţiile lui Traian Băsescu privind existenţa blatului în politică.

"Blatul în politică există, este real, l-am demonstrat şi o să o fac şi săptămâna viitoare. Dacă Traian Băsescu îl iartă pe principalul blatist Vasile Blaga, este cu totul altă poveste", a adăugat Codrin Ştefănescu.


Cozmin Guşă, candidatul PIN la Primăria Capitalei, a declarat că nu s-a întâlnit doar cu Viorel Hrebenciuc, ci cu o delegaţie a PSD, dar a refuzat propunerea de colaborare cu social-democraţii şi nu a ascuns acest lucru prezentându-l public.

"Mă aşteptam la reacţia lui Traian Băsescu de susţinere pe faţă a lui Vasile Blaga, pentru că atât Blaga, cât şi PDL în ultimile studii au scăzut vertiginos, iar Băsescu s-a simţit dator să-şi sprijine partidul de suflet", a declarat Guşă.

El a precizat că nu s-a întâlnit doar cu Viorel Rebenciuc, ci cu o delegaţie a PSD formată din Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc şi Şerban Mihăilescu.

"Nu am ascuns această întâlnire, ci am prezentat-o public, spunând în acelaşi timp că nu accept propunerea pe care mi-au făcut-o. Drept urmare, PSD s-a dus şi a bătut la poarta PC, care le-a acceptat oferta şi s-au aliat", a mai spus Guşă.

Candidatul PIN la Primăria Capitalei s-a arătat surprins de declaraţiile făcute duminică de şeful statului. "În ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, nu văd de ce l-ar deranja o întâlnire a cuiva cu Hrebenciuc, în condiţiile în care nu am văzut să infirme ştirile apărute în toată presa care confirmă căsătoria fiicei lui cu fiul lui Viorel Hrebenciuc", a mai declarat Guşă.


Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat că gestul şefului statului de a se întâlni cu liderii PDL şi de a transmite mesaje electorale "este absolut neconstituţional", menţionând că ar trebui introdus în Constituţie postul de şef de campanie cu sediul la restaurant.

"După declaraţia de astăzi a domnului Băsescu, am înţeles că reforma constituţională pe care o preconizează trebuie să introducă obligatoriu, în Constituţia României, postul de şef de campanie electorală cu sediul la restaurant, pentru că pe cel de şef de stat din păcate l-a discreditat domnul preşedinte Traian Băsescu", a susţinut Norica Nicolai.

Întrebată dacă întâlnirea şi declaraţiile şefului statului sunt constituţionale, Norica Nicolai a afirmat că gestul preşedintelui "este absolut neconstituţional".

"În opinia mea, este absolut neconstituţional ca preşedinte să te implici într-o campanie electorală şi să-ţi şi declari susţinerea faţă de un candidat sau altul, să faci afirmaţii despre candidaţi, despre modul în care se desfăşoară alegerile, pentru că singura menire a unui preşedinte este să menţină echilibrul şi echidistanţa politică", a spus Nicolai.

"Poţi să bei o cafea cu prietenii, dar să te abţii să dai mesaje electorale", a conchis liderul PNL.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Foarte buna postarea. Iar declaratia de azi a lui Basescu imi explica niste lucruri.