sâmbătă, mai 03, 2008

O SCRISOARE PĂSTRATĂ



Filologia este arta de a citi încet. Dintre toate definitiile filologiei (ample, amănuntite, memorabile sau doar acide), poate că aceasta este cea mai apropiată de realitatea constantă a disciplinei, de cînd s-a născut ea în Alexandria Egiptului si pînă acum si mai departe. Încetineala lecturii nu echivalează doar cu lipsa constrîngerilor temporale si cu plăcerea savurată în tihnă, este mai presus de toate o disciplină severă a atentiei si a răbdării. Lectura ce înseamnă efort fizic (cu glas sonor, stînd în picioare ori într-o pozitie rigidă), ca semn al concentrării intelectuale, lectura în haine de sărbătoare, ca semn al respectului si al bucuriei de a iesi din cotidian, lectura care revine la pasajele parcurse mai înainte, pentru a le întelege mai bine ori doar pentru a le verifica - toate aceste sînt forme sub care filologia continuă să ni se înfătiseze, chiar dacă noi nu mai semănăm cu cititorii de acum cîteva sute de ani.

Giuseppe Scarpat, profesor emerit la Universitatea din Parma, este autorul unei impresionante serii de lucrări, între care un triptic de tomuri dedicat Întelepciunii lui Solomon (Libro della Sapienza, 1989-1996-1999), un volum care îl plasează pe Seneca în spatiul ebraic si crestin (Il pensiero religioso di Seneca e l’ambiente ebraico e cristiano, 1977), un volum de „Scrisori către Lucilius”, cartea I (Lettere a Lucilio. Libro I, 1975) si (deocamdată) două studii ample care se concentrează asupra cîte unei singure epistole senecane: 65 (La lettera 65 di Seneca, 1965) si 70 (Lucio Anneo Seneca. Anticipare la morte o attenderla. La lettera 70 a Lucilio, Brescia, Paideia Editrice, 2007).
Pentru stoici, moartea este o componentă fundamentală a vieti, o afirmare a libertătii personale. Orice om poate simti teama, dar înteleptul stie că dispune de o armă egală cu cea a sortii: poate să se retragă din viată în orice moment. Înăuntrul acestei libertăti generos oferite tuturor oamenilor, se formulează dilema anticipării mortii sau a asteptării ei. Modelul socratic oferă un răspuns: dincolo de decizia care tinea de demnitate si consecventă (putea scăpa, dar a decis să rămînă si să-si primească sentinta), Socrate îsi asteaptă moartea, folosindu-se de întregul răstimp pentru a sta de vorbă cu prietenii săi.
Sinuciderea este cercetată din unghiuri diferite, mereu cu acelasi răspuns: problematica, temeiurile morale, cazuistica o definesc pozitiv, cu conditia să fie răspunsul înteleptului si nu umilinta unui om înfrînt. Chiar dacă nimic nu-l asteaptă dincolo de moarte, stoicul se defineste prin libertatea sa, care include moartea. Sinuciderea stoică este diferită de martiriul crestin. „Nimic altceva nu merită mai mult să fie subiect de meditatie decît moartea; alte subiecte sînt poate simple exercitii, inutile. Spiritul s-a pregătit pentru sărăcie: numai că am rămas bogati. Ne-am înarmat cu dispretul fată de durere: numai că trupul nostru s-a păstrat întreg si sănătos si nu ne-a cerut niciodată să ne punem la încercare această virtute. Ne-am pregătit să îndurăm cu tărie durerea la pierderea celor dragi: numai că soarta ni i-a tinut în viată pe toti cei pe care îi iubeam. Meditatia asupra mortii este singura care va trebui să fie pusă la încercare într-o zi.” (Epistole către Lucilius, VIII, 70, 18-19).

Ioana Costa Bucuresti, martie 2008(http://convorbiri-literare.dntis.ro/COSTAmar8.html)

Îmi place acest "Filologia este arta de a citi încet", Poate ar trebui să închidem ciclul să citim mult (în lumea de astăzi exhaustivul în citit este o glumă) cu un să citim bine.

Niciun comentariu: